Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 februarie 2009 00:00
Timişoara porneşte cu handicap returul. Nu e vorba de cele 6 puncte luate de TAS, nici de divorţul de Uhrin. Sîmbătă, la partida cu FC Argeş, Nicolae Secoşan va fi doar spectator. S-a retras pe 29 noiembrie, după meciul Poli Timişoara - FC Braşov 4-0. A pus punct după 40 de ani, timp în care s-au schimbat antrenori, conducători, jucători. Doar glasul ce anunţa golurile alb-violeţilor era acelaşi. Uneori, o echipă poate fi doar o Voce. Dacă Domozină a fost vocea Craiovei, suporterii Politehnicii au vibrat alături de Nicolae Secoşan. Va fi ciudat să nu mai auzim clasica formulă, "Secoşan, ai legătura".
- Aţi jucat fotbal la "pitici" lui Poli. De ce aţi renunţat la fotbal?
- Am jucat la «pitici» cu nişte colegi de clasă. Ne plăcea «Ştiinţa» Timişoara, aşa se numea pe atunci. Ne-a pregătit celebrul inter al Ripensiei, Zoltan Beke, Dumnezeu să-l odihnească. Am jucat extremă dreaptă la «desculţi», aşa se numeau, deşi nu jucam în picioarele goale, aveam tenişi. Am prins şi stadiul încălţărilor cu crampoane, dar foarte puţin. Într-una din zile, am plecat la Lupeni să văd Ştiinţa - Minerul şi pe atunci în deschidere jucau echipele de tineret-speranţe. M-au văzut cei din conducerea echipei de tineret şi m-au abordat. «Mă, tu nu cumva joci fotbal la Ştiinţa?» «Ba da! », le-am răspuns. «Ce cauţi aici?», m-au întrebat. ;Am venit să văd meciul», le-am explicat. «Ai buletinul la tine?» Aveam vreo 15 ani, avem buletinul. «Dă-l încoace că sîntem în criză de efectiv, n-avem decît 10 oameni». Eu m-am îngălbenit, cum să joc eu, că nu mă ajuta nici fizicul, nu eram de nici un folos. Ei se gîndeau la alceva. «Ne dai doar buletinul şi pe numele tău o să joace maseorul». Ăsta, era unul Roli, un tip masiv, sănătos, uns cu toate alifiile. A intrat el în teren, dar pe foaia de arbitraj apare, dacă există în arhivele federaţiei, numele lui Nicolae Secoşan, care n-a jucat deloc.
- Şi cine a cîştigat meciul?
- Au cîştigat gazdele şi la seniori, şi la tineret. Era greu de dărîmat Valea Jiului, forţa minerilor, încă de pe atunci. Eu m-am dus de dragul celor mari. Era o cinste pentru mine, era o mîndrie, să stau alături de ei, să-i ating, să-mi adreseze vreun cuvînt sau vreo privire.
"Fără Iancu, Timişoara poate ar fi murit"
- Echipa lui Balint reprezintă Timişoara?
- Nu, nu, nu. Din păcate, dar e valabil şi în alte părţi, dar asta nu ne consolează. Eu rămîn cu nostalgia anilor în care mulţi jucători proveneau din Timişoara sau din zona Banatului. Acum, globalizarea a atins şi fotbalul. Şi la CFR Cluj, şi la Timişoara sînt foarte mulţi străini. Dacă fac un calcul rapid, parcă doar Alexa, Luchin, Latovlevici sînt din zonă şi nu cred că mi-a scăpat vreunul. Sînt tare puţini. La fel şi conducerea, la fel şi banca tehnică. Acum a fost numit Rotariu, mai e Stoicov în staff-ul tehnic. Adunînd şi tot adunînd, tot nu ajungem la o cifră care să ne liniştească şi să spună că predomină timişorenii. Din păcate, lucrul acesta se vede şi în relaţia cu suporterii şi cu gazetarii. Eu însumi sînt pus în situaţia de a nu dialoga foarte mult cu cei aflaţi acum sub culorile alb-violete. Fac mereu trimitere la ce s-a întîmplat în anii 50'-60', cînd «Ştiinţa» era chiar Timişoara, cu care am avut relaţii şi de altă natură. Acum, nici nu ne cunoaştem, nu sîntem foarte apropiaţi.
- Ce părere aveţi despre investitorul Marian Iancu?
- După ce Doboş a readus fotbalul la Timişoara, cu acei fotbalişti de la Bragadiru, BkP a trecut la o altă etapă, cea a performanţei. Meritele societăţii pe care o reprezintă Marian Iancu sînt incontestabile din punct de vedere material. Dacă nu era el, privim la 50 de kilometri şi vedem ce se întîmplă la UTA şi ceva mai departe, ce se întîmplă la Reşiţa, la Hunedoara, unde fotbalul fie că a murit, fie nu e departe de deces. Poate că la fel se întîmpla şi la Timişoara. Din alt punct de vedere, relaţia lui cu presa a fost de multe ori discutabilă. Personal, n-am agreat multe dintre ieşirile pe care le-a avut, nu reprezenta întotdeauna spiritul Timişoarei, care înseamnă civilizaţie. Personal, n-am avut nici un conflict cu Marian Iancu. Am discutat o singură dată, cînd i-am luat un interviu fără să ştiu unde se află. L-am sunat, a fost amabil, a răspuns. Am făcut o emisiune de cîteva zeci de minute, pentru ca să-mi spună, pe final, că era la Londra.
Blaturi demascate
- Se vorbeşte din nou de partide strategice, de stenograme. Dumneavoastră aţi prins cîteva şi în direct.
- Am demascat două blaturi, FC Bihor - Jiul 1-2, după 1990, şi, cîţiva ani mai tîrziu, Gloria Bistriţa - Astra Ploieşti 4-3. La primul dintre ele, culmea, conducătorii celor două grupări discutaseră detaşat despre aranjament şi la meciurile anterioare. Eu am mai transmis şi de la Petroşani, şi de la Oradea. Se pregătea o asemenea acţiune, cu gîndul că Jiul poate fi salvată de la retrogradare. Preşedintele bihorenilor, Romică Paşcu, şi omologul său de la Jiul, Petre Drăgoescu, nu s-au ferit de cei din preajma lor. Şi atunci m-am dus să verific, chiar aşa să fie? Vor face măscări, se vor da deoparte? După cîteva minute mi-am dat seama de teatrul ce se prezenta pe stadionul din Oradea şi i-am spus colegului din studio, Dumitru Pelican, «Mitică, mai sînt alte meciuri, n-are rost să-i încurcăm pe ceilalţi colegi care vor să relateze fotbal, pentru că aici e teatru. Te-aş ruga să-mi dai legătura doar la sfîrşit să spun scorul cu care a cîştigat Jiul». Mitică a înţeles mesajul şi convingerea mea a fost întărită de atitudinea tuşierului Ion Crăciunescu, care a mirosit ce se întîmplă şi, în semn de protest, n-a mai semnalizat nimic. Făcea doar sprinturi de la careul de 16 metri la centrul terenului şi înapoi.
- Cum au reacţionat spectatorii şi conducătorii?
- La sfîrşit a fost mai ciudat, pentru că lumea avea tranzistoare şi ascultaseră relatarea. Aveam un coleg care a asigurat asistenţa tehnică, tot de la Radio Timişoara, un tip masiv, un tip atletic, care s-a aşezat în faţa răzvrătiţilor şi i-a oprit. Meciurile se transmiteau de pe pista stadionului. Nu aveam cabină, nu puteam să stau două ore pînă pleacă oamenii supăraţi. Noroc cu Sanyi Nagy, care mai tîrziu s-a mîndrit că e bodyguardul lui Nixe. Eu am scăpat atunci, Jiul tot n-a scăpat şi a retrogradat.
- Aţi mai comentat la Petroşani după acel meci?
- În prima etapă din Divizia B mi-am propus să mă duc la Petroşani şi să relatez Jiul-Gloria Reşiţa. Cînd am ajuns acolo, conducerea Jiului, supărată încă după întîmplarea din urmă cu cîteva luni, a spus că radioul nu va transmite această partidă. «Nu putem asigura integritatea comentatorului, care nu a fost iertat de mineri», au explicat decizia. N-am avut ce face, nu puteam să-i oblig să mă lase să intru în cabină, să montăm sculele. Am luat sculele şi am plecat spre Timişoara. Meciul nu s-a transmis, a fost singurul din etapă care nu s-a transmis. Mai tîrziu lucrurile s-au mai liniştit şi am mai fost de multe ori la Petroşani, la fel şi la Oradea. N-am mai deschis nici eu discuţia, nici ei.
- La Bistriţa cum a fost?
- Partida Gloria Bistriţa - Astra Ploieşti s-a terminat cu scorul de 4-3 pentru ardeleni. Din studio, Teoharie Coca Cosma şi Mircea M. Ionescu m-au întrebat spre final, după ce le- am spus ce se întîmplă acolo, «4-4, ca la teatru?». «Nu, 4-3, vai de ei», le-am răspuns. De atunci n-am mai transmis la Bistriţa. Probabil conducerea Gloriei a vorbit cu băieţii de la Bucureşti, pe care nici nu i-am mai întrebat. Nici nu era foarte comodă deplasarea la Bistriţa. Am simţit şi eu supărarea. M-am văzut peste ani cu Ioan Horoba, n-a spus nimic, dar nu mai era acelaşi om deschis şi comunicativ.
"Dumnezeu a fost deasupra stadionului"
- Aţi transmis şi celebrul meci Poli - Dinamo din 1987.
- Mi-l amintesc pe arbitrul Grigore Macavei încercînd să facă tot ce e posibil ca să bată Dinamo. Poli a prins o zi extraordinară, Poli era undeva pe jos. Pierduse cu o săptămînă înainte la Braşov, de unde tot eu am relatat. A venit Dinamo cu una dintre cele mai frumoase şi redutabile garnituri pe care le-a avut. Foarte puţine goluri a marcat Ilcu pentru Timişoara, dar a dat gol în prima repriză. A fost un şut de la distanţă, respins în faţă de Moraru şi Ilcu a pus latul, 1-0. Al doilea gol l-a înscris Varga, «Piticul» a şutat senzaţional dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri, care l-a nimicit pe Ţeţe Moraru. Macavei le-a dat şi un «11 metri». Mateuţ a şutat şi Almăşan a scos. Dumnezeu a fost atunci deasupra stadionului «Dan Păltinişanu». Dinamo a dat un gol pe final, printr-un alt Varga, tatăl lui Dacian, jucătorul Sportului care a debutat la naţională în partida cu Croaţia. Comentatorul nu putea face mare lucru atunci, doar nişte aluzii. Macavei a scos de pe pistă şi copiii de mingi.
- Cel mai important duel pe care l-aţi relatat a fost cel cu Celtic din Cupa Cupelor. Ce vă mai amintiţi?
- La Glasgow, ne-am temut la un moment dat să nu fie o catastrofă, pentru că au condus cu 2-0. A venit golul lui Manea şi speranţele noastre au dăinuit. Am fost în pericol să nu transmitem meciul, pentru că Radiodifuziunea nu plătise nu ştiu ce taxă. Eu mersesem cu Poli şi noroc că preşedintele Francisc Kovacs avea valută, era mare lucru pe vremea aia să ai, ca să plătească o taxă celor ce asigurau asistenţa tehnică. Am avut mari emoţii. După ce s-a rezolvat treaba asta am rămas surprins că nu era cabină de transmisie şi urma să relatez dintre spectatori. M-am mai liniştit văzînd că şi comentatorul scoţian era tot acolo. Cînd am dat noi golul, m-am ridicat şi am răcnit şi eu «Gol», în stilul nostru, mai temperamental. S-au uitat la mine fără să mă ironizeze, fără să încerce să mă întrerupă. Peste două săptămîni, pe 1 octombrie, a fost returul de la Timişoara. Eu lucram la Direcţia comercială a judeţului Timiş, care avea sediu în centru, în clădirea primăriei.
Dimineaţa m-am dus la birou, să-mi fac treaba obişnuită. Era într-o zi de miercuri. În jurul orei 9 deja, după două ceasuri după ce ajunsesem la birou, se auzeau deja grupuri de suporteri care mergeau spre stadion. Dacă nu mă înşel, meciul a început la ora 14. Colegii glumeau cu mine, «strîngeţi bagajele şi du-te!». Mai aveam ceva de lucru şi am plecat în jurul orei 12. Am văzut stadionul arhiplin, una din zilele în care nu puteai arunca un ac pe «Dan Păltinişanu». Am chiuit de mama focului la golul lui Dan Păltinişanu, marcat tîrziu de tot, în minutul 81. A fost o lovitură liberă, a sărit şi Nedelcu, portarul a respins, şi Pălti a dat-o în poartă. A picat foarte bine, să nu mai aibă vreme scoţienii să remonteze.
"Am fost subiectiv cu Poli"
- Au fost jucători care v-au reproşat comentariile?
- Cu cei din afara Timişoarei, nu aveam relaţii. Îmi strîngeam sculele şi plecam. Radioul şi emisiunea «Fotbal, minut cu minut» aveau un impact foarte mare. Mulţi fotbalişti şi arbitri îşi puneau membri ai familiei să asculte meciurile. Nici la Timişoara n-au prea fost reproşuri. A fost o supărare amicală, pe care o înţeleg. Stelică Anghel, îi spuneau «Ayala», avea nişte plete frumoase, era un tînăr chipeş şi un fotbalist bun. Doar că uneori lua mingea şi se ducea pînă în fanionul de la colţul terenului şi nu centra, dribla pînă pierdea balonul. Spectatorii îl apostrofau şi poate am intrat şi eu în jocul lor şi l-am certat. El a auzit şi mi-a spus, dar fără să depăşească limitele civilizate ale unui dialog.
- Aţi fost obiectiv în relaţia cu Poli Timişoara?
- De vreme ce mai adineauri spuneam că am fost «pitic» la Ştiinţa Timişoara, nu puteam fi sută la sută obiectiv şi lucrul ăsta probabil a fost sesizat şi de ascultători. N-am fost sută la sută obiectiv. Îmi amintesc de un 0-0 cu Dinamo, de acum cîţiva ani, pe care puteam să-l incriminez mai dur, aşa cum o făcusem la FC Bihor- Jiul sau Gloria - Astra, dar m-am limitat doar la aluzii. Lumea a înţeles, dar să ştii că mi-au reproşat destui: «Băi, de ce n-ai fost la fel de vehement şi cu Poli?». Ăsta e adevărul, n-am putut fi sută la sută obiectiv cu Poli.
"Fotbalul era mai frumos în urmă cu 30-40 de ani şi pe teren, şi în afara lui. Nu existau discuţii suburbane. Din acest punct de vedere, nu regret că s-a terminat"
"Sînt mai degrabă sceptic decît optimist în legătură cu titlul pe care l-ar putea lua Poli. Dacă primeşte cele 6 puncte, intră cu adevărat în luptă"
"E un pleonasm să spunem Poli Timişoara, pentru că Poli întotdeauna a însemnat Timişoara. La fel nu suport cînd se spune «U» Craiova. «U» este doar la Cluj şi Poli doar la Timişoara"
"Pe Marian Iancu l-am pişcat de cîteva ori în comentarii pentru maniera în care a găsit de cuviinţă să se exprime, făcînd ce nu ne place dincoace de Carpaţi, miticism"
"M-au suduit destui în urma mea, sînt convins de asta, după ce au auzit ce am zis"
"Ticuri verbale? Cred că foloseam des cuvîntul «concitadini»"
CV Nicolae Secoşan
- S-a născut pe 15 mai 1945 la Timişoara
- A absolvit în 1968 Academia de Ştiinţe Economice
- Primul meci comentat a fost Steaua - Craiova 2-1, pe 31 martie 1969
- A comentat 1113 meciuri de fotbal, handbal sau baschet
- A fost poreclit Nixe de Titi Simionescu, un coleg de facultate
- Cea mai importantă amintire: echipa pe care i-a scris-o secundul Dan Păltinişanu în
carnetul de reporter înaintea partidei Poli-Dinamo din 1987
- Premiul "Ioan Chirilă" pentru cel mai bun comentator radio în 2005
- Premiul "Sebastian Domozină" decernat de APS în 1998 şi 2002
- A fost inspirat de celebrul crainic maghiar Gyorgy Szepesi
Timişoara porneşte cu handicap returul. Nu e vorba de cele 6 puncte luate de TAS, nici de divorţul de Uhrin. Sîmbătă, la partida cu FC Argeş, Nicolae Secoşan va fi doar spectator. S-a retras pe 29 noiembrie, după meciul Poli Timişoara - FC Braşov 4-0. A pus punct după 40 de ani, timp în care s-au schimbat antrenori, conducători, jucători. Doar glasul ce anunţa golurile alb-violeţilor era acelaşi. Uneori, o echipă poate fi doar o Voce. Dacă Domozină a fost vocea Craiovei, suporterii Politehnicii au vibrat alături de Nicolae Secoşan. Va fi ciudat să nu mai auzim clasica formulă, "Secoşan, ai legătura".
- Aţi jucat fotbal la "pitici" lui Poli. De ce aţi renunţat la fotbal?
- Am jucat la «pitici» cu nişte colegi de clasă. Ne plăcea «Ştiinţa» Timişoara, aşa se numea pe atunci. Ne-a pregătit celebrul inter al Ripensiei, Zoltan Beke, Dumnezeu să-l odihnească. Am jucat extremă dreaptă la «desculţi», aşa se numeau, deşi nu jucam în picioarele goale, aveam tenişi. Am prins şi stadiul încălţărilor cu crampoane, dar foarte puţin. Într-una din zile, am plecat la Lupeni să văd Ştiinţa - Minerul şi pe atunci în deschidere jucau echipele de tineret-speranţe. M-au văzut cei din conducerea echipei de tineret şi m-au abordat. «Mă, tu nu cumva joci fotbal la Ştiinţa?» «Ba da! », le-am răspuns. «Ce cauţi aici?», m-au întrebat. ;Am venit să văd meciul», le-am explicat. «Ai buletinul la tine?» Aveam vreo 15 ani, avem buletinul. «Dă-l încoace că sîntem în criză de efectiv, n-avem decît 10 oameni». Eu m-am îngălbenit, cum să joc eu, că nu mă aj uta nici fizicul, nu eram de nici un folos. Ei se gîndeau la alceva. «Ne dai doar buletinul şi pe numele tău o să joace maseorul». Ăsta, era unul Roli, un tip masiv, sănătos, uns cu toate alifiile. A intrat el în teren, dar pe foaia de arbitraj apare, dacă există în arhivele federaţiei, numele lui Nicolae Secoşan, care n-a jucat deloc.
- Şi cine a cîştigat meciul?
- Au cîştigat gazdele şi la seniori, şi la tineret. Era greu de dărîmat Valea Jiului, forţa minerilor, încă de pe atunci. Eu m-am dus de dragul celor mari. Era o cinste pentru mine, era o mîndrie, să stau alături de ei, să-i ating, să-mi adreseze vreun cuvînt sau vreo privire.
"Fără Iancu, Timişoara poate ar fi murit"
- Echipa lui Balint reprezintă Timişoara?
- Nu, nu, nu. Din păcate, dar e valabil şi în alte părţi, dar asta nu ne consolează. Eu rămîn cu nostalgia anilor în care mulţi jucători proveneau din Timişoara sau din zona Banatului. Acum, globalizarea a atins şi fotbalul. Şi la CFR Cluj, şi la Timişoara sînt foarte mulţi străini. Dacă fac un calcul rapid, parcă doar Alexa, Luchin, Latovlevici sînt din zonă şi nu cred că mi-a scăpat vreunul. Sînt tare puţini. La fel şi conducerea, la fel şi banca tehnică. Acum a fost numit Rotariu, mai e Stoicov în staff-ul tehnic. Adunînd şi tot adunînd, tot nu ajungem la o cifră care să ne liniştească şi să spună că predomină timişorenii. Din păcate, lucrul acesta se vede şi în relaţia cu suporterii şi cu gazetarii. Eu însumi sînt pus în situaţia de a nu dialoga foarte mult cu cei aflaţi acum sub culorile alb-violete. Fac mereu trimitere la ce s-a întîmplat în anii 50'-60', cînd «Ştiinţa» era chiar Timişoara, cu care am avut relaţii şi de altă natură. Acum, nici nu ne cunoaştem, nu sîntem foarte apropiaţi.
- Ce părere aveţi despre investitorul Marian Iancu?
- După ce Doboş a readus fotbalul la Timişoara, cu acei fotbalişti de la Bragadiru, BkP a trecut la o altă etapă, cea a performanţei. Meritele societăţii pe care o reprezintă Marian Iancu sînt incontestabile din punct de vedere material. Dacă nu era el, privim la 50 de kilometri şi vedem ce se întîmplă la UTA şi ceva mai departe, ce se întîmplă la Reşiţa, la Hunedoara, unde fotbalul fie că a murit, fie nu e departe de deces. Poate că la fel se întîmpla şi la Timişoara. Din alt punct de vedere, relaţia lui cu presa a fost de multe ori discutabilă. Personal, n-am agreat multe dintre ieşirile pe care le-a avut, nu reprezenta întotdeauna spiritul Timişoarei, care înseamnă civilizaţie. Personal, n-am avut nici un conflict cu Marian Iancu. Am discutat o singură dată, cînd i-am luat un interviu fără să ştiu unde se află. L-am sunat, a fost amabil, a răspuns. Am făcut o emisiune de cîteva zeci de minute, pentru ca să-mi spună, pe final, că era la Londra.
Blaturi demascate
- Se vorbeşte din nou de partide strategice, de stenograme. Dumneavoastră aţi prins cîteva şi în direct.
- Am demascat două blaturi, FC Bihor - Jiul 1-2, după 1990, şi, cîţiva ani mai tîrziu, Gloria Bistriţa - Astra Ploieşti 4-3. La primul dintre ele, culmea, conducătorii celor două grupări discutaseră detaşat despre aranjament şi la meciurile anterioare. Eu am mai transmis şi de la Petroşani, şi de la Oradea. Se pregătea o asemenea acţiune, cu gîndul că Jiul poate fi salvată de la retrogradare. Preşedintele bihorenilor, Romică Paşcu, şi omologul său de la Jiul, Petre Drăgoescu, nu s-au ferit de cei din preajma lor. Şi atunci m-am dus să verific, chiar aşa să fie? Vor face măscări, se vor da deoparte? După cîteva minute mi-am dat seama de teatrul ce se prezenta pe stadionul din Oradea şi i-am spus colegului din studio, Dumitru Pelican, «Mitică, mai sînt alte meciuri, n-are rost să-i încurcăm pe ceilalţi colegi care vor să relateze fotbal, pentru că aici e teatru. Te-aş ruga să-mi dai legătura doar la sfîrşit să spun scorul cu care a cîştigat Jiul». Mitică a înţeles mesajul şi convingerea mea a fost întărită de atitudinea tuşierului Ion Crăciunescu, care a mirosit ce se întîmplă şi, în semn de protest, n-a mai semnalizat nimic. Făcea doar sprinturi de la careul de 16 metri la centrul terenului şi înapoi.
- Cum au reacţionat spectatorii şi conducătorii?
- La sfîrşit a fost mai ciudat, pentru că lumea avea tranzistoare şi ascultaseră relatarea. Aveam un coleg care a asigurat asistenţa tehnică, tot de la Radio Timişoara, un tip masiv, un tip atletic, care s-a aşezat în faţa răzvrătiţilor şi i-a oprit. Meciurile se transmiteau de pe pista stadionului. Nu aveam cabină, nu puteam să stau două ore pînă pleacă oamenii supăraţi. Noroc cu Sanyi Nagy, care mai tîrziu s-a mîndrit că e bodyguardul lui Nixe. Eu am scăpat atunci, Jiul tot n-a scăpat şi a retrogradat.
- Aţi mai comentat la Petroşani după acel meci?
- În prima etapă din Divizia B mi-am propus să mă duc la Petroşani şi să relatez Jiul-Gloria Reşiţa. Cînd am ajuns acolo, conducerea Jiului, supărată încă după întîmplarea din urmă cu cîteva luni, a spus că radioul nu va transmite această partidă. «Nu putem asigura integritatea comentatorului, care nu a fost iertat de mineri», au explicat decizia. N-am avut ce face, nu puteam să-i oblig să mă lase să intru în cabină, să montăm sculele. Am luat sculele şi am plecat spre Timişoara. Meciul nu s-a transmis, a fost singurul din etapă care nu s-a transmis. Mai tîrziu lucrurile s-au mai liniştit şi am mai fost de multe ori la Petroşani, la fel şi la Oradea. N-am mai deschis nici eu discuţia, nici ei.
- La Bistriţa cum a fost?
- Partida Gloria Bistriţa - Astra Ploieşti s-a terminat cu scorul de 4-3 pentru ardeleni. Din studio, Teoharie Coca Cosma şi Mircea M. Ionescu m-au întrebat spre final, după ce le- am spus ce se întîmplă acolo, «4-4, ca la teatru?». «Nu, 4-3, vai de ei», le-am răspuns. De atunci n-am mai transmis la Bistriţa. Probabil conducerea Gloriei a vorbit cu băieţii de la Bucureşti, pe care nici nu i-am mai întrebat. Nici nu era foarte comodă deplasarea la Bistriţa. Am simţit şi eu supărarea. M-am văzut peste ani cu Ioan Horoba, n-a spus nimic, dar nu mai era acelaşi om deschis şi comunicativ.
"Dumnezeu a fost deasupra stadionului"
- Aţi transmis şi celebrul meci Poli - Dinamo din 1987.
- Mi-l amintesc pe arbitrul Grigore Macavei încercînd să facă tot ce e posibil ca să bată Dinamo. Poli a prins o zi extraordinară, Poli era undeva pe jos. Pierduse cu o săptămînă înainte la Braşov, de unde tot eu am relatat. A venit Dinamo cu una dintre cele mai frumoase şi redutabile garnituri pe care le-a avut. Foarte puţine goluri a marcat Ilcu pentru Timişoara, dar a dat gol în prima repriză. A fost un şut de la distanţă, respins în faţă de Moraru şi Ilcu a pus latul, 1-0. Al doilea gol l-a înscris Varga, «Piticul» a şutat senzaţional dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri, care l-a nimicit pe Ţeţe Moraru. Macavei le-a dat şi un «11 metri». Mateuţ a şutat şi Almăşan a scos. Dumnezeu a fost atunci deasupra stadionului «Dan Păltinişanu». Dinamo a dat un gol pe final, printr-un alt Varga, tatăl lui Dacian, jucătorul Sportului care a debutat la naţională în partida cu Croaţia. Comentatorul nu putea face mare lucru atunci, doar nişte aluzii. Macavei a scos de pe pistă şi copiii de mingi.
- Cel mai important duel pe care l-aţi relatat a fost cel cu Celtic din Cupa Cupelor. Ce vă mai amintiţi?
- La Glasgow, ne-am temut la un moment dat să nu fie o catastrofă, pentru că au condus cu 2-0. A venit golul lui Manea şi speranţele noastre au dăinuit. Am fost în pericol să nu transmitem meciul, pentru că Radiodifuziunea nu plătise nu ştiu ce taxă. Eu mersesem cu Poli şi noroc că preşedintele Francisc Kovacs avea valută, era mare lucru pe vremea aia să ai, ca să plătească o taxă celor ce asigurau asistenţa tehnică. Am avut mari emoţii. După ce s-a rezolvat treaba asta am rămas surprins că nu era cabină de transmisie şi urma să relatez dintre spectatori. M-am mai liniştit văzînd că şi comentatorul scoţian era tot acolo. Cînd am dat noi golul, m-am ridicat şi am răcnit şi eu «Gol», în stilul nostru, mai temperamental. S-au uitat la mine fără să mă ironizeze, fără să încerce să mă întrerupă. Peste două săptămîni, pe 1 octombrie, a fost returul de la Timişoara. Eu lucram la Direcţia comercială a judeţului Timiş, care avea sediu în centru, în clădirea primăriei.
Dimineaţa m-am dus la birou, să-mi fac treaba obişnuită. Era într-o zi de miercuri. În jurul orei 9 deja, după două ceasuri după ce ajunsesem la birou, se auzeau deja grupuri de suporteri care mergeau spre stadion. Dacă nu mă înşel, meciul a început la ora 14. Colegii glumeau cu mine, «strîngeţi bagajele şi du-te!». Mai aveam ceva de lucru şi am plecat în jurul orei 12. Am văzut stadionul arhiplin, una din zilele în care nu puteai arunca un ac pe «Dan Păltinişanu». Am chiuit de mama focului la golul lui Dan Păltinişanu, marcat tîrziu de tot, în minutul 81. A fost o lovitură liberă, a sărit şi Nedelcu, portarul a respins, şi Pălti a dat-o în poartă. A picat foarte bine, să nu mai aibă vreme scoţienii să remonteze.
"Am fost subiectiv cu Poli"
- Au fost jucători care v-au reproşat comentariile?
- Cu cei din afara Timişoarei, nu aveam relaţii. Îmi strîngeam sculele şi plecam. Radioul şi emisiunea «Fotbal, minut cu minut» aveau un impact foarte mare. Mulţi fotbalişti şi arbitri îşi puneau membri ai familiei să asculte meciurile. Nici la Timişoara n-au prea fost reproşuri. A fost o supărare amicală, pe care o înţeleg. Stelică Anghel, îi spuneau «Ayala», avea nişte plete frumoase, era un tînăr chipeş şi un fotbalist bun. Doar că uneori lua mingea şi se ducea pînă în fanionul de la colţul terenului şi nu centra, dribla pînă pierdea balonul. Spectatorii îl apostrofau şi poate am intrat şi eu în jocul lor şi l-am certat. El a auzit şi mi-a spus, dar fără să depăşească limitele civilizate ale unui dialog.
- Aţi fost obiectiv în relaţia cu Poli Timişoara?
- De vreme ce mai adineauri spuneam că am fost «pitic» la Ştiinţa Timişoara, nu puteam fi sută la sută obiectiv şi lucrul ăsta probabil a fost sesizat şi de ascultători. N-am fost sută la sută obiectiv. Îmi amintesc de un 0-0 cu Dinamo, de acum cîţiva ani, pe care puteam să-l incriminez mai dur, aşa cum o făcusem la FC Bihor- Jiul sau Gloria - Astra, dar m-am limitat doar la aluzii. Lumea a înţeles, dar să ştii că mi-au reproşat destui: «Băi, de ce n-ai fost la fel de vehement şi cu Poli?». Ăsta e adevărul, n-am putut fi sută la sută obiectiv cu Poli.
"Fotbalul era mai frumos în urmă cu 30-40 de ani şi pe teren, şi în afara lui. Nu existau discuţii suburbane. Din acest punct de vedere, nu regret că s-a terminat"
"Sînt mai degrabă sceptic decît optimist în legătură cu titlul pe care l-ar putea lua Poli. Dacă primeşte cele 6 puncte, intră cu adevărat în luptă"
"E un pleonasm să spunem Poli Timişoara, pentru că Poli întotdeauna a însemnat Timişoara. La fel nu suport cînd se spune «U» Craiova. «U» este doar la Cluj şi Poli doar la Timişoara"
"Pe Marian Iancu l-am pişcat de cîteva ori în comentarii pentru maniera în care a găsit de cuviinţă să se exprime, făcînd ce nu ne place dincoace de Carpaţi, miticism"
"M-au suduit destui în urma mea, sînt convins de asta, după ce au auzit ce am zis"
"Ticuri verbale? Cred că foloseam des cuvîntul «concitadini»"
CV Nicolae Secoşan
- S-a născut pe 15 mai 1945 la Timişoara
- A absolvit în 1968 Academia de Ştiinţe Economice
- Primul meci comentat a fost Steaua - Craiova 2-1, pe 31 martie 1969
- A comentat 1113 meciuri de fotbal, handbal sau baschet
- A fost poreclit Nixe de Titi Simionescu, un coleg de facultate
- Cea mai importantă amintire: echipa pe care i-a scris-o secundul Dan Păltinişanu în
carnetul de reporter înaintea partidei Poli-Dinamo din 1987
- Premiul "Ioan Chirilă" pentru cel mai bun comentator radio în 2005
- Premiul "Sebastian Domozină" decernat de APS în 1998 şi 2002
- A fost inspirat de celebrul crainic maghiar Gyorgy Szepesi
)
)
)
)
)
)
)
)
