GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  SĂRITURI

DUPĂ 20 DE ANI, BAZINUL DE SĂRITURI E FUNCŢIONAL » E gata. Săriţi în el!

Sarituri
Sarituri

Articol de - Publicat luni, 18 ianuarie 2010 00:00

Piscinele de nataţie din CSNB "Lia Manoliu" au fost reabilitate, dar fiindcă banii au fost puţini, cea de sărituri arată ca o peşteră

Timp de trei luni, baza se nataţie din cadrul Complexului Sportiv Naţional "Lia Manoliu" s-a aflat în şantier. Acum se fac ultimele ajustări. Se spală faianţa, gresia, se şterg pereţii, geamurile, se verifică sistemul de încălzire. "Nu mai dau termene, pentru că mereu apare ceva neprevăzut. Sigur, însă, la sfîrşitul lui ianuarie, toate bazinele vor fi redeschise pentru sportivi", a declarat directorul Paul Diaconu, un funcţionar plin de ambiţii după implicarea acestuia în cazul "Ridzi - 2 Mai".

Se văd îmbunătăţirile. Totul e mai luminos, mai sănătos. Marmura nouă cu care a fost tapetat bazinul de afară străluceşte. A dispărut şi aerul de igrasie din vestiarele prin care se trece în drumul spre bazinul acoperit. "A fost schimbată toată instalaţia sanitară, dar şi canalizarea subterană", a explicat Diaconu.
Bazinul acoperit? O minune faţă de imaginea de grotă de dinainte. Aici s-a înlocuit aproape totul. Instalaţiile de filtrare şi de clorurare, cea de ventilaţie şi de iluminare. S-a rechituit toată gresia, din bazin şi de pe margini. S-au văruit pereţii. Aici au fost investiţi şi cei mai mulţi bani. Aproape două milioane de lei.
Ultimul obiectiv, bazinul de sărituri, cel pe care timp de 20 de ani, de cînd a fost închis, l-a înghiţit cu totul iedera. Acum, planta agăţătoare a dispărut, dar şi tencuiala.

- Clădirea e solidă!?
- Lumea spunea că trebuie dărîmată, dar expertiza de rezistenţă a fost OK şi am decis să începem lucrările de reabilitare...

- Şi ce s-a făcut?
- S-a refăcut hidroizolaţia acoperişului, s-au schimbat toate geamurile, duşurile şi au fost reparate trambulinele. Practic, bazinul e gata.

- Adică e funcţional?!
- Da. Va fi deschis.

- Dar e urît. Faianţa din bazin şi mozaicul de pe pereţi sînt oribile!
- S-au scos cinci straturi de piatră din bazin. Am încercat să curăţăm apoi cu acid, dar rămîneau pete. Le vom schimba cînd vom mai primi bani.

- Adică în acest an?
- Sper...

Pentru reparaţiile de la bazinul de sărituri s-au cheltuit în această toamnă 250.000 de lei. Muncitorii spală de zor cu furtunul de apă fundul şi pereţii bazinului în speranţa că vor reuşi să albească faianţa. Misiunea e imposibilă.
 
"Bazinele arată altfel acum. Să sperăm că după probe nu apar surprize. La cel de sărituri mai trebuie muncit, dar bine că îl putem folosi şi aşa"
Ştefan Iamandi, secretar general FR Nataţie

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
 •  22 Ianuarie 2010, 11:04

RUSINE celor de la conducere!!! INCOMPETENTI SI HOTI!!! Toti vor NUMAI sa FURE si NICI PRIN CAP NU LE TRECE SA FACA CEVA PENTRU TARISOARA NOASTRA!!! AVEM SPORTIVI FOARTE BUNI;SUNT SINGURII DE CARE MAI SUNTEM MANDRI! Nu mai exista bun simt, PATRIOTISM si fapte bune in tara asta.

 •  18 Ianuarie 2010, 14:01

IN sfarsit - se vede si ceva bun in Sportul Romanesc. .... sa speram ca nu e doar o floare

 •  18 Ianuarie 2010, 09:33

Pai luati de la Ridzi, ca oricum trebuie sa dea inapoi mare parte din banii pe care i-a tocat aiurea anul trecut. Ia faceti o socoteala, cu cat a tocat Ridzi, ce lucrari se puteau face ?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează