Articol de GSP - Publicat luni, 04 octombrie 2010 00:00

Internat la Secţia de psihiatrie a Spitalului din Sighet, Lucian Bălan (51 de ani) povesteşte ce l-a determinat să recurgă la gesturi disperate.

Sighetu Marmaţiei. Lîngă "Memorialul durerii", cîţiva puşti profită de referendumul organizat cu ultimele rămăşiţe ale toamnei. Fac salturi în stilul lui Marian Drăgulescu pe o saltea apărută înaintea istoriei. La 20 de metri e intrarea la Spitalul Municipal, renumit pentru Secţia de psihiatrie, şi un semn care interzice intrarea. "Fortăreaţa nebunilor", pentru localnici.

"Aici nu intră nici Băsescu!"

Aici e internat de marţea trecută fostul campion al Europei, Lucian Bălan (51 de ani). Un lung convoi de oameni fără speranţă ne conduce spre pavilionul Secţiei de psihiatrie. Rezistenţa unui asistent mitraliază liniştea de mormînt. "Aici nu intră nici Băsescu! Bălan nu vrea să vorbească cu nimeni!", spune repezit. Insistăm. Urcăm la etaj şi cheile zornăie sfredelitor. Deschide două uşi şi intră în "rezerva" unuia dintre titularii de la Sevilla. "Aici am voie numai eu!", spune gardianul. Revine după 5 secunde. "Un <Nu!> hotărît. Îmi pare rău!".

Insistăm, din nou. Mai face o încercare. După două minute apare însoţit de fostul mijlocaş al Stelei. Lucian Bălan ne strînge mîna şi ne familiarizează cu albastrul ochilor săi. "Pentru nea Ovidiu accept să vorbesc cu voi", spune Bălan, îmbrăcat într-un halat verde, deteriorat.



"Ţiţi a fost toată viaţa un atîrnător!"

Ştie ce vrem să-l întrebăm. "A fost Diazepam. Am băut ca să fiu sigur că îşi face efectul. M-a găsit mama mea. Din nu ştiu ce motiv, Dumnezeu mi-a mai dat o şansă. Acum vreau să profit de ea. Am fost 24 de ore inconştient, iar marţi am fost transferat aici. De ce am ajuns în această situaţie?", întreabă pentru sine bărbatul de 51 de ani.

Bălan n-a putut să treacă peste momentul în care a fost concediat de la Steaua. "Mi-au luat dreptul la viaţă. Da, cei de la Steaua! Au inventat tot felul de minciuni, că mergeam beat la antrenamente. Cum spunea şi Piţi, Ţiţi Dumitriu a fost toată viaţa lui un atîrnător. Fiind lipsit de personalitate şi complexat din acest motiv, a încercat să-i elimine pe toţi cei care-l eclipsau. Mentalitate de majordom. M-au lovit chiar în momentul în care viaţa mea profesională şi privată se stabilizase. Urma să mă căsătoresc cu o doctoriţă care lucrează pe Ambulanţă în Bucureşti, dar mi-au răpit posibilitatea de a rămîne lîngă ea. Aşa am ajuns să am un moment de cădere totală. Dar nu mor caii cînd vor cîinii, deşi eu am nume de cal, Bălan", povesteşte băimăreanul, zîmbind de parcă ar avea şapte vieţi.


A mai încercat şi acum 6 ani
Recunoaşte apoi că i-au mai rămas doar cinci: "Da, nu e prima tentativă. S-a mai întîmplat şi acum 6 ani, cînd am ratat şansa de a antrena în Spania, în ligile inferioare. M-a găsit tot mama mea, tot Diazepam". Se întoarce apoi spre gardienii săi. "Îmi place aici, o să vă fac reclamă. Mă cam plictisesc, dar ies într-o zi sau două", ne spune Bălan complice.

Stă în cameră cu încă cinci pacienţi şi nu are voie să părăsească salonul, nici măcar pentru o plimbare. Sevilla, 1986? "Mai bine nu aş fi cîştigat acel trofeu. Aş fi beneficiat şi eu de destinul mărunt al unui om trecător. Am făcut greşeli, recunosc, dar am fost penalizat de zece ori mai mult decît un alt om care ar fi făcut aceleaşi lucruri. M-a căutat un prieten, aici la spital. Mi-a zis aşa. <Încă nu cred ştirea legată de faptul că ai fost aproape să-ţi pui capăt vieţii. Bălan şi generaţia lui nu o să moară niciodată!>".


"Celor care m-au adus în situaţia asta să le dea Dumnezeu ceea ce mi-au dat şi ei mie"
LUCIAN BĂLAN

"M-am uitat alături de ceilalţi pacienţi la ştirea legată de tentativa mea de sinucidere, difuzată pe Antena 1. Strigau toţi: <Uite-l pe nenea fotbalistu!>. Sînt o vedetă pe aici"
LUCIAN BĂLAN

"Recunosc că am fost pasionat într-o vreme de jocurile de noroc. A fost un microb care m-a prins, dar am reuşit să mă opresc la timp"
LUCIAN BĂLAN

"Îi mulţumesc lui Piţurcă pentru ceea ce mi-a oferit. Deşi pare rece, are un suflet deosebit"
LUCIAN BĂLAN


Steaua îi datorează două salarii
Lucian Bălan mai are de primit salariul pe două luni de la Steaua. La Centrul de copii şi juniori ai roş-albaştrilor, el cîştiga 2.500 de lei pe lună. "Dumitriu şi Argăseală m-au lucrat. Dumitriu din cauza faptului că nu suporta oameni mai valoroşi în jurul său, iar Argăseală ca să poată controla el tot ce se întîmplă acolo prin mîna lui dreaptă, Vasile Cojocaru. Nu vreau să-l flatez pe Gigi, nu vreau nimic de la el, dar cred că a ajuns să ia toate bobîrnacele şi din cauza colaboratorilor săi", a declarat Bălan.

"Criminali, violatori şi profesori universitari"
Secţia de psihiatrie a Spitalului Municipal din Sighet tratează o gamă variată de pacienţi. Aici au fost internaţi de la criminali în serie şi pedofili pînă la profesori universitari. "A venit la un moment dat un pacient nou şi a făcut prezentările cu ceilalţi. A zis că e subofiţer şi a stîrnit amuzament. I s-a făcut cunoştinţă imediat cu Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul", a povestit un angajat al spitalului, completat de Bălan: "Napoleon nu e aici. În schimb, am întîlnit-o pe Maria Antoaneta". :)

A divorţat în 2008
Lucian Bălan a divorţat după 31 de ani de căsătorie, dar susţine că a rămas în relaţii bune cu fosta soţie. "Îmi spunea mereu că iubesc mai mult fotbalul decît familia. Într-un fel, avea dreptate. Am divorţat fiindcă în ultimii ani se adunaseră foarte multe tensiuni în casă. Avem şi acum o relaţie de prietenie, decentă, doar sîntem oameni", a spus Bălan.

GAZETA DE DUMINICĂ
"Am vrut să-mi iau viaţa din cauza Stelei!"

Gazeta de duminică a prezentat în exclusivitate drama fostului mijlocaş al Stelei, Lucian Bălan, care a încercat să se sinucidă luînd un pumn de pastile pe care le-a înghiţit cu acool.


Reporterii GSP au sunat la Spitalul din Sighetu Marmaţiei, acolo unde Bălan este internat, iar cu ajutorul asistentelor au reuşit să discute preţ de cîteva minute cu fostul cîştigător al Cupei Campionilor Europeni. Dialogul a fost redat în întregime în Gazeta de duminică: "Cei de la Steaua au vrut să scape de noi ca de nişte cîrpe pline cu mizerie. Fiecare trece prin momente grele, critice".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”