GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  DRAMA LUI DOSSEY

Dossey se zbate în continuare între viaţă şi moarte: «O aniversare tristă»

Articol de GSP - Publicat luni, 24 noiembrie 2008 00:00

În ziua în care a împlinit 36 de ani şi, totodată, ziua în care s-au împlinit şapte ani de cînd a cunoscut-o pe soţia sa, Ibrahim Dossey luptă în continuare, pe patul de spital, să iasă din comă, la peste două luni după ce a fost victima unui accident rutier

24 noiembrie 2001 este ziua în care Ibrahim a împlinit 29 de ani şi în care a cunoscut-o pe soţia sa, Ionela. Cea care acum îi este alături zi de zi, la Spitalul Municipal, în secţia de terapie intensivă. Cea care îl impulsionează pe fostul goalkeeper să iasă din coma în care se află încă de pe 13 septembrie.

"Nici acum nu îmi explic cum de s-a lovit atît de grav la cap. Nu a avut nici o zgîrietură pe el şi totuşi are atîtea probleme. La început nu am ştiut exact ce a păţit. Abia după prima vizită la spital am aflat. Am ieşit afară, m-am uitat la cer şi mi-am spus: «Am avut totul, iar acum nu mai am nimic!» Mi-am dat seama apoi că lupta nu este încă pierdută. Mă rog lui Dumnezeu să se facă bine. Indiferent ce va fi, eu îi voi fi alături", spune soţia ghanezului.

Pentru Ibrahim Dossey va urma o perioadă de recuperare în afara ţării. "A progresat mult datorită faptului că ducea o viaţă sănătoasă. Medicii mi-au spus că nu ar mai fi nevoie ca el să fie ţinut la terapie intensivă. Deja respiră singur. Va trebui însă dus la o clinică de recuperare din străinătate. Primele şase luni sînt cele mai importante", afirmă Ionela Dossey.

Fetiţa ghanezului, Geni, în vîrstă de patru ani şi jumătate, cunoaşte faptul că tatăl său se află în spital. "Ştie ce a păţit Ibrahim, doar că nu înţelege exact ce înseamnă. O mai aduc la spital cu mine, dar o las pe hol. Mă întreabă mereu: «Ce face tati? E lovit?». Cînd Ibrahim se afla în comă profundă obişnuiam să îi pun telefonul la ureche, în timp ce Geni vorbea cu el. Cred că l-a ajutat acest lucru", povesteşte soţia fostului portar.

Vizitat de Lăcătuş
Ibrahim Dossey a fost vizitat şi de fostul său antrenor de la FC Braşov. "Vinerea trecută a fost şi domnul Lăcătuş la spital pentru a-l susţine pe soţul meu. Şi domnul Lupescu şi-a anunţat sprijinul, la fel şi domnul Condescu, de la Târgu-Jiu. Campania de strângere de fonduri a fost iniţiată de Ionuţ Dragomir".

Conturi deschise la BCR pentru Dossey

RO69RNCB0149092565570001 - cont în lei

RO97RNCB0071092565570002 - cont în euro

Beneficiar: Dossey Ionela

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga

Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”

Comentarii (11)
 •  25 Noiembrie 2008, 00:33

sa te ajute Dumnezeu sa treci acest hop.curaj si sotiei si putere sa reziste in continuare linga el.

 •  24 Noiembrie 2008, 23:43

imi pare enorm de rau pt el ... sper sa isi revina si sa duca o viatza fericita (fara incidente nefericite) in continuare alaturi d familia lui. Recuperare rapida dosey ... :) sper sa iti revii cat mai rpd :)

 •  24 Noiembrie 2008, 23:35

Eu azi implinesc 34 ani, iar Dossey 36...nici nu stiam ca suntem nascuti in aceeasi zi. E trist cand ma gandesc ca, desi amandoi am avut familiile aproape, totusi ce diferenta...Acum incep sa realizez ca cele mai bune urari sunt cele de sanatate! Ii doresc sa se faca bine si urmatoarele aniversari sa le petreaca fericit alaturi de familie.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează