Articol de Răzvan Luţac - Publicat marti, 02 august 2011 00:00 / Actualizat marti, 02 august 2011 17:07
În timp ce în restul ţării fotbalul este la putere, la Sighişoara lumea s-a delectat cu altfel de confruntări: cu sabia, buzduganul şi toporişca!
Peste tot, se dau reprezentaţii: jonglerii, turniruri, bătălii demne de ţinut minte. Un spectacol de calitate pentru miile de turişti veniţi în căutarea timpurilor de altădată.
Şcolile de luptă prezente la festival au dat reprezentaţii în pieţele cetăţii. Ordinul Cavalerilor Lup, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, Ordinul Paladinilor de Mediaş, Garda de Bistriţa, Ordinul Cavalerilor Cerb, Ordinul Cavalerilor Gladius Dei şi Ordinul Cavalerilor de Mediaş au asigurat reuşita evenimentului.
Scrîşnetul săbiilor şi zgomotul buzduganelor, care trosneau scuturile inamice, au răsunat peste tot. Ţipete de uimire sau surprindere, urmate de ropote de aplauze, au fost aduse drept răsplată pentru curajoasele personaje de basm. VEZI VIDEO!
Nu au lipsit eroi precum Sauron, Merlin sau Arthur, care au întregit încîntarea celor peste 36.000 de vizitatori ai cetăţii. VEZI VIDEO ! Totul s-a încheiat cu piesa de teatru "Merlin", în cadrul căreia au participat absolut toţi cei implicaţi în proiect. A durat patru ore şi a fost cireaşa de pe tort, la braţ cu focurile de artificii care au brăzdat cerul oraşului.
150 de actori au participat la spectacol
36.000 de vizitatori au participat la eveniment
10 lei a costat preţul unui bilet pentru o zi întreagă, accesul făcîndu-se pe baza unei brăţări
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul