Ivan Patzaichin: "Sînt liber!"

18 ani la rînd, Ivan Patzaichin a urcat pe 4 ianuarie la Piatra-Arsă cu lotul. Acum n-a mai făcut-o. "Simt un gol în stomac, dar nu vreau să mă las copleşit", spune el

Zăpada din Bucureşti e aproape o păcăleală. Cîţiva nămeţi fragili, un pic de gheaţă, mocirlă. Pentru Ivan Patzaichin, luna ianuarie era rezervată, din 1993 încoace, omătului pur şi gros de la Piatra-Arsă. De atunci, vreme de 18 ani neîntrerupţi, timp în care a fost antrenor al lotului naţional de kaiac-canoe, apoi doar de canoe, cvadruplul campion olimpic începea pregătirea cu un cantonament la altitudine. Care dura 3-4 săptămîni. O lună de izolare la 1.900 de metri.

Acum, Patzaichin nu mai e antrenor. Alţii au decis că nu mai e nevoie de el, că ar trebui să ia o pauză. Alţii au decis, iar Ivan spune că nu se va mai întoarce la lot atîta vreme cît funcţionează actuala conducere a federaţiei. E ferm. Un pic nostalgic. Dar şi foarte liniştit.

- Vă gîndiţi des la lot, la sportivi, la cantonament?
- Îmi trece prin cap, mai ales că aveam visuri, speranţe.

- Cît de greu e?
- Să ştii că simt un gol în stomac cînd ajung pe la Snagov. Dar nu mă las copleşit. E o etapă încheiată. Acum sînt mai liber.

Zăpadă pe picioare şi apă încălzită
Piatra-Arsă ascunde multe amintiri. Marele campion enumeră dintr-o suflare. "Era dificil. Şi pentru sportivi, şi pentru că era un loc greu accesibil. Probleme cu transportul pe cablu sau cel dintre Babele şi Piatra-Arsă. În anii '90 erau condiţii de cazare departe de perfecţiune. Stăteam în cabană şi uneori ploua în camere, alteori ne trezeam dimineaţa cu zăpadă pe picioare. Sau nu era apă, trebuia să încălzim cu oalele pentru menaj. Sau nu puteam pleca, din cauza timpului nefavorabil. Am riscat de cîteva ori, am luat-o pe jos şi am recuperat bagajele mai tîrziu. Dacă nu era posibil să coborîm, acele două-trei zile de stat în plus erau mai grele decît toată luna petrecută acolo", zîmbeşte el la capătul înşiruirii.

Părţile bune atîrnă însă mai mult în balanţă. "Am mai spus-o, eram şi sînt aproape un fanatic al altitudinii", explică Ivan. "Acolo, sus, aveam trasee foarte bune de schi fond. Sportivilor nu prea le plăcea, însă, o dată ce înţelegeau cît le e de folositor, îl făceau. E excelent pentru muşchii braţelor, ce aveam noi nevoie, dar nu doar atît. Îi ajută să gîndească, să-şi stabilească un ritm, să-şi regleze respiraţia".

"Întotdeauna mi s-a părut important să-l determini pe sportiv să înţeleagă de ce trebuie să facă un lucru sau altul. Să-l convingi să muncească din plăcere"
IVAN PATZAICHIN

"Se spunea că eram dur. Sportivilor le era însă mai degrabă teamă să mă vadă supărat decît furios. Ştiau atunci că n-au făcut ceva aşa cum trebuie"
IVAN PATZAICHIN

Lotul a urcat, ca de obicei, la Piatra-Arsă pe 4 ianuarie. Fără Ivan. Majoritatea sportivilor, chiar şi cei care s-au lăsat între timp, l-au sunat sau i-au trimis mesaje de Sărbători. Îşi aminteşte de un moment de acum doi ani şi chipul expresiv se destinde într-un surîs: "Au postat băieţii poza. Se îmbrăcaseră toţi în Moş Crăciun".
Răsuflă adînc. "O dată şi o dată trebuia să mă retrag. Dar nu era acesta momentul şi nu aceasta modalitatea. Eu începusem să pregătesc echipa pentru următoarele Jocuri Olimpice"

- Aţi reveni la lot?
- În condiţiile de acum, nu e cale de întoarcere.

Din lotul de canoe pregătit de Ivan Patzaichin pînă anul trecut s-au retras Florin Mironcic, campion european de simplu în 2006, Iosif Chirilă, medaliat mondial cu aur şi argint în 2007, fraţii Popa, Loredan, campion mondial în 2007 în C-4, şi Ciprian, locul 4 la JO 2008, şi Cătălin Costache

Ce face acum Ivan Patzaichin? Se plictiseşte? "Nu. Sînt în Biroul Executiv al COSR şi preşedintele Comisiei de Etică. Îmi place foarte mult. Am primit o ofertă să lucrez la Academia Olimpică, dar i-am rugat să mă lase cîteva luni, să mă liniştesc puţin. Oricum, o să merg cu drag la acţiunile lor, chiar dacă nu sînt angajat la COSR".

Prieteni, operă, teatru
Şi în rest? "Am atîţia prieteni pe care nu i-am văzut prea des în ultimii ani!. Abia acum pot să onorez invitaţiile lor. Am fost la Operă de două ori, la expoziţii. Vreau să mă duc la teatru, chiar am o invitaţie la Odeon, la spectacolul "Un tango mas", al lui Răzvan Mazilu şi Monica Petrică. Am fost şi în Deltă de două ori. Mai merg şi la Snagov, am căţeii acolo". Din păcate, mascota de atîta vreme a marelui campion, căţeluşa Blache, a murit acum un an. "Era bătrînă, avea 17 ani", oftează Patzaichin.

Oricum, noţiunea de timp liber îi e o chestiune necunoscută. "Şi cînd antrenam, dacă aveam două zile, nu stăteam locului. Măturam scările sau în faţa casei, numai ca să nu stau degeaba", povesteşte Ivan zîmbind.

Stinge ţigara, mai ia o gură de apă, apoi spune destins: "Mai am cîteva lucruri de rezolvat azi!". Are dreptate, acum e liber.

Piatra-Arsă despre Ivan...
Casandrescu (administrator) - "Parcă lipseşte ceva acum. Timp de 18 ani ne-am obişnuit să-l avem aici pe Ivan şi sportivii săi, în cantonament, timp de 24-28 de zile. E un om care are grijă de elevii săi. De dimineaţă pînă seara. Îmi aduc aminte că era sufletist şi cu animalele. Seară de seară se îngrijea de cîinii cabanei, dar şi de vulpile din jur. O dată l-am văzut cu ochii mei cum a hrănit o vulpe din mînă!"

Nea Ion (bucătarul şef) - "Ivan este prietenul nostru cel mai bun. Nu a fost niciodată un tip pretenţios la mîncare. Venea în bucătărie să ajute. Mă filma mereu cînd tăiam porcul. Dar prefera mult şi peştele. Fiind lipovean, dădea înainte comandă de peşte. De fiecare dată îl pregăteam altfel: saramură, prăjit, borş, plachie, la cuptor"

Bebe (barmanul) - "Întotdeauna m-a impresionat Ivan prin faptul că nu a lipsit la nici un antrenament de-al elevilor săi indiferent cît de aprigă era vremea, ger, vînt. Mereu a ieşit o dată cu ei şi a intrat după ei. Era îngheţat bocnă. Apoi le pregătea ceai sportivilor."

Nea Vasile (responsabil cu snowmobilele) - "Ivan! Un om de o modestie rară. A cărat umăr la umăr bagajele şi echipamentele sportivilor. Seara, întotdeauna juca rummy sau table. Iar la sfîrşitul ultimei zile organiza o petrecere de adio pentru personal şi sportivi".