FOTO Insider în regatul Husky » Lumea fascinantă a cîinilor nordici de competiţie

De la Rodna ajungi mai repede la Kosice, în Slovacia, decît la Bucureşti: comuna e proptită în cuibarul munţilor cu acelaşi nume, la graniţa Bistriţei cu Maramureşul. Pentru cei 6.000 de locuitori, teroarea zăpezilor din sud e de neînţeles: la Rodna e zăpadă aproape 6 luni pe an! Însă mîngîietoare, în perdele groase de fulgi molcomi, domesticită de carnea brazilor. Ca şi acum, cînd Atilla Kiss, secui harghitean rămas aici în fruntea parohiei romano-catolice, leagă înaintea saniei grumazul unor husky nerăbdători şi superbi.

La 33 de ani, "dom' părinte", cum îi spun copiii, are ceva din semeţia lui Gerard Butler în "Atilla Cuceritorul": doar ochelarii şi felul cum răspunde scurt la scîncetele cîinilor săi îl trădează. "Sînt musher, crescător de husky, concurent la competiţii de sanie. Poate singurul sport unde legătura om-natură e completă, în care cîinele, mai mult decît un cal la echitaţie, se bucură şi întoarce omului bucuria". Aşa sună CV-ul scurt al lui Atilla, stăpîn pentru 14 husky şi preot pentru 736 de oameni.

Gazeta a publicat pe 31 ianuarie 2012 un reportaj realizat la Cupa Băile Tuşnad, competiţie de sprint cu atelaj canin la care au participat zeci de echipaje formate din sănii şi cîini nordici (husky, samoezi şi malamuţi).

Dar de ce husky şi sănii trase de cîini?
Pentru că între musheri şi cîini, sportul încununează porţile unei lumi speciale: "husky" derivă de la "eskie", forma scurtă pentru eschimoşi, denumirea generică a triburilor nordice inuite. Primii care au domesticit însă aceşti cîini au fost cei din tribul Chukchi, din peninsula siberiană cu acelaşi nume. Din respect pentru asta, comenzile musherilor pentru "stînga" şi "dreapta" se rostesc şi azi în limba tribului, adică "gi" şi "ha". Chukchi, adică oamenii care acum 13.000 de ani au migrat în America de Nord devenind strămoşi pentru "Native Americans".

Pentru că satisfacţia supremă a lui Atilla Kiss e atunci cînd "după 8 kilometri, cîinii aleargă fericiţi, cu aceeaşi viteză, deşi tu nu ai bici", iar preotul spune că a devenit "mai riguros, mai concentrat şi mai consecvent" de cînd pe crestele Carpaţilor Orientali creşte şi antrenează husky.

Şi, mai ales, pentru că, din sanie, prohodul alb al nămeţilor întoarce sportul spre curăţenie: la peste 20 de km/h, viscolul te limpezeşte de tot, auzul e un amestec de fîşîit al lemnului în zăpadă şi respiraţie aspră a celor 6 suflete fericite din faţă, fiecare sătul cu doar 250 de grame de hrană uscată pe zi. Cronometrul stăpînului măsoară ondularea spasmodică a spinărilor argintii: omul, sania şi cîinii devin un singur organism, pulsînd ca o inimă argintie prin ochii translucizi de husky.

ARHANGHELII SIBERIENI

Ştiaţi de ce sînt alese femelele husky în fruntea săniilor? Şi că echipaje de cîini nordici au salvat mii de vieţi omeneşti în 1925?

Canisa lui Atilla Kiss se numeşte "Archangels of South Mountain", iar cîinii crescuţi de el chiar au nume sfinte: Uriel, Rafel, Gabriel sau Mihail! Husky siberieni au şi "apelative de scenă", povesteşte stăpînul: "E o diferenţă între numele din certificat şi cel la care răspund: Mihail e de fapt Night Song of Silverlight, dar nu-l poţi striga aşa!"

În ţarcul din curtea casei parohiale a lui Atilla, un gard separă femelele şi masculii. O montă costă 1.000 de euro, iar tiparul genetic, voi afla, e condiţie fundamentală pentru performanţă. Parte din exemplare sînt crescute aici, altele sînt cumpărate la maturitate: şapte cîini, adică jumătate din canisă, vin din Ungaria, iar "ultima achiziţie", costînd 1.000 de euro, e din Cehia. Printre cîinii nordici, un ciobănesc belgian: "L-am vrut cîine de pază, dar parcă a devenit şi el husky", rîde stăpînul.

Frigul indispensabil şi instinctul zăpezii
Cînd Atilla se apropie de ţarc, cîinii intră într-un sevraj straniu: astupă cu urlete sfîşietoare liniştea munţilor, aleargă haotic şi se ridică nerăbdători în două picioare. Sînt eliberaţi numai cei şase care se pregătesc, de patru ori pe săptămînă, pentru competiţii: "Doar cînd temperatura nu depăşeşte 15 grade Celsius. Vara e exclus, riscă să facă infarct!", explică bărbatul.

Cîinii urcă disciplinaţi în spatele unei dube şi se aşază fiecare în cuşca lui. Abia aici vor primi de băut, "minimum 1/2 de litru, maximum 1 litru de apă". Motivul e doar în aparenţă hazliu: dacă ar fi liberi după ce beau, cîinii ar elimina prin urină lichidul şi s-ar deshidrata. "Iar cînd trag la sanie, se opresc de sete! Lasă capul în zăpadă, ei ştiu că e sursă de apă. În cursă, se opresc şi n-ai ce face!"

Start, cu liderul femelă în frunte!
Antrenamentele au loc în inima munţilor, unde fulgii se rotunjesc aproape cît ochii cîinilor care-l aşteaptă pe Atilla să lege întîi sania de maşină: "Sînt disperaţi să alerge, dacă i-aş înhăma întîi pe ei, ar fugi ca glonţul, cu totul!". Mirosul rece, de omăt neatins, ajunge la husky şi-i face să răsufle greu, cu satisfacţia lupilor în faţa unei prăzi aburinde.

Preotul are un jurnal în care notează viteza şi direcţia vîntului, pentru că orice influenţă contează în cele 30 de minute de alergare efectivă. Cu braţe ferme, stăpînul scoate pe rînd cîinii şi-i înhamă: întîi liderul, femela Crazy. Apoi Molly, Gary, Whity, Keru şi Coco. Absolut nimic nu e întîmplător.

Algoritm vechi de-un mileniu
"Femelele conduc atelajul, pentru că masculii se opresc mereu să urineze, marchează teritoriul şi dau tot peste cap. În frunte stă totdeauna liderul, cel mai inteligent. Important e şi unde pui «vitezistul», cîinele cel mai rapid: funcţie de lungimea şi structura traseului, de vreme sau de tipologia celorlalţi cîini". Pentru Atilla a devenit simplu. Şi eschimoşii foloseau aceleaşi criterii, acum o mie de ani!

Nici cu sania nu-i lucru uşor: cei 11 km de pregătire vor fi parcurşi cu o sanie de sprint, uşoară, pliabilă într-un portbagaj. Costă 650 de euro şi are tălpici din schiuri de fond, cu margini metalice, care stabilizează atelajul. "Cu o sanie mai veche am fost aruncat direct într-un brad, puteam să-mi rup oasele!", îşi aminteşte Atilla. După care se poziţionează în sanie, strigă scurt: "Hop! Hop! Hop!", şi, în zece secunde, husky au fugit dincolo de prima barieră de brazi!

Cioburi siberiene de fericire
Cu sania de competiţie, cei 11 km sînt parcurşi în fix 31 de minute. Cu mine aşezat între Atilla şi cîini, într-o sanie mai grea, pentru transport, va dura mai mult. Musherul strigă în maghiară şi germană, husky izbucnesc în salturi nărăvaşe, iar cînd drumul devine pantă, fie şi abia sesizabilă, echipajul adaptează răsuflarea, ca o veritabilă alcătuire de atleţi scandinavi.

În jur, de nicăieri, o ceată de copii cu sănii: se uită cu gura căscată la "cîinii faini ai lui dom' părinte". Apoi se zăreşte sania uriaşă, trasă de cai vînjoşi, a unor ţapinari. Nimic nu-i opreşte însă pe husky din goană, iar cînd dau de o vale, "aici se cîştigă cursele!", murmură Atilla, viteza creşte subit: limbile animalelor sînt nişte fîşii vineţii, şerpuind prin viscol şi hrănindu-se cu ger. Pulpele li se contractă, zvîcnesc în şase feluri diferite, dar nici cînd musherul dă comanda de oprire parcă nu-i destul!

"Am vrut să nu latre, ca să nu moară"
Husky golesc castroanele cu apă şi urcă în dubă privind cu jind spre hamuri şi albul îngheţat din depărtări. Iute, înapoi la ţarc! "În maximum 80 de minute trebuie hrăniţi, sînt epuizaţi! Dar mănîncă doar o dată pe zi, 250 de grame de hrană uscată, uneori şi cîte o mînă de oase de pui", explică musherul. La întoarcerea în ţarc, ritualul de zgomote sfîşietoare şi iureş ameţitor se repetă. Stăpînul priveşte satisfăcut cei şase "atleţi" care hăpăie pofticioşi şi surîde: "Alimentaţie secretă! Reţetă personală!".

Legătura lui Atilla cu husky a început în copilărie: "Aveam un cîine de pază, obişnuit, iar cineva mi l-a otrăvit. Aşa că mi-am dorit unul care să nu latre, ca să nu moară". Abia în 2008 s-a apucat serios de treabă, dar în aceşti patru ani a obţinut atît trofee la expoziţii şi competiţii, cît şi bani frumoşi din vînzarea puilor. Cu o parte din ei a renovat clădirile Bisericii din parohia Rodna-Năsăud-Valea Vinului, pe care le găsise în paragină.

Între Antarctica, România şi Atlantida
În 1925, săniile trase de 150 de cîini nordici şi conduse de 20 de musheri au salvat de la moarte 1430 de oameni: exact atîţi locuitori avea atunci oraşul Nome, din Alaska. Loviţi de difterie, o afecţiune în urma căreia la acea vreme se murea în chinuri groaznice, după o tuse în care aproape îţi scuipai plămînii, oamenii din Nome nu aveau căi de acces spre civilizaţie şi spre antidot.

De la Seward la Nome, echipajele au parcurs 1085 de km în timpul record de doar 5 zile şi jumătate! Călătoria a rămas în istoria americanilor drept "Marea cursă a binecuvîntării": Balto, liderul ultimului atelaj, are o statuie în Central Park din New York, iar preşedintele Reagan le-a trimis o scrisoare de mulţumire, în 1985, ultimilor trei musheri în viaţă.

Pentru husky siberieni de la Rodna, cursele de sănii, gerul românesc şi întinderile de zăpadă din Carpaţi sînt doar un surogat al fericirii. Fără de care însă Antarctica ar deveni pentru ei Atlantida.

Memoria sîngelui
Inteligenţi şi blînzi cu oamenii, husky au totuşi o agresivitate specială. "Acceptă greu prezenţa unui mascul, fie şi din rasa lor. Deşi cîini utilitari, în unele ţări sînt folosiţi şi la vînătoare de păsări: au deprinderea de a apuca, rămasă din taigaua siberiană unde trăiau în sălbăticie", explică Cristian Vătău, instructor internaţional de dresaj canin şi specialist în recuperarea cîinilor cu probleme de comportament. E motivul pentru care, într-o cursă, musherul din atelajul care se pregăteşte să depăşească strigă "stop", iar celălalt e obligat să coboare şi să ţină cîinii pe loc, pînă cînd adversarul îl devansează cu trei lungimi de atelaj. Altfel, s-ar ajunge la lupte sîngeroase!

Şeful nu e liderul
Cel mai inteligent cîine e liderul unui atelaj, în timp ce şeful de haită e exemplarul care îşi cîştigă singur autoritatea faţă de ceilalţi husky. "Liderul e crescut special din prima zi de viaţă şi trebuie aibă un pedigree aparte, trebuie pregătit intens să socializeze cu omul şi restul echipajului, să nu se teamă de nimic şi să respecte comenzile", povesteşte Atilla. În schimb, şeful de haită se impune singur, certificîndu-şi supremaţia printr-un ritual asemănător celui prin care erau înnobilaţi în trecut cavalerii: îşi pune capul pe greabănul rivalului, iar acesta, dacă se supune, îşi pleacă botul spre pămînt.

Reţeta genetică
Arborele genealogic din certificatul unui husky se întinde pînă la stră-străbunici iar identificarea cîinelui se face fie printr-un tatuaj, fie printr-un microcip implantat de obicei lîngă ureche. Atilla Kiss explică importanţa rigorii: "ADN-ul e esenţial pentru performanţă, se moştenesc instinctul fugii, inteligenţa, rezistenţa, ţesătura muşchilor". Ce-i drept, proiectul CanMap 2010 realizat de mai multe universităţi americane a demonstrat că mozaicul de culori, forme şi talii depinde la cîini de schimbările din doar cîteva segmente de gene. Spre exemplu, între şoricar şi rotweiller e vorba de o singură genă! Iar în ce priveşte husky, testele Institutului pentru Cercetarea Genomului Uman din SUA au arătat că tenacitatea şi loialitatea au substrat genetic.

"Nu poţi compara un husky de expoziţie sau unul de apartament cu un husky de competiţie: primul e husky teoretic, pe cînd celălalt e cîine nordic de sanie, adică a rămas ce a fost dintotdeauna" (Atilla Kiss, musher)

"În anii '90 m-am ocupat de husky, sînt cîinii cei mai încăpăţînaţi şi cel mai greu de dresat. Spre exemplu, ca deviaţie de comportament, între pubertate şi maturitate încep să urle, iar asta nu se poate dresa, forma lui unică de lătrat nu va înceta" (Cristian Vătău, instructor internaţional de dresaj canin)

3.000 de euro costă, în medie, un husky în vîrstă de un an, crescut şi antrenat de Atilla Kiss

36 de minute este recordul personal al lui Atilla pe distanţa de 14 km, cu o sanie trasă de 6 cîini

1 an este vîrsta la care un husky e apt de competiţie, pînă atunci fiind crescut, dresat şi pregătit pentru sanie