Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 aprilie 2010 00:00
Un dialog cu Nicolae Forminte seamănă cu un meci de box
Nu vă luaţi după fotografie. Pare un cadru prietenos. Un antrenor, un jurnalist şi un reportofon de epocă pe un balansoar. Nicolae Forminte e mereu în gardă. La momentul discuţiei, era grăbit, peste doar cîteva zile începeau Campionatele Europene pe echipe de la Birmingham (28 aprilie-2 mai): "România nu poate să meargă la o competiţie fără să lupte să acceadă pe podium. Liderul echipei este echipa. Încercăm să construim o nouă echipă, cu o generaţie tînără, fetiţele sînt crude încă. Sper ca aceste fetiţe să reziste pînă la Olimpiadă, pentru că altele nu sînt". Sună telefonul, "Vin şi eu în jumătate de oră", se stabilesc ultimele detalii ale plecării.
Primim şi o explicaţie pentru tonul arţăgos: "Eu nu simt nevoia să ajung în presă. Consider că am obligaţia, fiind persoană publică, să stau de vorbă cu tine. Dacă e după ce simt eu, n-am nevoie să stau de vorbă cu presa, nu-mi aduce nici un beneficiu. Ţi-o spun cu prietenie. Îţi fac pariu că atunci cînd te duci la gazetarul şef cu chestia asta, cu fundaţia pentru gimnastică, ţi-o taie, că e reclamă gratuită?" Uite că nu a tăiat-o!
- Este gimnastica sportul nostru naţional?
- Nu cred că a fost niciodată, pentru simplul motiv că nu cred că România are vreun sport naţional. Românilor le place să se asocieze de fiecare dată cu succesul, indiferent cine îl obţine.
- Gimnastica va mai aduce succese?
- Întrebări retorice, de parcă gimnastica s-ar fi oprit vreodată să aducă succese. Interesul copiilor faţă de sport, în general, şi cu atît mai mult faţă de gimnastică, nu mai este acelaşi. Deschizîndu-se către mass-media şi mass-media reuşind să prezinte doar lucrurile negative din gimnastică, nu doar cele pozitive, de cele mai multe ori, nu se mai înhamă nimeni la o muncă titanică în care probabilitatea succesului este foarte mică.
Motiv pentru care, tot mai puţini copii se îndreaptă către această disciplină sportivă. Şi nu mă gîndesc la copii, mă gîndesc la părinţi, pentru că gimnastica se începe la o vîrstă fragedă şi eşti condiţionat de părinte, de bunic, să te ducă la sală.
- Cîte fete se înscriu într-un an la gimnastică?
- Nu am timp să fac statistici. Eu ştiu doar că am de obţinut un număr de medalii, nu contează cîte fete vin, cîte fete sînt. Aria de selecţie s-a îngustat în permanenţă. Dacă la nivel de mica gimnastă, numărul de copii ce se regăsesc în competiţie este mulţumitor, se face trecerea, dispar foarte multe din diverse motive. Cel mai clar este grila de salarizare a celor care se ocupă de aceşti copii la nivel de secţie de club. Nu ştiu de ce ne este frică să spunem lucrurilor pe nume. Cît timp nu vor mai fi plătiţi, nu se mai înhamă nimeni să muncească 10 ore pe zi pentru 8-10 milioane. Acesta e un lucru foarte clar.
"Nu s-a făcut nimic"
- Cît ar fi un salariu rezonabil?
- Ce înseamnă rezonabil? Asta este problema celor care se ocupă cu grila de salarizare. Nu e problema mea să fac aprecieri pe tema aceasta. Nici nu sînt adeptul ideii că un tînăr, la absolvirea facultăţii, trebuie să aibă vilă cu piscină şi Mercedes la scară, cum, din păcate, sînt şi astfel de aspiraţii. Mulţi pleacă afară, îmbătaţi de mirajul acesta, şi ajung la concluzia că e doar o fata morgana, pentru că nimeni de afară n-a ajuns să aibă vilă cu piscină şi Mercedes la scară. Muncesc şi beneficiază de confortul unei societăţi foarte bine puse la punct, din toate punctele de vedere.
- Aceeaşi problemă o semnalaţi şi înainte de Olimpiadă. S-a schimbat ceva măcar în privinţa dumneavoastră?
- Nu, acelaşi semnal de alarmă l-a lansat domnul Belu cu mult înaintea mea. Nu s-a schimbat nimic nici vizazi de dumnealui pînă în momentul în care a dorit să plece. A fost o scînteie cu nişte burse olimpice, date de Comitetul Olimpic pe vremea cînd era sponsor Romtelecomul, deci banii aceia veneau de la Romtelecom. A dispărut acest sponsor, a dispărut şi acest program. Nu s-a făcut nimic, nici pentru mine, nici pentru alţii şi nici nu cred că se va face ceva.
- Salariul dumneavoastră e tot de 8-10 milioane de lei vechi?
- Nu. Salariul meu la club este de 13 milioane, la care se adaugă o primă sportivă pentru deplasare, pentru că sîntem în cantonament permanent, care este tot aşa între 7 şi 10 milioane. Nici măcar nu ştiu, sincer să fiu, cît este, pentru că este variabilă. Acum se dă, mîine nu se mai dă. Ar mai fi premiile care se dau la concursuri, dacă acesta este subiectul care interesează acum, cît cîştig eu pe lună. Vă spun doar cît cîştigă un omolog al meu în orice altă ţară din Occident, între 3.500 şi 5.000 de euro pe lună, fără să aibă obligativitatea să obţină medalii.
Răspuns cîrcotaşilor şi răuvoitorilor
- Sînteţi din 2005 antrenorul lotului olimpic. Cum aţi caracteriza această perioadă?
- Eu sînt din 1993 la lotul naţional. Da, am responsabilitatea pregătirii din 2005. Nu sînt la momentul în care să fac bilanţuri. Dacă a fost mai greu decît înainte? Nu se poate face o comparaţie, pentru că, în momentul în care am preluat echipa, s-a schimbat codul de punctaj, se face o altă gimnastică. Deci nu poţi să raportezi ce se facea pînă în 2005 cu ce se face după 2005. Cîrcotaşii şi răuvoitorii pot să spună că se face tot gimnastică. Nu se face tot gimnastică. Să vă dau un exemplu.
Dacă înainte un pas la finalizarea unui element era permis de regulament, acum pentru el pierzi trei zecimi. Dacă la sol avem patru aterizări, în care probabilitatea de a face un pas este de 99%, înmulţeşti patru cu trei şi obţii o depunctare de un punct şi douăzeci. Cu o astfel de depunctare nu mai intri în calcule pentru medalii. Eu pot să zic că, în aceşti ani, am reuşit să-mi îndeplinesc obiectivele şi, cînd s-a putut, să le şi depăşesc. Aşa aş caracteriza mandatul meu.
- Aţi prins un context nefericit. Aţi venit după Belu şi Bitang, s-a schimbat şi codul de punctaj. Multă lume face comparaţii cu perioada anterioară.
- Sînt oameni care nu au altceva de făcut şi nu au făcut niciodată nimic în viaţa lor decît să stea cu curul pe scaun şi să compare. Unor astfel de personaje n-am ce să le explic, pentru că un om inteligent nu compară, pentru simplul motiv că ajunge la concluzia că nu se pot compara. Or, eu n-am venit nici după Belu, nici după Bitang, eu am fost aici. Am preluat responsabilitatea pregătirii, ceea ce este o altă abordare a situaţiei.
Experienţa Bangladesh
- N-aţi fost tentat să antrenaţi din nou în străinătate? Ştiu că aţi lucrat o perioadă în Bangladesh.
- Astea sînt subiecte de presă? Aştept să vină un gazetar să spună ce putem să facem, cum putem striga în România: "Domnilor, haideţi să salvăm ce mai avem valoros, handbalul, gimnastica!".
- Aveţi acest prilej, am venit să vorbim.
- Dacă vă referiţi la Bangladesh, a fost o experienţă extraordinară pentru mine. Dacă m-ar interesa să lucrez afară, în nici un caz n-aş merge în Bangladesh, deşi vă spun că am fost foarte bine plătit acolo. Am fost plătit şi cînd stăteam acasă. Am fost de trei ori, cîte trei luni, cu o pauză de cîte o lună. Şi oamenii ăia, cînd stăteam acasă, îmi dădeau acelaşi salariu ca şi atunci cînd eram la muncă, numai ca să mă mai duc.
Bangladeshul m-a întărit teribil de mult ca personalitate umană, ca şi percepţie a vieţii. Cînd mi-e greu, mi-e suficient să-mi aduc în faţa ochilor imaginea oamenilor din Bangladesh. Atunci am o altă reprezentare a răului şi a greului. Am avut de ales între Canada şi Bangladesh. De ce credeţi că am ales Bangladeshul?
- Eraţi mai tînăr.
- Aveţi familie? Gîndiţi-vă că, dacă plecam în Canada, din cauza CV-ul pe care îl aveam, de acolo nu puteam să vin decît la un an să-mi văd familia, că nu-mi permitea contractul. Cei din Bangladesh au acceptat ca la trei luni să stau acasă o lună. Iar banii, la început au fost aceiaşi, dar în Canada primeam aceeaşi sumă, doar că în dolari canadieni.
"Ce vină am că s-a accidentat Izbaşa?"
- Nu luaţi în calcul vreo ofertă externă?
- Oferte de a pleca, am mai spus-o, am şi am avut. Problema e că am ajuns la o vîrstă, familia mea are un rost aici, copilul meu are drumul lui, soţia mea are viaţa ei, nu poţi să schimbi astea aşa. Nu este o bucurie. Eu sînt unul dintre fericiţii care au primit ceva înapoi de la gimnastică, chiar aşa puţin, datorită rezultatelor şi premierilor.
Diferenţa este că aria de selecţie e foarte mică şi, practic, nu mai există posibilitatea de a face selecţie şi trebuie să scoţi rezultate cu ce ai la dispoziţie, nu se pune problema că-ţi convine, că vrei pe altcineva. Nu mai ai garanţia că stai şi faci rezultate şi, pe baza premierilor, ajungi la o medie anuală de venit decentă.
- Depindeţi de rezultate.
- Dar eu nu cred că premierile trebuie să fie o modalitate de apreciere a calităţii muncii, pentru că un om trebuie să fie plătit pentru ceea ce face zilnic. Eu îmi fac datoria zilnic alături de colegii mei. Vă dau un exemplu. Ce vină am avut eu sau cum puteam eu să anticipez ruptura de tendon a Sandrei Izbaşa? Eu mi-am făcut programul zilnic, cu forma sportivă am dus-o unde trebuia, la toţi parametrii pregătirii. Nimeni, nimeni nu putea să anticipeze că ea îşi va rupe tendonul.
Nici nu a durut-o, tendonul ăla s-a rupt fără să o doară, fără să simtă, efectiv, s-a rupt. Pentru că s-a întîmplat această nenorocire, n-a mai venit subiectul pentru care faci performanţă, şi atunci ai muncit un an de zile gratis. Eu nu mă plîng, pentru că niciodată n-am aşteptat să-mi dea cineva pomană, eu mă descurc. Am creat o fundaţie.
"Fundaţia e o altă formă de pomană"
- Haideţi să vorbim şi despre Fundaţia "Forgym".
- Nu vreau să discut, sîntem la faza de început. Sînt cîteva promisiuni pe plan local că lotul va fi ajutat. S-a prins în buget suma de 100.000 de euro, dar autorităţile încearcă să găsească modalitatea legală. Există bunăvoinţă, dar trebuie să-ţi permită şi legislaţia.
Referitor la fundaţie, mă gîndesc la un proiect de genul "Susţinătorii gimnasticii". Fiecare membru să achite o taxă anuală de 1.000 de lei, asta înseamnă mai puţin de 100 de lei pe lună şi, dacă ajungi să aduni acolo cîteva sute de susţinători, ai un buget şi poţi să gîndeşti şi proiecte în funcţie de priorităţi.
- De ce aţi ajuns la această soluţie?
- Sînt lucruri pe care le fac toate cluburile puternice din străinătate. Din păcate, acolo există altă legislaţie. Să fie foarte clar, economie de piaţă există pentru toată lumea, nu doar pentru cei care cîştigă cu zecile de mii de euro, nu doar pentru cei care ne conduc cu spor şi drag, există şi pentru mine, şi pentru dumneata, şi pentru toată lumea.
Eu încerc acest proiect, cu această fundaţie şi sper să aibă succes, pentru că este ultima variantă şi cred că este varianta cea mai sănătoasă, aceea de a nu sta cu mîinile în sîn şi a aştepta pomană de la cineva, ci de a încerca să întreprinzi ceva. Este o altă formă de pomană pînă la urmă.
"Sînt antrenor-părinte, nu antrenor-bunic"
- S-a discutat şi despre vîrsta la care se retrag gimnastele.
- Am avut acum un subiect. Dom'le, uite că fetele noastre se retrag foarte repede. Serios? De unde aţi tras conlcuzia asta? Păi, Oksana Şuşovitina este un fenomen biologic, este o excepţie. Nu poţi să raportezi pe toată lumea la o excepţie. Cînd o să-mi aduceţi aici 20 de gimnaste peste 25 de ani, atunci vorbim despre o normalitate.
Cînd, la cîteva generaţii, apare o astfel de excepţie, haideţi să fim serioşi. Eu militez pentru ca ele să încerce să se autodepăşească şi să facă performanţă pînă cînd îşi doresc şi pînă cînd fizicul le permite. Nu mă raportez neapărat la un număr de ani.
- Sînteţi un antrenor sever?
- Eu încerc să fiu un antrenor-părinte, dar nu poţi să fii un antrenor-bunic.
- Care e programul unei zile obişnuite?
- Abia aşteptam întrebarea aceasta. Programul devine secret! Este problema noastră ce facem în fiecare zi. Programul îl stabilim în funcţie de obiectivele ce ne stau în faţă şi de starea de moment a fetelor. Nu pot să mă gîndesc eu astăzi că mîine fac următorul lucru. Dacă eu văd dimineaţă, cînd le aliniez, că una se uită strîmb, schimb programul, pentru că trebuie să mă adaptez la starea lor de fiecare zi.
Ce l-ar fi sfătuit pe Hagi
- Ştiu că-l admiraţi pe Gheorghe Hagi. L-aţi şi cunoscut la Constanţa?
- Normal că l-am cunoscut. Domnul Hagi este Cetăţean de onoare, ca şi mine, am avut plăcerea să primim distincţia în aceeaşi perioadă. E adevărat că n-am nici timpul, nici oportunitatea să-l cunosc mai bine şi nu ştiu dacă există dorinţă şi din partea dînsului. Pentru mine domnul Hagi este o valoare. Cine simte ce poate să emane o persoană de valoare va simţi acest lucru în preajma domnului Hagi, a domnului Popescu sau în preajma Nadiei.
Au o aureolă care-i îmbracă. La fel se întîmplă şi cu domnul Năstase, şi cu domnul Ţiriac, cînd stai în jurul lor. Hagi este unul dintre oamenii pe care îi admir foarte mult. Îmi pare rău că nu am avut posibilitatea să intru în contact cu dînsul şi să-i explic cum e cu plecatul de la echipa reprezentativă. Mi-ar fi plăcut să-l sfătuiesc să nu se grăbească, să nu se pripească.
- După barajul cu Slovenia?
- Cînd a renunţat la poziţia de antrenor al echipei naţionale. Eu cred că domnul Hagi poate să facă superperformanţă. Din ce observ eu, este foarte exigent cu dînsul, îşi doreşte foarte mult. Şi eu îmi doresc foarte mult, dar deseori trebuie să ajung să fac performanţă cu ceea ce am, nu cu ce îmi doresc.
- Asta e şi problema lui Hagi.
- Nu ştiu dacă este problema dînsului. Eu sînt prea mic pentru ca domnul Hagi să aibă timp să stea de vorbă cu mine (rîde).
"N-am timp să-mi ajut băiatul"
- Fiul dumneavoastră, Dragoş, este fotbalist. Cum se descurcă?
- Da (rîde din nou). Nu ştiu cum se descurcă, fiindcă de o lună de zile sînt disperat că nu-mi găsesc timp să-i repar un genunchi. Îl doare un genunchi, stă de o lună de zile. Are o problemă la tendon, face tratament acum la Constanţa, la cel mai bun fizioterapeut de acolo. Joacă la Farul, la echipa de tineret, va împlini anul acesta 20 de ani. Este mijlocaş de construcţie şi mai joacă şi vîrf. Sincer, am încercat să nu mă amestec în cariera băiatului, pentru că, fiind antrenor, nu vreau să mă amestec peste alţi antrenori, poate nici nu înţeleg fenomenul fotbalistic.
- L-aţi văzut jucînd. Cum e fotbalistul Forminte?
- L-am văzut de cîteva ori. Toată lumea care l-a antrenat mi-a zis că este un copil talentat, dar încă este firav, trebuie să se întărească. Nu ştiu, îmi pare rău că nu pot să mă ocup de propriul meu copil! Aştept să scap de Europene să mă ocup şi eu de problema lui.
"Karoly nu este un guru"
- Sînteţi un fan al lui Michael Schumacher. Credeţi că a greşit că a revenit?
- Nu, ce are de pierdut? Pentru mine apariţia lui Schumacher pe circuitele de Formula 1 este un cîştig pentru fenomen. După ce ajungi campion mondial, nu mai contează de cîte ori repeţi performanţa. Este o discuţie aşa... Dai de mîncare şi de muncit la o armată de oameni care comentează dacă tu ajungi sau nu ajungi încă o dată campion mondial. De comentat şi de discutat despre chestia asta, pot să o facă cei care au făcut-o. Tot aşa cum şi pe mine pot să mă conteste şi să mă critice o grămadă de antrenori, dar accept să fiu criticat de unul care a făcut o campioană olimpică. Cu ăla pot să am un schimb de opinii.
- V-a criticat Bela Karoly şi n-aţi acceptat critica. I-aţi replicat că pe Nadia şi portarul o făcea campioană.
- O secundă! Dumneavoastră n-aţi sesizat. Eu n-am nimic cu domnul Bela Karoly. Domnul Bela Karoly nu m-a criticat pe mine, el s-a legat de România. Şi cînd s-a legat de România, m-a călcat pe bătătură şi am muşcat. Pentru că tot Bela Karoly a venit şi m-a felicitat după ce am cîştigat titlul olimpic sau am ajuns pe podium cu echipa. Eu nu privesc felicitările lui Bela ca pe un titlu de glorie, fiindcă, pentru mine, Karoly nu este un guru să mă duc să mă închin.
- Nu este un guru, dar spuneaţi că nu vă deranjează criticile ce vin de la un antrenor care a crescut o campioană olimpică.
- Dar el nu m-a criticat pe mine, s-a referit la gimnastele române.
- Păi, implicit şi la dumneavoastră.
- Nu, faceţi nişte asocieri total eronate. Eu i-am replicat acid fiindcă s-a legat de România. Dacă spunea că antrenorul de acum al României este un idiot, era o altă discuţie.
- Nu aţi fi replicat atunci.
- Atunci îi spuneam: "Domnule, rămîne de văzut!". (Rîde). Eu sînt român din acela care preferă să moară în picioare. Eu nu mă aplec. Nu te poţi lega de gimnastica românească graţie căreia ai ajuns ceea ce eşti. Dacă el începea activitatea de antrenor în Statele Unite, poate nu ajungea ceea ce este acum.
"Mai rezist cîteva luni"
- Sînteţi un tip superstiţios?
- Cred în soartă. Nu te poţi rupe de tradiţia populară. Evit, de exemplu, să mă întorc din drum. Cel mai mult eu cred în destin. Nu suport prostia şi grăsimea.
- Cred că sînteţi un specialist în făcutul bagajelor.
- E un lucru care îmi displace. Nu sînt un expert, pentru că nu car foarte multe bagaje.
- Ce intră în geanta cu care mergeţi la o competiţie?
- Echipamentul sportiv şi cîteva schimburi. Acum porţi laptopul cu tine, iei o carte de citit. Încerc să iau cu mine laptopul, pentru că îl folosesc în diverse situaţii, telefonul. Familia evită să mă bată la cap foarte mult, pentru că ştie că în perioada asta sînt foarte încărcat cu problemele pe care trebuie să le pun la punct pe final.
- Ştiţi să gătiţi?
- Nu, pot să spun că eu cînd ajung acasă sînt ţinut în puf de soţia mea.
- Vorbeaţi de Constanţa. Nu vă lipseşte marea?
- În primul rînd, îmi lipseşte familia. Soţia şi copilul. Sînt îndrăgostit de mare, iubesc marea. Spre norocul meu însă, am găsit la Deva oameni compatibili cu mine.
- Pe cetatea de lîngă cantonament aţi urcat?
- Am urcat cînd eram mai tînăr.
- Acum aveţi şi telecabină.
- Cu telecabina n-am urcat niciodată. Dacă cineva ar veni să-mi cronometreze timpul pe care mi-l aloc mie, pe durata unei zile, ar ajunge la concluzia că el nu există. Eu pot să spun că, de cînd mă trezesc, singurul lucru de care beneficiez este că nu trebuie să mă trezesc la 6:00 dimineaţa. Recunosc că mai devreme de 7:30-8:00 nu mă trezesc. Dar şi adorm tîrziu, la 2:00-3:00 dimineaţa, nici nu aş putea să mă trezesc mai devreme. Timpul pe care pot să mi-l aloc mie este după ora 23:00, cît rezist. În rest, mereu apar probleme extrapregătire, părinţi, copii, doctori, sponsori, gazetari. Acum, mai nou, începe fundaţia. Eu nu voi accepta, fiindcă nu-mi permite situaţia, să continui să muncesc pe cît muncesc. Mai pot să fac chestia asta un număr de zile, un număr de luni.
- Fundaţia e ultima soluţie?
- Fundaţia e ultima salvare. Este colacul de salvare pe care mi-l arunc şi prin care încerc să rezolv problema financiară, astfel încît să-mi pot permite să stau în continuare să-mi fac treaba. Înainte cîştigam 15 milioane pe lună. Acum mi-a crescut salariul, a ajuns la 13 milioane. M-aţi înţeles? Văd tot felul de dezbateri publice cu legea salarizării, cu legea pensionării. Mă apucă rîsul. Atîta pot să fac, ceea ce a făcut şi naţiunea română de 2000 de ani încoace şi a supravieţuit, să fac haz de necaz. Cam asta fac şi eu.
"Nu oricine poate să vadă aureola care îmbracă valorile pure pe care le-a dat naţia asta"
"La noi nu există sponsorizare, se merge pe prietenie. Îl cunosc pe Forminte, îl ajut pe Forminte"
"Cel mai mult mă enervează cînd apar probleme acasă şi nu pot să le rezolv. Asta mă scoate din draci"
"Dacă eu pot să ofer familiei mele condiţii de trai mai bune şi nu o fac, acceptînd ceea ce este acum, înseamnă că sînt iresponsabil"
CV
Nicolae Valerian Forminte
Data naşterii: 17 octombrie 1956
Locul naşterii: Cîmpulung Moldovenesc
Căsătorit cu Mariana, au împreună un copil, Dragoş
Domiciliu: Constanţa
Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport
A lucrat cu Daniela Mărănducă, Simona Amînar, Lavinia Miloşovici, Gina Gogean, Claudia Presecan, Corina Ungureanu, Maria Olaru, Andreea Raducan, Daniela Sofronie, Andreea Munteanu, Cătălina Ponor, Silvia Stroescu, Sabina Cojocar, Alexandra Marinescu
Primul club: Farul Constanţa. Lucrează la lotul naţional din 1993
Cele mai mari performanţe la lotul olimpic:
Jocuri Olimpice: aur la sol - Sandra Izbaşa (Beijing 2008), bronz cu echipa (Beijing 2008)
Campionate Mondiale: argint la bîrnă - Izbaşa (Aarhus 2006), argint la individual compus - Steliana Nistor (Stuttgart 2007), argint la bîrnă - Nistor (Stuttgart 2007); bronz la individual compus - Izbaşa (Aarhus 2006), bronz cu echipa (Stuttgart 2007); bronz la paralele - Ana Porgras (Londra 2009).
Campionate Europene: aur la sol - Izbaşa (Volos 2006); aur cu echipa (Clermont-Ferrand 2008); aur la sol - Izbaşa (Clermont-Ferrand 2008); argint cu echipa (Volos 2006); argint la individual compus - Izbaşa (Amsterdam 2007); argint la paralele - Nistor (Amsterdam 2007); argint la bîrnă - Izbaşa (Amsterdam 2007); argint la paralele - Nistor (Clermont-Ferrand 2008); argint la bîrnă - Izbaşa (Clermont-Ferrand 2008); argint la bîrnă - Ana Maria Tămîrjan (Milano 2009); bronz la bîrnă - Izbaşa (Volos 2006); bronz la sol - Tămîrjan (Clermont-Ferrand 2008); bronz la bîrnă - Gabriela Drăgoi (Milano 2009).
Lotul pentru Birmingham
Ana Porgras, Amelia Racea, Diana Chelaru, Raluca Haidu şi Cerasela Pătraşcu.
Antrenori coordonatori la lotul olimpic feminin
Bala Karoly (1974-1981)
Adrian Goreac (1981-1990)
Octavian Belu (1991-2005)
Nicolae Forminte din 2005
20 de medalii olimpice, mondiale şi europene au cîştigat gimnastele românce sub comanda lui Nicolae Forminte
Un dialog cu Nicolae Forminte seamănă cu un meci de box
Nu vă luaţi după fotografie. Pare un cadru prietenos. Un antrenor, un jurnalist şi un reportofon de epocă pe un balansoar. Nicolae Forminte e mereu în gardă. La momentul discuţiei, era grăbit, peste doar cîteva zile începeau Campionatele Europene pe echipe de la Birmingham (28 aprilie-2 mai): "România nu poate să meargă la o competiţie fără să lupte să acceadă pe podium. Liderul echipei este echipa. Încercăm să construim o nouă echipă, cu o generaţie tînără, fetiţele sînt crude încă. Sper ca aceste fetiţe să reziste pînă la Olimpiadă, pentru că altele nu sînt". Sună telefonul, "Vin şi eu în jumătate de oră", se stabilesc ultimele detalii ale plecării.
Primim şi o explicaţie pentru tonul arţăgos: "Eu nu simt nevoia să ajung în presă. Consider că am obligaţia, fiind persoană publică, să stau de vorbă cu tine. Dacă e după ce simt eu, n-am nevoie să stau de vorbă cu presa, nu-mi aduce nici un beneficiu. Ţi-o spun cu prietenie. Îţi fac pariu că atunci cînd te duci la gazetarul şef cu chestia asta, cu fundaţia pentru gimnastică, ţi-o taie, că e reclamă gratuită?" Uite că nu a tăiat-o!
- Este gimnastica sportul nostru naţional?
- Nu cred că a fost niciodată, pentru simplul motiv că nu cred că România are vreun sport naţional. Românilor le place să se asocieze de fiecare dată cu succesul, indiferent cine îl obţine.
- Gimnastica va mai aduce succese?
- Întrebări retorice, de parcă gimnastica s-ar fi oprit vreodată să aducă succese. Interesul copiilor faţă de sport, în general, şi cu atît mai mult faţă de gimnastică, nu mai este acelaşi. Deschizîndu-se către mass-media şi mass-media reuşind să prezinte doar lucrurile negative din gimnastică, nu doar cele pozitive, de cele mai multe ori, nu se mai înhamă nimeni la o muncă titanică în care probabilitatea succesului este foarte mică.
Motiv pentru care, tot mai puţini copii se îndreaptă către această disciplină sportivă. Şi nu mă gîndesc la copii, mă gîndesc la părinţi, pentru că gimnastica se începe la o vîrstă fragedă şi eşti condiţionat de părinte, de bunic, să te ducă la sală.
- Cîte fete se înscriu într-un an la gimnastică?
- Nu am timp să fac statistici. Eu ştiu doar că am de obţinut un număr de medalii, nu contează cîte fete vin, cîte fete sînt. Aria de selecţie s-a îngustat în permanenţă. Dacă la nivel de mica gimnastă, numărul de copii ce se regăsesc în competiţie este mulţumitor, se face trecerea, dispar foarte multe din diverse motive. Cel mai clar este grila de salarizare a celor care se ocupă de aceşti copii la nivel de secţie de club. Nu ştiu de ce ne este frică să spunem lucrurilor pe nume. Cît timp nu vor mai fi plătiţi, nu se mai înhamă nimeni să muncească 10 ore pe zi pentru 8-10 milioane. Acesta e un lucru foarte clar.
"Nu s-a făcut nimic"
- Cît ar fi un salariu rezonabil?
- Ce înseamnă rezonabil? Asta este problema celor care se ocupă cu grila de salarizare. Nu e problema mea să fac aprecieri pe tema aceasta. Nici nu sînt adeptul ideii că un tînăr, la absolvirea facultăţii, trebuie să aibă vilă cu piscină şi Mercedes la scară, cum, din păcate, sînt şi astfel de aspiraţii. Mulţi pleacă afară, îmbătaţi de mirajul acesta, şi ajung la concluzia că e doar o fata morgana, pentru că nimeni de afară n-a ajuns să aibă vilă cu piscină şi Mercedes la scară. Muncesc şi beneficiază de confortul unei societăţi foarte bine puse la punct, din toate punctele de vedere.
- Aceeaşi problemă o semnalaţi şi înainte de Olimpiadă. S-a schimbat ceva măcar în privinţa dumneavoastră?
- Nu, acelaşi semnal de alarmă l-a lansat domnul Belu cu mult înaintea mea. Nu s-a schimbat nimic nici vizazi de dumnealui pînă în momentul în care a dorit să plece. A fost o scînteie cu nişte burse olimpice, date de Comitetul Olimpic pe vremea cînd era sponsor Romtelecomul, deci banii aceia veneau de la Romtelecom. A dispărut acest sponsor, a dispărut şi acest program. Nu s-a făcut nimic, nici pentru mine, nici pentru alţii şi nici nu cred că se va face ceva.
- Salariul dumneavoastră e tot de 8-10 milioane de lei vechi?
- Nu. Salariul meu la club este de 13 milioane, la care se adaugă o primă sportivă pentru deplasare, pentru că sîntem în cantonament permanent, care este tot aşa între 7 şi 10 milioane. Nici măcar nu ştiu, sincer să fiu, cît este, pentru că este variabilă. Acum se dă, mîine nu se mai dă. Ar mai fi premiile care se dau la concursuri, dacă acesta este subiectul care interesează acum, cît cîştig eu pe lună. Vă spun doar cît cîştigă un omolog al meu în orice altă ţară din Occident, între 3.500 şi 5.000 de euro pe lună, fără să aibă obligativitatea să obţină medalii.
Răspuns cîrcotaşilor şi răuvoitorilor
- Sînteţi din 2005 antrenorul lotului olimpic. Cum aţi caracteriza această perioadă?
- Eu sînt din 1993 la lotul naţional. Da, am responsabilitatea pregătirii din 2005. Nu sînt la momentul în care să fac bilanţuri. Dacă a fost mai greu decît înainte? Nu se poate face o comparaţie, pentru că, în momentul în care am preluat echipa, s-a schimbat codul de punctaj, se face o altă gimnastică. Deci nu poţi să raportezi ce se facea pînă în 2005 cu ce se face după 2005. Cîrcotaşii şi răuvoitorii pot să spună că se face tot gimnastică. Nu se face tot gimnastică. Să vă dau un exemplu.
Dacă înainte un pas la finalizarea unui element era permis de regulament, acum pentru el pierzi trei zecimi. Dacă la sol avem patru aterizări, în care probabilitatea de a face un pas este de 99%, înmulţeşti patru cu trei şi obţii o depunctare de un punct şi douăzeci. Cu o astfel de depunctare nu mai intri în calcule pentru medalii. Eu pot să zic că, în aceşti ani, am reuşit să-mi îndeplinesc obiectivele şi, cînd s-a putut, să le şi depăşesc. Aşa aş caracteriza mandatul meu.
- Aţi prins un context nefericit. Aţi venit după Belu şi Bitang, s-a schimbat şi codul de punctaj. Multă lume face comparaţii cu perioada anterioară.
- Sînt oameni care nu au altceva de făcut şi nu au făcut niciodată nimic în viaţa lor decît să stea cu curul pe scaun şi să compare. Unor astfel de personaje n-am ce să le explic, pentru că un om inteligent nu compară, pentru simplul motiv că ajunge la concluzia că nu se pot compara. Or, eu n-am venit nici după Belu, nici după Bitang, eu am fost aici. Am preluat responsabilitatea pregătirii, ceea ce este o altă abordare a situaţiei.
Experienţa Bangladesh
- N-aţi fost tentat să antrenaţi din nou în străinătate? Ştiu că aţi lucrat o perioadă în Bangladesh.
- Astea sînt subiecte de presă? Aştept să vină un gazetar să spună ce putem să facem, cum putem striga în România: "Domnilor, haideţi să salvăm ce mai avem valoros, handbalul, gimnastica!".
- Aveţi acest prilej, am venit să vorbim.
- Dacă vă referiţi la Bangladesh, a fost o experienţă extraordinară pentru mine. Dacă m-ar interesa să lucrez afară, în nici un caz n-aş merge în Bangladesh, deşi vă spun că am fost foarte bine plătit acolo. Am fost plătit şi cînd stăteam acasă. Am fost de trei ori, cîte trei luni, cu o pauză de cîte o lună. Şi oamenii ăia, cînd stăteam acasă, îmi dădeau acelaşi salariu ca şi atunci cînd eram la muncă, numai ca să mă mai duc.
Bangladeshul m-a întărit teribil de mult ca personalitate umană, ca şi percepţie a vieţii. Cînd mi-e greu, mi-e suficient să-mi aduc în faţa ochilor imaginea oamenilor din Bangladesh. Atunci am o altă reprezentare a răului şi a greului. Am avut de ales între Canada şi Bangladesh. De ce credeţi că am ales Bangladeshul?
- Eraţi mai tînăr.
- Aveţi familie? Gîndiţi-vă că, dacă plecam în Canada, din cauza CV-ul pe care îl aveam, de acolo nu puteam să vin decît la un an să-mi văd familia, că nu-mi permitea contractul. Cei din Bangladesh au acceptat ca la trei luni să stau acasă o lună. Iar banii, la început au fost aceiaşi, dar în Canada primeam aceeaşi sumă, doar că în dolari canadieni.
"Ce vină am că s-a accidentat Izbaşa?"
- Nu luaţi în calcul vreo ofertă externă?
- Oferte de a pleca, am mai spus-o, am şi am avut. Problema e că am ajuns la o vîrstă, familia mea are un rost aici, copilul meu are drumul lui, soţia mea are viaţa ei, nu poţi să schimbi astea aşa. Nu este o bucurie. Eu sînt unul dintre fericiţii care au primit ceva înapoi de la gimnastică, chiar aşa puţin, datorită rezultatelor şi premierilor.
Diferenţa este că aria de selecţie e foarte mică şi, practic, nu mai există posibilitatea de a face selecţie şi trebuie să scoţi rezultate cu ce ai la dispoziţie, nu se pune problema că-ţi convine, că vrei pe altcineva. Nu mai ai garanţia că stai şi faci rezultate şi, pe baza premierilor, ajungi la o medie anuală de venit decentă.
- Depindeţi de rezultate.
- Dar eu nu cred că premierile trebuie să fie o modalitate de apreciere a calităţii muncii, pentru că un om trebuie să fie plătit pentru ceea ce face zilnic. Eu îmi fac datoria zilnic alături de colegii mei. Vă dau un exemplu. Ce vină am avut eu sau cum puteam eu să anticipez ruptura de tendon a Sandrei Izbaşa? Eu mi-am făcut programul zilnic, cu forma sportivă am dus-o unde trebuia, la toţi parametrii pregătirii. Nimeni, nimeni nu putea să anticipeze că ea îşi va rupe tendonul.
Nici nu a durut-o, tendonul ăla s-a rupt fără să o doară, fără să simtă, efectiv, s-a rupt. Pentru că s-a întîmplat această nenorocire, n-a mai venit subiectul pentru care faci performanţă, şi atunci ai muncit un an de zile gratis. Eu nu mă plîng, pentru că niciodată n-am aşteptat să-mi dea cineva pomană, eu mă descurc. Am creat o fundaţie.
"Fundaţia e o altă formă de pomană"
- Haideţi să vorbim şi despre Fundaţia "Forgym".
- Nu vreau să discut, sîntem la faza de început. Sînt cîteva promisiuni pe plan local că lotul va fi ajutat. S-a prins în buget suma de 100.000 de euro, dar autorităţile încearcă să găsească modalitatea legală. Există bunăvoinţă, dar trebuie să-ţi permită şi legislaţia.
Referitor la fundaţie, mă gîndesc la un proiect de genul "Susţinătorii gimnasticii". Fiecare membru să achite o taxă anuală de 1.000 de lei, asta înseamnă mai puţin de 100 de lei pe lună şi, dacă ajungi să aduni acolo cîteva sute de susţinători, ai un buget şi poţi să gîndeşti şi proiecte în funcţie de priorităţi.
- De ce aţi ajuns la această soluţie?
- Sînt lucruri pe care le fac toate cluburile puternice din străinătate. Din păcate, acolo există altă legislaţie. Să fie foarte clar, economie de piaţă există pentru toată lumea, nu doar pentru cei care cîştigă cu zecile de mii de euro, nu doar pentru cei care ne conduc cu spor şi drag, există şi pentru mine, şi pentru dumneata, şi pentru toată lumea.
Eu încerc acest proiect, cu această fundaţie şi sper să aibă succes, pentru că este ultima variantă şi cred că este varianta cea mai sănătoasă, aceea de a nu sta cu mîinile în sîn şi a aştepta pomană de la cineva, ci de a încerca să întreprinzi ceva. Este o altă formă de pomană pînă la urmă.
"Sînt antrenor-părinte, nu antrenor-bunic"
- S-a discutat şi despre vîrsta la care se retrag gimnastele.
- Am avut acum un subiect. Dom'le, uite că fetele noastre se retrag foarte repede. Serios? De unde aţi tras conlcuzia asta? Păi, Oksana Şuşovitina este un fenomen biologic, este o excepţie. Nu poţi să raportezi pe toată lumea la o excepţie. Cînd o să-mi aduceţi aici 20 de gimnaste peste 25 de ani, atunci vorbim despre o normalitate.
Cînd, la cîteva generaţii, apare o astfel de excepţie, haideţi să fim serioşi. Eu militez pentru ca ele să încerce să se autodepăşească şi să facă performanţă pînă cînd îşi doresc şi pînă cînd fizicul le permite. Nu mă raportez neapărat la un număr de ani.
- Sînteţi un antrenor sever?
- Eu încerc să fiu un antrenor-părinte, dar nu poţi să fii un antrenor-bunic.
- Care e programul unei zile obişnuite?
- Abia aşteptam întrebarea aceasta. Programul devine secret! Este problema noastră ce facem în fiecare zi. Programul îl stabilim în funcţie de obiectivele ce ne stau în faţă şi de starea de moment a fetelor. Nu pot să mă gîndesc eu astăzi că mîine fac următorul lucru. Dacă eu văd dimineaţă, cînd le aliniez, că una se uită strîmb, schimb programul, pentru că trebuie să mă adaptez la starea lor de fiecare zi.
Ce l-ar fi sfătuit pe Hagi
- Ştiu că-l admiraţi pe Gheorghe Hagi. L-aţi şi cunoscut la Constanţa?
- Normal că l-am cunoscut. Domnul Hagi este Cetăţean de onoare, ca şi mine, am avut plăcerea să primim distincţia în aceeaşi perioadă. E adevărat că n-am nici timpul, nici oportunitatea să-l cunosc mai bine şi nu ştiu dacă există dorinţă şi din partea dînsului. Pentru mine domnul Hagi este o valoare. Cine simte ce poate să emane o persoană de valoare va simţi acest lucru în preajma domnului Hagi, a domnului Popescu sau în preajma Nadiei.
Au o aureolă care-i îmbracă. La fel se întîmplă şi cu domnul Năstase, şi cu domnul Ţiriac, cînd stai în jurul lor. Hagi este unul dintre oamenii pe care îi admir foarte mult. Îmi pare rău că nu am avut posibilitatea să intru în contact cu dînsul şi să-i explic cum e cu plecatul de la echipa reprezentativă. Mi-ar fi plăcut să-l sfătuiesc să nu se grăbească, să nu se pripească.
- După barajul cu Slovenia?
- Cînd a renunţat la poziţia de antrenor al echipei naţionale. Eu cred că domnul Hagi poate să facă superperformanţă. Din ce observ eu, este foarte exigent cu dînsul, îşi doreşte foarte mult. Şi eu îmi doresc foarte mult, dar deseori trebuie să ajung să fac performanţă cu ceea ce am, nu cu ce îmi doresc.
- Asta e şi problema lui Hagi.
- Nu ştiu dacă este problema dînsului. Eu sînt prea mic pentru ca domnul Hagi să aibă timp să stea de vorbă cu mine (rîde).
"N-am timp să-mi ajut băiatul"
- Fiul dumneavoastră, Dragoş, este fotbalist. Cum se descurcă?
- Da (rîde din nou). Nu ştiu cum se descurcă, fiindcă de o lună de zile sînt disperat că nu-mi găsesc timp să-i repar un genunchi. Îl doare un genunchi, stă de o lună de zile. Are o problemă la tendon, face tratament acum la Constanţa, la cel mai bun fizioterapeut de acolo. Joacă la Farul, la echipa de tineret, va împlini anul acesta 20 de ani. Este mijlocaş de construcţie şi mai joacă şi vîrf. Sincer, am încercat să nu mă amestec în cariera băiatului, pentru că, fiind antrenor, nu vreau să mă amestec peste alţi antrenori, poate nici nu înţeleg fenomenul fotbalistic.
- L-aţi văzut jucînd. Cum e fotbalistul Forminte?
- L-am văzut de cîteva ori. Toată lumea care l-a antrenat mi-a zis că este un copil talentat, dar încă este firav, trebuie să se întărească. Nu ştiu, îmi pare rău că nu pot să mă ocup de propriul meu copil! Aştept să scap de Europene să mă ocup şi eu de problema lui.
"Karoly nu este un guru"
- Sînteţi un fan al lui Michael Schumacher. Credeţi că a greşit că a revenit?
- Nu, ce are de pierdut? Pentru mine apariţia lui Schumacher pe circuitele de Formula 1 este un cîştig pentru fenomen. După ce ajungi campion mondial, nu mai contează de cîte ori repeţi performanţa. Este o discuţie aşa... Dai de mîncare şi de muncit la o armată de oameni care comentează dacă tu ajungi sau nu ajungi încă o dată campion mondial. De comentat şi de discutat despre chestia asta, pot să o facă cei care au făcut-o. Tot aşa cum şi pe mine pot să mă conteste şi să mă critice o grămadă de antrenori, dar accept să fiu criticat de unul care a făcut o campioană olimpică. Cu ăla pot să am un schimb de opinii.
- V-a criticat Bela Karoly şi n-aţi acceptat critica. I-aţi replicat că pe Nadia şi portarul o făcea campioană.
- O secundă! Dumneavoastră n-aţi sesizat. Eu n-am nimic cu domnul Bela Karoly. Domnul Bela Karoly nu m-a criticat pe mine, el s-a legat de România. Şi cînd s-a legat de România, m-a călcat pe bătătură şi am muşcat. Pentru că tot Bela Karoly a venit şi m-a felicitat după ce am cîştigat titlul olimpic sau am ajuns pe podium cu echipa. Eu nu privesc felicitările lui Bela ca pe un titlu de glorie, fiindcă, pentru mine, Karoly nu este un guru să mă duc să mă închin.
- Nu este un guru, dar spuneaţi că nu vă deranjează criticile ce vin de la un antrenor care a crescut o campioană olimpică.
- Dar el nu m-a criticat pe mine, s-a referit la gimnastele române.
- Păi, implicit şi la dumneavoastră.
- Nu, faceţi nişte asocieri total eronate. Eu i-am replicat acid fiindcă s-a legat de România. Dacă spunea că antrenorul de acum al României este un idiot, era o altă discuţie.
- Nu aţi fi replicat atunci.
- Atunci îi spuneam: "Domnule, rămîne de văzut!". (Rîde). Eu sînt român din acela care preferă să moară în picioare. Eu nu mă aplec. Nu te poţi lega de gimnastica românească graţie căreia ai ajuns ceea ce eşti. Dacă el începea activitatea de antrenor în Statele Unite, poate nu ajungea ceea ce este acum.
"Mai rezist cîteva luni"
- Sînteţi un tip superstiţios?
- Cred în soartă. Nu te poţi rupe de tradiţia populară. Evit, de exemplu, să mă întorc din drum. Cel mai mult eu cred în destin. Nu suport prostia şi grăsimea.
- Cred că sînteţi un specialist în făcutul bagajelor.
- E un lucru care îmi displace. Nu sînt un expert, pentru că nu car foarte multe bagaje.
- Ce intră în geanta cu care mergeţi la o competiţie?
- Echipamentul sportiv şi cîteva schimburi. Acum porţi laptopul cu tine, iei o carte de citit. Încerc să iau cu mine laptopul, pentru că îl folosesc în diverse situaţii, telefonul. Familia evită să mă bată la cap foarte mult, pentru că ştie că în perioada asta sînt foarte încărcat cu problemele pe care trebuie să le pun la punct pe final.
- Ştiţi să gătiţi?
- Nu, pot să spun că eu cînd ajung acasă sînt ţinut în puf de soţia mea.
- Vorbeaţi de Constanţa. Nu vă lipseşte marea?
- În primul rînd, îmi lipseşte familia. Soţia şi copilul. Sînt îndrăgostit de mare, iubesc marea. Spre norocul meu însă, am găsit la Deva oameni compatibili cu mine.
- Pe cetatea de lîngă cantonament aţi urcat?
- Am urcat cînd eram mai tînăr.
- Acum aveţi şi telecabină.
- Cu telecabina n-am urcat niciodată. Dacă cineva ar veni să-mi cronometreze timpul pe care mi-l aloc mie, pe durata unei zile, ar ajunge la concluzia că el nu există. Eu pot să spun că, de cînd mă trezesc, singurul lucru de care beneficiez este că nu trebuie să mă trezesc la 6:00 dimineaţa. Recunosc că mai devreme de 7:30-8:00 nu mă trezesc. Dar şi adorm tîrziu, la 2:00-3:00 dimineaţa, nici nu aş putea să mă trezesc mai devreme. Timpul pe care pot să mi-l aloc mie este după ora 23:00, cît rezist. În rest, mereu apar probleme extrapregătire, părinţi, copii, doctori, sponsori, gazetari. Acum, mai nou, începe fundaţia. Eu nu voi accepta, fiindcă nu-mi permite situaţia, să continui să muncesc pe cît muncesc. Mai pot să fac chestia asta un număr de zile, un număr de luni.
- Fundaţia e ultima soluţie?
- Fundaţia e ultima salvare. Este colacul de salvare pe care mi-l arunc şi prin care încerc să rezolv problema financiară, astfel încît să-mi pot permite să stau în continuare să-mi fac treaba. Înainte cîştigam 15 milioane pe lună. Acum mi-a crescut salariul, a ajuns la 13 milioane. M-aţi înţeles? Văd tot felul de dezbateri publice cu legea salarizării, cu legea pensionării. Mă apucă rîsul. Atîta pot să fac, ceea ce a făcut şi naţiunea română de 2000 de ani încoace şi a supravieţuit, să fac haz de necaz. Cam asta fac şi eu.
"Nu oricine poate să vadă aureola care îmbracă valorile pure pe care le-a dat naţia asta"
"La noi nu există sponsorizare, se merge pe prietenie. Îl cunosc pe Forminte, îl ajut pe Forminte"
"Cel mai mult mă enervează cînd apar probleme acasă şi nu pot să le rezolv. Asta mă scoate din draci"
"Dacă eu pot să ofer familiei mele condiţii de trai mai bune şi nu o fac, acceptînd ceea ce este acum, înseamnă că sînt iresponsabil"
CV
Nicolae Valerian Forminte
Data naşterii: 17 octombrie 1956
Locul naşterii: Cîmpulung Moldovenesc
Căsătorit cu Mariana, au împreună un copil, Dragoş
Domiciliu: Constanţa
Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport
A lucrat cu Daniela Mărănducă, Simona Amînar, Lavinia Miloşovici, Gina Gogean, Claudia Presecan, Corina Ungureanu, Maria Olaru, Andreea Raducan, Daniela Sofronie, Andreea Munteanu, Cătălina Ponor, Silvia Stroescu, Sabina Cojocar, Alexandra Marinescu
Primul club: Farul Constanţa. Lucrează la lotul naţional din 1993
Cele mai mari performanţe la lotul olimpic:
Jocuri Olimpice: aur la sol - Sandra Izbaşa (Beijing 2008), bronz cu echipa (Beijing 2008)
Campionate Mondiale: argint la bîrnă - Izbaşa (Aarhus 2006), argint la individual compus - Steliana Nistor (Stuttgart 2007), argint la bîrnă - Nistor (Stuttgart 2007); bronz la individual compus - Izbaşa (Aarhus 2006), bronz cu echipa (Stuttgart 2007); bronz la paralele - Ana Porgras (Londra 2009).
Campionate Europene: aur la sol - Izbaşa (Volos 2006); aur cu echipa (Clermont-Ferrand 2008); aur la sol - Izbaşa (Clermont-Ferrand 2008); argint cu echipa (Volos 2006); argint la individual compus - Izbaşa (Amsterdam 2007); argint la paralele - Nistor (Amsterdam 2007); argint la bîrnă - Izbaşa (Amsterdam 2007); argint la paralele - Nistor (Clermont-Ferrand 2008); argint la bîrnă - Izbaşa (Clermont-Ferrand 2008); argint la bîrnă - Ana Maria Tămîrjan (Milano 2009); bronz la bîrnă - Izbaşa (Volos 2006); bronz la sol - Tămîrjan (Clermont-Ferrand 2008); bronz la bîrnă - Gabriela Drăgoi (Milano 2009).
Lotul pentru Birmingham
Ana Porgras, Amelia Racea, Diana Chelaru, Raluca Haidu şi Cerasela Pătraşcu.
Antrenori coordonatori la lotul olimpic feminin
Bala Karoly (1974-1981)
Adrian Goreac (1981-1990)
Octavian Belu (1991-2005)
Nicolae Forminte din 2005
20 de medalii olimpice, mondiale şi europene au cîştigat gimnastele românce sub comanda lui Nicolae Forminte
)
)
)
)
)
)
)
)
