Articol de Alex Nicodim (foto) - Publicat marti, 06 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 05 noiembrie 2012 21:45
Dragoş Cojocaru (76 ani) a debutat la 18 ani în Liga 1, a ajuns în "naţionala" de tineret şi apoi patru ani coleg de echipă cu Jenei la Steaua. La 28 de ani renunţă brusc la carieră şi devine diplomat, apoi urmează o strălucită carieră în avocatură şi publică 11 cărţi!
O noapte cu ploaie mocănească pe aeroportul Băneasa, în septembrie '64. Steaua se întoarce din Irlanda de Nord, după returul cu Derry City din Cupa Cupelor. 2-0 lejer pentru români, precedat de 3-0 clar acasă. Prima oară în istorie cînd Steaua trece de primul tur al unei competiţii europene!
Fundaşul central Dragoş Cojocaru fuge glonţ de pe aeroport. Fără ştirea conducerii, dăduse admitere la Institutul de Relaţii Internaţionale Bucureşti. Vede lista: a intrat primul! A doua zi de dimineaţă, fotbalistul de 28 de ani anunţă clubul: "Îmi pare rău, drumul meu în fotbal se încheie aici".
Azi, într-o casă cochetă aproape de Braşov, Dragoş Cojocaru scrie romane şi cărţi de amintiri. Deschide uşa larg, livingul îmbrăcat în lemn şi glasul modelat de avocatură al personajului te liniştesc din orice uragan ai veni.
Facultatea a bătut cariera la... Dinamo!
- Cum să renunţi aşa la fotbal? Se refuza Steaua?
- Echipa era în reconstrucţie, rezultatele întîrziau, eram de 5 ani la Steaua şi se schimbau mulţi jucători. Pasiunea mea pentru fotbal era enormă, dar cariera în diplomaţie te făcea să visezi la altceva, la străinătate, la alt stil de viaţă.
- Unde a început cariera curmată aşa brusc?
- În timpul liceului am ajuns junior la Dinamo şi convocat la "naţionala" de juniori. Am jucat pe "23 August", în faţa a 80.000 de oameni, România-Siria, în deschiderea Festivalului Mondial de Tineret din '53! Iar la absolvirea liceului, mi s-a propus grad la Dinamo. M-am dus acasă îmbrăcat în uniformă, mama s-a făcut albă la faţă: într-o oră era în cabinetul comandantului, i-a mulţumit dar i-a spus că eu trebuie să fac facultate. Şi s-a terminat cu Dinamo!
Echipa de intelectuali a "bancarilor"
- Aţi fost mereu între sport şi şcoală, se bat cap în cap?
- Nicidecum, povestea mea e tocmai contraexemplul! Am vrut să fac facultate, dar tata luptase împotriva URSS, nu erai primit la Bucureşti. Am ajuns la 18 ani să debutez în prima ligă la Viitorul Reghin, am jucat 6 luni, apoi la U Cluj, vreme de doi ani. La Cluj m-am dus tocmai pentru că au făcut ce-au făcut şi m-au înscris la Facultatea de Drept!
- Student la Drept Penal, stoper la "şepcile roşii"...
- Exact! Dar din anul trei de studii m-am întors în Bucureşti şi m-am transferat la Progresul.
- Cum erau anii studenţiei împletiţi cu viaţa de fotbalist?
- Păi antrenorul de la Progresul, Lupaş, era licenţiat în Drept şi absolvent al Academiei Comerciale. Eu şi Mateianu studenţi la Drept, Nedelcu la ASE, alţii funcţionari la Finanţe şi Banca RPR. Cu Oaidă, Mîndru şi Ozon în echipă am terminat un sezon uluitor, '57/'58: locul 4, cu 26 de puncte, iar Petrolul, campioană, CCA şi Ştiinţa Timişoara au strîns 27! În finala Cupei ne-a învins Timişoara şi am pierdut prima promisă, primul televizor de la noi, "Record".
Bătut de Silviu Ploieşteanu, out de la Braşov!
- Zig-zaguri şi pe harta fotbalului, nu doar în viaţă. Aţi ajuns apoi la Steaua?
- Nu încă, ba chiar am părăsit Bucureştiul în 1959, cînd am absolvit Facultatea!
- Nu pierduserăţi contactul cu echipele mari, plecînd din Capitală?
- Am ajuns la "naţionala" de tineret şi m-am transferat la Steagul Roşu Braşov, am terminat pe 2 sezonul '59/'60 şi vîn paralel lucram ca jurist la Braşov. Dar a venit o întîmplare urîtă: meci cu CCA pe "23 August", avem 3-0 la pauză, antrenorul Silviu Ploieşteanu cere să continuăm atacurile. Am îndrăznit să spun că ar fi bine să ne apărăm măcar primul sfert de oră. M-a ignorat, Steaua ne-a cotropit după pauză şi s-a terminat 3-5! În cabină se strecurase şi un gazetar, care a scris asta. La primul antrenament, Ploieşteanu m-a luat la bătaie şi m-a dat afară de la echipă!
"Steaua, Rapid, Dinamo şi Progresul, reunire la baia centrală!"
- V-au salvat "roş-albaştii"?
- Mai mult m-a răpit! M-au preluat cu un camion militar, în prealabil îmi încărcaseră toată mobila din casa de la Braşov, şi m-am trezit transferat la CCA! M-am speriat, dar mi-au oferit post de jurist la Oficiul Juridic al Forţelor Armate şi apartament în Cotroceni, era extraordinar. Plus că am preluat tricoul marelui Apolzan.
- Cum era viaţa la echipă atunci?
- Lunea era fără antrenament, la ora 11 ne întîlneam invariabil la baia centrală din Bucureşti, toţi jucătorii de la Steaua, Dinamo, Rapid şi Progresul!
- Pentru refacere?
- Da, dar şi ca să iasă şpriţul de duminică seara! Ani frumoşi, dar dificili pentru echipă, n-am obţinut nici un trofeu.
- Aţi jucat doar stoper?
- Şi fundaş stînga, era coşmarul meu la ce adversari direcţi aveam! Am prins "nenorocirile" Pîrcălab de la Dinamo, Năsturescu şi Copil de la Rapid, Oaidă de la Progresul, Ivasuc de la U Cluj. Nu dormeam noaptea, mă gîndeam "aoleo, vine ăsta la rînd"! Lui Pîrcălab i-am spus pe teren: "Primim mingea, îi dăm drumul imediat, da?" Că te înnebunea cînd începea cu "jucăriile", driblinguri, ameţeli, de pe un picior pe altul. Doar că Pîrcălab n-a vrut, şi l-am luat pe sus. Cred că şi-acum mai huiduie tribuna dinamovistă după faza aia! Ei bine, de la întîmplarea asta, la orice confruntare, s-a respectat regula: "Primim mingea, îi dăm drumul". Ăsta a fost un fel de blat, nu? :)
Iureşul de la vizita lui Nixon
- Şi aţi renunţat la tot, aţi pornit de la zero, la doar 28 de ani...
- Am avut de ales şi am ales. Am intrat la Institutul de Relaţii Internaţionale, recent înfiinţat ca pepinieră de profesionişti pentru diplomaţie. I-am avut profesori pe Mircea Maliţa, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, istoricul Giurăscu, era fascinant. Iar dintre colegi, Teodor Meleşcanu şi Gheorghe Tinca au şi ajuns miniştri după 1989!
- Aveaţi asigurat un post bun după absolvire?
- Nu neapărat, dar eu am terminat şef de promoţie, am fost numit şef de cabinet al Ministrului de Externe Corneliu Mănescu. O întîmplare fabuloasă: venea Nixon în vizită, nu era încă preşedinte SUA, şi cu vreo două ore înainte să ajungă, mă cheamă Mănescu furios. Îmi arată nu ştiu ce dosar cu greşeli, şi dă să-mi dea o palmă! Mă las pe vine, palma se duce în capul lui Macovescu, prim-adjunctul! Dau să ies din cameră, Mănescu aruncă o călimară cu cerneală care se sparge pe tot peretele! Să fi văzut desfăşurare de forţe la curăţat, că într-o oră ajungea Nixon!
- Aţi călătorit mult, aţi fost martor la întîlniri importante, dar nu visaţi noaptea că jucaţi fotbal?
- Uneori, da. Însă programul la Minister era infernal: am fost 4 ani şef de cabinet, lucrînd de la 5 dimineaţa la 12 noaptea. Cînd Mănescu a fost mazilit de Ceauşescu, fie pentru apropierea de fuga lui Pacepa, fie pentru că Elena Ceauşescu nu accepta prestanţa soţiei lui Mănescu, am avut şi eu de suferit.
"Am apărat din oficiu muncitorii după greva de la Braşov '87"
- V-au asociat cu numele lui Mănescu?
- Cel mai probabil. M-au dus la Direcţia a 6-a, de care fugeau toţi şi unde te ocupai de Vietnam, Coreea şi Mongolia. Nu îmi dădeau nimic de făcut, citeam Paris Match şi L'Humanite iar la 9 dimineaţa plecam acasă!
- În CV scrie că aţi fost şi antrenor... cînd Dumnezeu!?
- Am plecat din Minister şi m-am dus la FRF, la Cornel Drăguşin, să-mi caut de lucru. CSU Galaţi avea nevoie de antrenor şi uite-aşa am ajuns acolo, am lucrat ca jurist şi la Galaţi, apoi am pregătit Tractorul Braşov şi Gloria Buzău, pe care am dus-o pentru prima oară în istorie în liga secundă.
- Cumva, aici v-a salvat fotbalul...
- Da, dar din 1970 am rămas doar avocat. Am fost chiar apărător din oficiu al muncitorilor la greva celebră din Braşov 1987. Erau acuzaţi de tulburarea liniştii publice şi distrugerea avutului obştesc, devastaseră pe acolo. Am vrut să spun că de distrus au distrus, dar ce-au tulburat?, că mai mult organele tulburaseră, ameninţîndu-i şi instigîndu-i. Dar mi-am văzut de treabă: procesul a fost transmis în direct prin radio în cabinetul lui Ceauşescu!
"Azi sare mingea ca din gard din prea mulţi"
- Aţi publicat 10 cărţi în ultimii trei ani. S-au strîns multe amintiri?
- Prima carte să ştii că am scris-o chiar cînd jucam la Steaua!, se numea "La porţile fotbalului". Apoi, 30 de ani pauză şi restul acum. Am terminat a 11-a carte chiar în dimineaţa asta. Dar am debutat cînd eram fotbalist, cu schiţe în "Sportul Popular", apoi cu cronici sportive cînd eram cursant la Institutul de Relaţii Internaţionale.
- Ce s-a modificat în fotbal şi ce s-a schimbat în justiţie?
- E alt ritm astăzi pe teren, a crescut viteza şi s-a pierdut tehnica. E firesc să apară stîngăcii în viteză, dar parcă sare mingea ca din gard din prea mulţi! La 21 de ani n-ai cum să mai înveţi pe nimeni ceva cu mingea. În justiţie, au avut loc mutaţii uriaşe în privinţa echităţii şi adevărului. Motivul e simplu: corupţia.
- Domnul avocat, fost fotbalist, antrenor sau diplomat?
- Cel mai bun fotbalist dintre avocaţi şi cel mai bun avocat dintre fotbalişti! :)
Antrenor un an în Nigeria
La sfîrşitul anilor '90, Cojocaru a revenit pentru un an în antrenorat, într-o destinaţie neaşteptată: Nigeria! "Am pregătit echipa de primă ligă United Udoji, am ajuns în Africa pentru că fiica mea avea o firmă de montat lifturi acolo", explică fostul stelist. Experienţa a devenit subiectul uneia din cărţile sale: "Primeam 3.000 de dolari pe lună, dar era jale! Un meci a durat două ore, jucat la lumina farurilor de motocicletă pînă a cîştigat cine trebuia. Fotbaliştii mei erau de o lene incredibilă, fentau antrenamentele invocînd că aparţin fiecare unui cult cu zeci de sărbători!"
"Nicolae Labiş era catastrofă la fotbal!"
Cojocaru a copilărit în Fălticeni şi vreme de trei ani a fost coleg de cameră şi de bancă în primii ani de gimnaziu cu marele poet Nicolae Labiş! "Familia lui a venit din Mălini să-l dea la şcoală, dar la internat nu-l primeau pentru că provenea din familie de chiaburi, aşa că a stat în gazdă la noi. l puneam în poartă, pentru că n-avea treabă cu fotbalul", povesteşte Cojocaru. "În seara cînd a murit Labiş, mama conducea la Gara de Nord o prietenă, care a alunecat sub tren şi s-a rănit. Mama a însoţit-o la spital şi l-a văzut pe Nicu, abia îl aduseseră după accidentul de tramvai. A fost uluitor cum mama a ajuns să-l vegheze, după ce în copilărie îi fusese a doua mamă!"
12 ani a fost Dragoş Cojocaru decan al Baroului Braşov, pînă în 2009. S-a pensionat, dar încă profesează ca avocat
"Din '59, cînd am absolvit Dreptul, am lucrat continuu ca jurist, indiferent de salariu. Şi cînd am antrenat, am cerut mereu să pot lucra în paralel!" (Dragoş Cojocaru)
"Amestecul conducătorilor de club în viaţa echipei e un dezastru! Exceptîndu-i pe Wesley, Sougou şi Fatai, a fost o gloată de achiziţii! Păi şi eu alerg mai bine ca Rocha! Lui îi place să stea pe teren, îi place spectacolul tribunelor, nu-i cere nimeni bilet :) Dar mă gîndesc, oare cum se încalţă!?" (Dragoş Cojocaru)
"Cel mai bun fundaş român pe care l-am văzut rămîne Apolzan. Azi, cel mai bun e Chiricheş, dar trebuie să cîştige sobrietate în joc. Urcările lui entuziasmează, dar multe dăunează echipei" (Dragoş Cojocaru)
"Cel mai bun prieten şi chiar coleg de cameră la Steaua a fost şi a rămas Imi Jenei. Din Steaua de atunci mai trăim doar vreo 3-4, iar eu şi Imi avem aparate deja pe aici, pe la piept :)" (Dragoş Cojocaru)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
