Articol de Dan Udrea, Alex Nicodim (foto) - Publicat joi, 06 august 2009 00:00
Văzînd-o pe Ionela, John Boyle şi-a reamintit că în România de după ‘89 nimeni nu-i atingea pe micuţii cu SIDA. Le-a explicat şi copiilor săi de ce trimite 1,2 milioane de euro anual în ţara noastră
E 10:00 dimineaţa în Motherwell şi Joihn Boyle, patronul echipei locale e punctual. Are în mînă mape pline cu materiale despre fundaţia "Copii în dificultate". A venit în costum, dar fără cravată. Îşi ia o cafea şi se aşază la o masă, printre ziarişti. Discută separat, cu fiecare în parte. La finalul întrevederii cu presa locală, începem dialogul despre fundaţia lui din România.
"Lucrurile erau grave la voi imediat după 1989"
"România era la pămînt după ce a căzut regimul lui Ceauşescu. Voluntari din Scoţia au mers la Bucureşti cu ajutoare şi atunci am aflat ce dezastru e la voi. Orfelinatele erau pline, ţara era într-un vid de putere, pe nimeni nu interesa de copii. Ei erau pe ultimul loc la cîte probleme existau", spune Boyle.
"Ionela e un caz special"
Gesticulează larg, arată mereu poze din materialele pe care le are pe masă. Se întrerupe şi devine serios cînd pronunţăm un singur cuvînt. "Ionela". E fata pe care a salvat-o de la o moarte teribilă în anii '90. Oftează, îşi trece mîinile prin păr şi lasă privirea jos: "E un caz atît de special încît credeţi-mă că nici nu pot să vorbesc".
N-a mai văzut-o de ceva vreme. Are în faţă laptopul Gazetei cu pozele realizate ieri la Curtea de Argeş chiar cu Ionela (20 de ani). Boyle se uită fără să clipească la ele. "Sînt făcute azi? Nu pot să cred! Spuneţi-mi cîte ceva despre ea, cum se simte, ce face, unde au fost făcute fotografiile", zice. Exclamă: "A, uite, zîmbeşte, înseamnă că e bine, e fericită. E e cel mai frumos cadou pentru mine. Astea sînt realizările cu care mă pot mîndri în viaţă".
Se opreşte imediat şi îşi scoate ochelarii. "Nu ştiu dacă ştiţi, eu am 4 copii. Multă lume mi-a zis dacă nu cumva ei m-au întrebat de ce ajut copiii români şi nu pe cei scoţieni. Ştiţi ce le-am explicat? Că aici, în ţara mea, micuţii cu probleme au mai multe posibilităţi de a fi ajutaţi, pe cînd în România.... Sper să înţeleagă şi cînd se vor face mai mari".
"SIDA era subiect tabu"
Boyle a înţeles de la început de unde venea repulsia românilor faţă de copiii cu SIDA: "Nimeni nu-i atingea, nimeni nu se apropia de ei. După comunism, la voi nu se ştia nimic despre HIV, despre SIDA. De unde să ştie oamenii că virusul ăsta nu se transmite decît prin sex, sînge sau prin injecţii? Era logic să le fie teamă. Fugeau de astfel de copii. Încet-încet, s-a înţeles că stînd alături de cei bolnavi, îi sprijini, îi ajuţi, în nici un caz nu te expui pentru a te îmbolnăvi".
Finalul discuţiei. Boyle primeşte Gazeta Sporturilor de luni, în care s-a scris pentru prima dată în România despre fundaţiile lui care ajută copiii.
Boyle: "Cum se traduce titlul?"
Reporter GSP: "A pierdut un meci, dar a salvat o viaţă"
Boyle: "Da? Ce frumos. Dar cum aţi aflat?"
Reporter: "Am văzut declaraţii ale dumneavoastră în presa din Anglia. Oricum, să ştiţi că materialul a provocat foarte multe reacţii emoţionante ale oamenilor, care ne-au scris la ziar şi v-au transmis respectul lor şi mulţumiri"
Boyle: "Ce mă bucur să aud acest lucru. M-am simţit întotdeauna bine printre români, mi-am făcut multe concedii la voi în ţară, sînteţi un popor de oameni primitori şi deosebiţi.
Cere ziarul pentru a-l păstra, se ridică de la masă, mulţumeşte de 3 ori pentru interviu şispune: "Să nu-i uitaţi niciodată şi să nu-i daţi la o parte pe copiii bolnavi. Şi ei au dreptul să trăiască!"
"Vă mulţumesc!"
În acelaşi timp, în România, la Curtea de Argeş, la 3.200 de kilometri distanţă, o echipă a Gazetei o vizita pe Ionela. Pe timpul verii stă, împreună cu alţi tineri infectaţi cu virusul HIV, la Centrul Sf. Cristofor, o tabără de vacanţă.
Abia cînd o zăreşti pe Ionela, înţelegi cît a suferit şi de ce Boyle o numeşte "un caz special". Boala şi traumele din copilările au scrijelit urme adînci pe chipul ei. Zîmbeşte mai mereu. Cu tot cu o pereche de ochi mari şi calzi. Cînd aude de managerul lui Motherwell se însufleţeşte brusc. "Vă mulţumesc, domnule Boyle", ţine să-i transmită scoţianului.
Abandonată în tren
La numai 3 ani, Ionela a fost abandonată într-un tren. A fost găsită la Constanţa. Acolo s-a descoperit că era infectată cu virusul HIV. Plus o dermatită gravă, transformată într-o gravă infecţie virală, o desfigurase. Aşa a ajuns la Centrul de la Cernavodă al fundaţiei lui Boyle: "Nici nasul nu i-l puteai distinge. Avea nevoie de o operaţie. Prin intervenţia domnului Boyle s-a realizat în Italia", îşi aminteşte Mihaela Ilaş, asistent social.
Cîştigă din golbenuri
Înainte de operaţia din Italia, faţa a fost o barieră groaznică între ea şi ceilalţi. "Toţi fugeau de ea", îşi aminteşte doctoriţa Rodica Mătuşă. Acum lucrurile s-au normalizat. Mai are şi alte probleme. Nu aude deloc cu urechea dreaptă. Parţial cu stînga, unde poartă un aparat auditiv. Dar zîmbeşte. Îşi cîştigă existenţa cosînd goblenuri şi genţi ecologice. Majoritatea produselor e vîndută în Marea Britanie, iar Ionela primeşte o treime din profit.
Vrea o viaţă normală
Pe lîngă cîştigurile personale, statul îi mai acordă un ajutor lunar de 700 de lei. Din 2008, Ionela a întrat într-o primă fază a unui program prin care tinerii să devină independanţi. Locuieşte cu încă 3 fete într-o căsuţă a centrului de la Cernavodă. "Se gospodăresc singure, noi doar le supraveghem", explică asistenta Mihaela Ilaş. "Vreau o viaţă normală, spre asta tinde orice om. Facem curăţenie, gătim ciorbă, tocăniţă. Mie îmi place pilaful cu legume", spune Ionela. A îngrijit şi bebeluşi născuţi de mame infectate cu virusul HIV. Îi plac copiii. Îşi face planuri de viitor. Deocamdată pe termen scurt. Un lucru e cert. Are un viitor.
Boyle despre Becali:
"N-am înţeles de ce am stat în loje separate"
Patronul lui Motherwell spune că nu a discutat cu şefii Stelei despre proiectele pe care el le are în România, dar nici despre alte probleme. Motivul? "La meci, domnul Becali şi ceilalţi conducători au stat într-o lojă, eu am stat în alta. N-am înţeles de ce a trebuit să fim aşezaţi separat. Aici nu se va întîmpla la fel. Vom sta împreună în lojă, vom mînca împreună, vom bea ceva împreună", a spus ieri Boyle.
"Noi, scoţienii, cei din Marea Britanie, nu sîntem cu nimic mai presus decît voi, românii. Avem poate ceva mai multă experienţă într-o viaţă liberă"
John Boyle
"Lucrurile s-au schimbat mult în România. La început nu ne sprijinea nimeni. Acum autorităţile au realizat ce lucru mare e să ajuţi nişte copii suferinzi"
John Boyle
"Mi-aş dori o operaţie estetică. Dar e foarte costisitoare şi probabil că ar fi nevoie de mai mult decît una"
Ionela
"Vă rog, ajutaţi-mă pe mine şi pe prietenii mei sau măcar veniţi şi vizitaţi-ne"
Unul dintre motto-urile fundaţiilor lui Boyle în România
1 liră din preţul biletului la meciul Motherwell-Steaua va fi donată fundaţiei "Copii în dificultate"
Văzînd-o pe Ionela, John Boyle şi-a reamintit că în România de după ‘89 nimeni nu-i atingea pe micuţii cu SIDA. Le-a explicat şi copiilor săi de ce trimite 1,2 milioane de euro anual în ţara noastră
E 10:00 dimineaţa în Motherwell şi Joihn Boyle, patronul echipei locale e punctual. Are în mînă mape pline cu materiale despre fundaţia "Copii în dificultate". A venit în costum, dar fără cravată. Îşi ia o cafea şi se aşază la o masă, printre ziarişti. Discută separat, cu fiecare în parte. La finalul întrevederii cu presa locală, începem dialogul despre fundaţia lui din România.
"Lucrurile erau grave la voi imediat după 1989"
"România era la pămînt după ce a căzut regimul lui Ceauşescu. Voluntari din Scoţia au mers la Bucureşti cu ajutoare şi atunci am aflat ce dezastru e la voi. Orfelinatele erau pline, ţara era într-un vid de putere, pe nimeni nu interesa de copii. Ei erau pe ultimul loc la cîte probleme existau", spune Boyle.
"Ionela e un caz special"
Gesticulează larg, arată mereu poze din materialele pe care le are pe masă. Se întrerupe şi devine serios cînd pronunţăm un singur cuvînt. "Ionela". E fata pe care a salvat-o de la o moarte teribilă în anii '90. Oftează, îşi trece mîinile prin păr şi lasă privirea jos: "E un caz atît de special încît credeţi-mă că nici nu pot să vorbesc".
N-a mai văzut-o de ceva vreme. Are în faţă laptopul Gazetei cu pozele realizate ieri la Curtea de Argeş chiar cu Ionela (20 de ani). Boyle se uită fără să clipească la ele. "Sînt făcute azi? Nu pot să cred! Spuneţi-mi cîte ceva despre ea, cum se simte, ce face, unde au fost făcute fotografiile", zice. Exclamă: "A, uite, zîmbeşte, înseamnă că e bine, e fericită. E e cel mai frumos cadou pentru mine. Astea sînt realizările cu care mă pot mîndri în viaţă".
Se opreşte imediat şi îşi scoate ochelarii. "Nu ştiu dacă ştiţi, eu am 4 copii. Multă lume mi-a zis dacă nu cumva ei m-au întrebat de ce ajut copiii români şi nu pe cei scoţieni. Ştiţi ce le-am explicat? Că aici, în ţara mea, micuţii cu probleme au mai multe posibilităţi de a fi ajutaţi, pe cînd în România.... Sper să înţeleagă şi cînd se vor face mai mari".
"SIDA era subiect tabu"
Boyle a înţeles de la început de unde venea repulsia românilor faţă de copiii cu SIDA: "Nimeni nu-i atingea, nimeni nu se apropia de ei. După comunism, la voi nu se ştia nimic despre HIV, despre SIDA. De unde să ştie oamenii că virusul ăsta nu se transmite decît prin sex, sînge sau prin injecţii? Era logic să le fie teamă. Fugeau de astfel de copii. Încet-încet, s-a înţeles că stînd alături de cei bolnavi, îi sprijini, îi ajuţi, în nici un caz nu te expui pentru a te îmbolnăvi".
Finalul discuţiei. Boyle primeşte Gazeta Sporturilor de luni, în care s-a scris pentru prima dată în România despre fundaţiile lui care ajută copiii.
Boyle: "Cum se traduce titlul?"
Reporter GSP: "A pierdut un meci, dar a salvat o viaţă"
Boyle: "Da? Ce frumos. Dar cum aţi aflat?"
Reporter: "Am văzut declaraţii ale dumneavoastră în presa din Anglia. Oricum, să ştiţi că materialul a provocat foarte multe reacţii emoţionante ale oamenilor, care ne-au scris la ziar şi v-au transmis respectul lor şi mulţumiri"
Boyle: "Ce mă bucur să aud acest lucru. M-am simţit întotdeauna bine printre români, mi-am făcut multe concedii la voi în ţară, sînteţi un popor de oameni primitori şi deosebiţi.
Cere ziarul pentru a-l păstra, se ridică de la masă, mulţumeşte de 3 ori pentru interviu şispune: "Să nu-i uitaţi niciodată şi să nu-i daţi la o parte pe copiii bolnavi. Şi ei au dreptul să trăiască!"
"Vă mulţumesc!"
În acelaşi timp, în România, la Curtea de Argeş, la 3.200 de kilometri distanţă, o echipă a Gazetei o vizita pe Ionela. Pe timpul verii stă, împreună cu alţi tineri infectaţi cu virusul HIV, la Centrul Sf. Cristofor, o tabără de vacanţă.
Abia cînd o zăreşti pe Ionela, înţelegi cît a suferit şi de ce Boyle o numeşte "un caz special". Boala şi traumele din copilările au scrijelit urme adînci pe chipul ei. Zîmbeşte mai mereu. Cu tot cu o pereche de ochi mari şi calzi. Cînd aude de managerul lui Motherwell se însufleţeşte brusc. "Vă mulţumesc, domnule Boyle", ţine să-i transmită scoţianului.
Abandonată în tren
La numai 3 ani, Ionela a fost abandonată într-un tren. A fost găsită la Constanţa. Acolo s-a descoperit că era infectată cu virusul HIV. Plus o dermatită gravă, transformată într-o gravă infecţie virală, o desfigurase. Aşa a ajuns la Centrul de la Cernavodă al fundaţiei lui Boyle: "Nici nasul nu i-l puteai distinge. Avea nevoie de o operaţie. Prin intervenţia domnului Boyle s-a realizat în Italia", îşi aminteşte Mihaela Ilaş, asistent social.
Cîştigă din golbenuri
Înainte de operaţia din Italia, faţa a fost o barieră groaznică între ea şi ceilalţi. "Toţi fugeau de ea", îşi aminteşte doctoriţa Rodica Mătuşă. Acum lucrurile s-au normalizat. Mai are şi alte probleme. Nu aude deloc cu urechea dreaptă. Parţial cu stînga, unde poartă un aparat auditiv. Dar zîmbeşte. Îşi cîştigă existenţa cosînd goblenuri şi genţi ecologice. Majoritatea produselor e vîndută în Marea Britanie, iar Ionela primeşte o treime din profit.
Vrea o viaţă normală
Pe lîngă cîştigurile personale, statul îi mai acordă un ajutor lunar de 700 de lei. Din 2008, Ionela a întrat într-o primă fază a unui program prin care tinerii să devină independanţi. Locuieşte cu încă 3 fete într-o căsuţă a centrului de la Cernavodă. "Se gospodăresc singure, noi doar le supraveghem", explică asistenta Mihaela Ilaş. "Vreau o viaţă normală, spre asta tinde orice om. Facem curăţenie, gătim ciorbă, tocăniţă. Mie îmi place pilaful cu legume", spune Ionela. A îngrijit şi bebeluşi născuţi de mame infectate cu virusul HIV. Îi plac copiii. Îşi face planuri de viitor. Deocamdată pe termen scurt. Un lucru e cert. Are un viitor.
Boyle despre Becali:
"N-am înţeles de ce am stat în loje separate"
Patronul lui Motherwell spune că nu a discutat cu şefii Stelei despre proiectele pe care el le are în România, dar nici despre alte probleme. Motivul? "La meci, domnul Becali şi ceilalţi conducători au stat într-o lojă, eu am stat în alta. N-am înţeles de ce a trebuit să fim aşezaţi separat. Aici nu se va întîmpla la fel. Vom sta împreună în lojă, vom mînca împreună, vom bea ceva împreună", a spus ieri Boyle.
"Noi, scoţienii, cei din Marea Britanie, nu sîntem cu nimic mai presus decît voi, românii. Avem poate ceva mai multă experienţă într-o viaţă liberă"
John Boyle
"Lucrurile s-au schimbat mult în România. La început nu ne sprijinea nimeni. Acum autorităţile au realizat ce lucru mare e să ajuţi nişte copii suferinzi"
John Boyle
"Mi-aş dori o operaţie estetică. Dar e foarte costisitoare şi probabil că ar fi nevoie de mai mult decît una"
Ionela
"Vă rog, ajutaţi-mă pe mine şi pe prietenii mei sau măcar veniţi şi vizitaţi-ne"
Unul dintre motto-urile fundaţiilor lui Boyle în România
1 liră din preţul biletului la meciul Motherwell-Steaua va fi donată fundaţiei "Copii în dificultate"
)
)
)
)
)
)
)
