Articol de Luminiţa Paul - Publicat joi, 15 aprilie 2010 00:00
Mats Wilander vorbeşte despre Ilie Năstase, pe care l-a înfruntat doar o dată, despre viitorul Soranei Cîrstea, rivalitatea Federer-Nadal şi cel mai frumos meci al deceniului
Un număr de telefon care începe cu 001 şi are 13 cifre. În Hailey, Idaho, care aparţine staţiunii de schi Sun Valley, e ora 10:00 dimineaţa. Sună. O dată, de două ori, de trei ori. "Yeah?". Chiar a răspuns? Da. "Hello, may I speak to Mats Wilander?". Ceea ce se aude la capătul celălalt al firului este visul împlinit al oricărui reporter: "I am Mats Wilander!".
CV
Mats Wilander
- Născut pe 22 august 1964
- 7 titluri de Mare Şlem în palmares: Australian Open 1983, 1984, 1988, Roland Garros 1982, 1985, 1988, US Open 1988
- Titluri ATP: 33 la simplu, 7 la dublu
- Cîştiguri în carieră: 7,97 milioane dolari
- Numărul unu ATP pentru 16 săptămîni (din 12 septembrie 1988)
Legenda devenită analist
Mats Wilander. Tipul care a cîştigat şapte titluri de Mare Şlem. Primul în 1982, cînd avea doar 17 ani. Tipul care a fost numărul unu mondial în 1988, an în care cucerise trei titluri majore. Tipul care acum, la 45, e protagonistul unui show live apreciat, "Game, Set & Mats", difuzat de Eurosport în timpul concursurilor de Grand Slam.
E Mats Wilander. Vorbeşte repede şi mult, dens, elaborat, parcă ar fi ştiut întrebările dinainte. Din cînd în cînd, îşi drege scurt glasul, apoi continuă netulburat. E în temă cu tot, mai în temă decît atunci cînd juca, după cum singur recunoaşte. Are păreri bine definite şi, la luxurianţa argumentelor, e greu să crezi că ar mai putea exista şi alt punct de vedere. Evident, nu e aşa.
Faimă, dilemă, stabilitate
Mats Wilander. O poveste a tenisului ca un scenariu de Hollywood, dintre acelea în care morala e că trebuie să trăieşti cum îţi e dat. Să nu scormoneşti trecutul căutînd greşeli imposibil de îndreptat. Puşti prodigios. Apoi tînăr ajuns lider mondial. Apoi dilema lui "ce aş mai putea obţine în acest sport care mi-a dat totul atît de rapid?". După un 1988 fabulos, anul următor nu a mai cucerit nici un titlu. De la jumătatea lui 1991 nu a mai jucat, iar în 1992 n-a avut nici o apariţie oficială. A revenit în 1993 pentru a încheia sezonul pe locul 330. Cinci ani şi o prăbuşire necontrolată de 329 de trepte. Suedezul poate cel mai faimos după Bjorn Borg s-a retras din tenis în 1996, la 32 de ani, fără a mai recupera din gloria fierbinte a tinereţii.
Întoarcerea la tenis
E Mats Wilander. Acum trăieşte în SUA, împreună cu soţia, Sonja, sud-africancă, fost model, şi cei patru copii, Emma, Karl, Erik şi Oscar. Lucrurile s-au aşezat. Dilemele s-au risipit. Tenisul a redevenit pasiunea numărul unu. Lucrul pe care îl face cel mai bine, din care trăieşte şi care nu-l va trăda niciodată. Lucrul despre care ar putea vorbi ore în şir, doar dregîndu-şi vocea din cînd în cînd.
"Sorana trebuie să aibă răbdare şi va vedea că într-un an totul s-a îmbunătăţit cu un procentaj simţitor, fie că e vorba de backhand, de deplasarea pe teren, de rezistenţă, de serviciu"
MATS WILANDER
- Pentru că sînt din România, o să te întreb la început despre unicul meci pe care l-ai avut cu Ilie Năstase, în 1984, la Milano. Îţi aminteşti de el?
- Daaa, Milano.
- Ai cîştigat cu 6-3, 6-1.
- Îmi amintesc, cu atît mai mult cu cît Ilie Năstase a fost unul dintre marii mei eroi. El şi Jimmy Connors. E puţin ciudat, ca suedez, să nu spui că Bjorn Borg a fost idolul tău. Borg a fost un mare star, dar, pe vremea aceea, cînd eram copil, nu era cool să spui că eşti fan Borg. Era mai interesant să spui că eşti fan Năstase sau Connors. Şi tatăl meu era mare fan Ilie Năstase, în special al felului în care juca. Da, îmi amintesc. Ilie avea poate 39 de ani.
- 38.
- 38. Mi-am dat seama că nu trebuie să pierd în faţa lui, deşi era un jucător foarte bun. În acea perioadă eu jucam însă foarte bine. A fost minunat, dar şi straniu că am avut şansa să joc împotriva lui Ilie Năstase, a lui Stan Smith, cînd încă erau în circuit. Să joc cu cineva mai în vîrstă decît mine cu 20 de ani a fost o experienţă deosebită pentru cineva care avea el însuşi 20 de ani.
- Următoarea mea întrebare se bazează tocmai pe asta. Aveai 20 de ani, el 38. Nu e ceva pe care să-l vedem prea des în zilele noastre.
- Mai întîi trebuie să ne întoarcem la situaţia mea de atunci. Eu eram foarte tînăr cînd am început şi încă eram foarte tînăr cînd am atins un nivel foarte înalt. În 1984 cred că eram numărul 4 sau 5 în lume, poate chiar 3. Lucrul ăsta nu se mai întîmplă foarte des acum. Apoi, să joci tenis aşa cum juca Ilie, cineva care să stea atît de bine pe picioare şi să lovească mingea atît de fin, e greu de găsit în zilele noastre. Poate Roger Federer să ajungă la 35-36 de ani şi să joace bine în continuare. Jocul de azi e bazat pe forţă şi pe rezistenţă, mai puţin pe intuiţie, de aceea nu vedem asemenea jucători. Din păcate.
"Eram juniorul grupului"
- În 1984 aveai 20 de ani, dar erai deja cîştigător de turneu de Mare Şlem, la 17. A fost o povară uşor sau greu de purtat la acea vîrstă?
- A fost tocmai pe dos. A fost cel mai bun lucru care mi se putea întîmpla în carieră. Nu a fost deloc dificil să gestionez situaţia pentru că eram înconjurat de alţi jucători suedezi, cu cîţiva ani mai mari decît mine, alături de care călătoream. Eram cel mai tînăr din echipă, cel mai tînăr din Cupa Davis. Şi pe teren, şi în afara lui, eu continuam să fiu juniorul grupului. Nu eram privit ca un învingător de Mare Şlem. Toţi mă tratau ca pe fratele mai mic. Nu s-a schimbat nimic pentru mine.
- 1988 a fost anul tău cel mai bun, aproape ai reuşit Marele Şlem. Cum ai trăit acel an şi ce s-a întîmplat după?
- Nu m-am aşteptat să cîştig în acel an trei turnee de Mare Şlem. După ce a fost Roland Garros-ul la 17 ani, speram să mai înving şi în alte turnee de Mare Şlem, dar nu mai mult de unul pe an pentru că nu mulţi jucători reuşesc acest lucru. Şi două la rînd într-un an era incredibil. Apoi, ştii, am făcut două finale în 1987 şi finală la Masters, pierdute la Lendl. Şi atunci mi-am zis că dacă reuşesc să-l bat pe Lendl, poţi să iau două-trei turnee de Mare Şlem. Am cîştigat în ianuarie, în Australia, cu Pat Cash în finală, 8-6 în decisiv, şi atunci mi-am spus că poate acela e anul meu. Dacă izbutesc mereu să cîştig eu punctele mari. Venea Roland Garros-ul, unde ştiam că am o şansă mare. Aşa a venit şi al doilea, însă nu te gîndeşti dacă îl vei cîştiga şi pe al treilea. Tenisul e o chestiune de meciul următor, de turneul următor. Nu a fost atît de ciudat că s-a întîmplat. Şi ce a fost după?
- Da.
- Cred că am muncit foarte mult în 1987 şi 1988 pentru a deveni cel mai bun. Eu mă aşteptam ca rezultatele să vină prin 1991-1992, însă totul s-a întîmplat atît de repede. După ce am cîştigat cîteva turnee de Mare Şlem, mi-a fost dificil să-mi mai găsesc motivaţia. N-am mai avut ambiţia să fiu numărul unu, pentru cine ştie ce motiv. Nici acum nu ştiu care e explicaţia, poate pentru că am început să cîştig la 17 ani, habar n-am. Unele lucruri sînt aşa pentru că aşa trebuie să fie. Nu mai am cum să le schimb şi nici nu vreau să le schimb pentru că datorită lor sînt cel de astăzi.
Tenisul e numărul unu
- Ca o persoană care le-a reuşit pe amîndouă, ce a fost mai important: să cîştigi turnee de Mare Şlem sau să fii numărul unu în lume?
- Numărul unu în lume cred că nu a fost chiar atît de important. E ceva ce realizezi că ai devenit nu neapărat în clasament. Abia acum, cînd eşti mai în vîrstă, e un lucru de care te bucuri mai mult, de care eşti mîndru. Eu însă m-am simţit numărul unu înainte de a fi atins această poziţie în clasamentul computerizat. În 1988, după ce am cîştigat French Open-ul, m-am simţit cel mai bun din lume, chiar dacă ierarhia nu spunea acelaşi lucru. Cînd chiar am ajuns pe primul loc al clasamentului, eram cumva pregătit, aşa că am zis doar: "A, da? Ok, mulţumesc". E mai mult o chestie de atitudine. După ce ai atins măcar o dată prima poziţie, apoi îţi doreşti să fii cel mai bun jucător care poţi fi, indiferent că eşti pe 1, pe 2 sau pe 3. Există jucători care au ajuns mai departe decît mine cu mai puţine mijloace, dar n-au fost numărul unu în lume. Erau însă mai buni, mai înzestraţi.
- Pe ce loc se plaseză tenisul în activităţile tale de acum?
- Tenisul e numărul unu. Nu îmi aduc familia în această discuţie, familia e parte din mine, am o soţie şi patru copii, evident, sînt cele mai importante cinci persoane din viaţa mea. Dar, în afară de ei, tenisul e sportul meu preferat, e pasiunea mea principală. Încă îmi cîştig banii din el, încă învăţ, nu ca jucător, desigur, dar învăţ. Sînt ca un artist care face poze. Nu mai sînt la fel de iute, de rapid ca pe vremuri, dar cred că acum ştiu mai mult tenis decît în urmă cu 20 de ani. Nu mai sînt jucător, dar ştiu multe lucruri despre alţi jucători şi jucătoare, mă uit la tenis, iubesc terenul şi vreau să învăţ încă şi mai mult.
- Te-ai gîndit vreodată că "Game, Set & Mats" va deveni un brand atît de interesant?
- Nu m-am gîndit niciodată la el ca la un brand. Iniţial, n-am crezut că o să reziste mai mult de un an, apoi a continuat şi al doilea şi cel mai periculos lucru e să crezi că o să dureze 20 de ani. În fiecare zi în care faci "Game, Set & Mats" în studio eşti în flăcări pentru că e live, ai ocazia să vorbeşti despre meciurile zilei, despre cele de mîine, să-ţi spui părerea. În nici un caz nu am dreptate întotdeauna, dar spun lucrurile aşa cum le văd eu. Sînt persoane care sînt de acord cu mine şi persoane care nu sînt. E însă plăcut să ai cadrul în care să-ţi spui părerea atunci cînd eşti atît de interesat de tenis cum sînt eu.
"Să aibă răbdare"
- Anul trecut, în timpul Roland Garros-ului, ai avut-o invitată în studio pe Sorana Cîrstea, după ce a atins sferturile de finală. Ce crezi despre viitorul ei?
- Mi-a plăcut foarte mult. Cred că are mult potenţial în termeni de stil de joc, de ceea ce arată pe teren. Cred că este genul de jucătoare care se va dezvolta în timp, un pic mai tîrziu decît a făcut-o, să spunem, Maria Şarapova, care este înaltă, puternică, loveşte mingea foarte tare şi nu îşi va schimba niciodată jocul. În unele săptămîni o să-i meargă, în altele nu. În schimb, cineva ca Sorana sau ca Wozniacki, spre exemplu, a muncit de două ori mai mult şi are nevoie de mai mult timp pentru a-şi dezvolta un joc complet pentru că asta îţi trebuie atunci cînd nu posezi destulă forţă, aşa acum au cîteva jucătoare foarte tinere.
- Concret, ce ar trebui să facă?
- Sorana trebuie să aibă răbdare şi va vedea că într-un an totul s-a îmbunătăţit cu un procentaj simţitor, fie că e vorba de backhand, de deplasarea pe teren, de rezistenţă, de serviciu. Şi dintr-o dată eşti cu 20 la sută mai bun şi, în loc să pierzi 5-7 în decisiv, cîştigi cu 7-5 în decisiv. Ideea e să aibă răbdare şi să continue să facă ceea ce este corect. Rezultatele vor veni, dar nu trebuie să te gîndeşti la ele, ci la ceea ce se întîmplă pe terenul de antrenament. Va fi din ce în ce mai bine. Trebuie să se agaţe, să reziste acolo pentru că, atunci cînd ştii atît de mult tenis, e imposibil să nu fii răsplătit la un moment dat.
Roger, cel mai dominant
- Şi acum, întrebarea deceniului: este Roger Federer cel mai mare jucător din istorie?
- Vezi, cred că e dificil de spus. Cred că este un jucător mai mare decît am fost eu, decît a fost John McEnroe ori chiar Rod Laver, dar are avantajul echipamentului, al faptului că a crescut cu racheta cu care joacă şi acum. Corzile sînt diferite azi faţă de acum 20-30 de ani, dieta e diferită, ştim mai multe despre corpul uman, despre minte şi felul în care relaţionează, despre cum să rămîi relaxat, despre cum să lucrezi în sala de forţă. Şi dacă sportivii de azi aleargă mai repede, înoată mai repede fără prea mult echipament implicat, cum să nu se schimbe şi jocul de tenis?
- Şi atunci? E sau nu cel mai mare?
- Deci, da, este cel mai bun jucător din lume, dar mai important e faptul că este cel mai dominant jucător al timpului său. Nu a existat nimeni atît de dominant ca el în perioada în care a jucat. Bjorn Borg a fost destul de dominant, pot să-l pun şi pe el acolo, cred că Pete Sampras a fost dominant, dar nu pe toate suprafeţele, şi Rod Laver a fost dominant, însă atunci se juca aproape numai pe iarbă. E dificil de spus, dar pot să spun că Roger Federer este numărul unu al tenisului de astăzi.
"Fetele joacă trei-patru meciuri într-un fel, cu jucătoare ca ele, şi dintr-o dată dau peste Justine şi spun: «La naiba, ce e asta? Nu sînt obişnuită cu aşa ceva!»"
MATS WILANDER
- De ce crezi că nu se face aceeaşi discuţie şi despre tenisul feminin?
- Vom începe această discuţie atunci cînd vom avea o campioană adevărată. Serena Williams se îndreaptă într-acolo. Ea are în acest moment 12 titluri de Mare Şlem, iar Steffi Graf 22, Martina Navratilova 18, aşa că trebuie să le egaleze întîi pe ele ca să pornim această discuţie. Cred însă că tenisul feminin a fost un pic sinusoidal, Serena a cîştigat cîţiva ani la rînd, apoi a avut o pauză de un an, Justine Henin a dominat doi ani, Maria Şarapova a cîştigat trei titluri majore. Au fost mai multe jucătoare pe prima treaptă în lume, în timp ce Roger Federer a rămas acolo. Vom putea începe discuţia atunci cînd Serena va cîştiga două-trei turnee mari anul acesta şi poate încă două la anul. Abia atunci ne putem întreba unde se plaseză în istorie.
Kim şi Justine, extremele
- Urmăreşti atît tenisul feminin, cît şi pe cel masculin. Există o scădere în jocul fetelor? Faptul că Justine Henin vine după retragere, joacă patru turnee şi este numărul 23 mondial nu e un semn rău pentru tenisul feminin?
- Cred că da şi nu. Atunci cînd Kim Clijsters a revenit, se afla pe un vîrf emoţional. Născuse între timp, stătuse trei ani departe de teren. Ea fost întotdeauna printre cele mai bune jucătoare din lume şi ar fi trebuit să fi cîştigat unul sau două turnee de Mare Şlem înainte de retragere. A avut cîteva finale, toate cu Justine, în care nu a fost suficient de relaxată din punct de vedere mental. Motivul pentru care a revenit şi a cîştigat la US Open 2009 a fost tocmai acesta: că era relaxată. Tenisul e o plăcere pentru ea acum.
- Dar Justine?
- Cît despre Justine Henin, pur şi simplu, azi nu mai vezi un asemenea stil. Toată lumea joacă din spatele terenului. Fetele nu sînt obişnuite cu aşa ceva, joacă trei-patru meciuri într-un anumit fel, cu jucătoare ca ele, şi dintr-o dată dau peste Justine şi spun: "La naiba, ce e asta? Nu sînt obişnuită cu aşa ceva". E ca şi cu Nadal. Nu joci cu Nadal decît o dată pe lună maximum. Şi de fiecare dată cînd îl întîlneşti, îţi spui: "Ce e asta? Nu sînt obişnuit!". De aceea cred că o jucătoare precum Maria Şarapova, dacă dispare din circuit cîteva luni şi apoi revine, nu va începe să cîştige imediat. Va avea nevoie să fie tare şi să se obişnuiască din nou cu circuitul. Kim Clijsters şi Justine Henin sînt exemple extreme. Sînt diferite. Nu ştiu cîtă lume poate reuşi ceea ce au reuşit ele, cu excepţia, bineînţeles, a Serenei Williams.
- Se discută mult zilele acestea despre rivalitatea Roger-Rafa, că ar fi încheiată. Aşa e?
- Nu cred pentru că de fiecare dată cînd vor juca unul împotriva celuilalt ne vom aminti de meciurile lor minunate din trecut. Vor juca însă mult mai rar pentru că este clar că Roger Federer se concentrează pe cîştigarea cît mai multor turnee de Mare Şlem, pentru a fi cel mai bun posibil de patru ori pe an, pentru aceste turnee. Rafael Nadal lucrează la jocul său 12 luni pe an şi va avea momente cînd va juca foarte bine, dar şi momente cînd va da peste tipi precum Robin Soderling, Juan Martin Del Potro, Marin Cilici, care îl vor copleşi cu forţa lor. Cred însă că vor mai juca şi alte finale unul contra celuilalt şi atunci totul va fi la fel. Nu se vor mai întîlni de 4-5 ori pe an pentru că sînt mult mai mulţi jucători buni acum, care îi pot învinge în turneele obişnuite.
Mostre de frumuseţe
- Şi acum, ultima întrebare: dacă ar fi să alegi un singur meci din ultimul deceniu care te-a impresionat cel mai mult, care ar fi acela?
- Sînt două meciuri şi ambele s-au întîmplat la Wimbledon. Finala Federer-Nadal, pe care a cîştigat-o Nadal în 2008, a fost un meci extrem de interesant, dificil pe o suprafaţă foarte pretenţioasă pentru stilurile lor, ceea ce l-a făcut atît de pasionant. Contrastul de stiluri a fost fascinant. Acesta e unul dintre ele, în termeni de interes, de intrigă. Cînd vine vorba însă pur şi simplu despre tenis, cred că finala Federer-Roddick de anul trecut a fost un meci în care bătălia s-a purtat mai bine şi mulţumesc lui Dumnezeu că a fost 16-14 în decisiv pentru că astfel a devenit un clasic. Dacă Federer ar fi cîştigat 6-2 în decisiv, multă lume nu ar fi ţinut minte acest meci. Eu l-am urmărit însă cu atenţie şi, în termeni de tenis, de joc, cred că este cel mai bun meci pe care l-am văzut vreodată. Un meci mare pe o suprafaţă dificilă.
Voinea, românul care l-a învins
Dacă pe Ilie Năstase l-a întîlnit cînd acesta avea 38 de ani, lui Mats i s-a întîmplat ceva asemănător, dar în oglindă, în 1996. El avea 31 de ani, se afla în ultimul sezon al carierei şi a fost învins în turul 1 la Indian Wells de Adrian Voinea, pe atunci în vîrstă de 21 de ani, 6-3, 7-6 (9). Românul îşi aminteşte: "Eu jucam foarte bine în acea perioadă, atunci am avut şi cel mai înalt clasament al meu. Senzaţia în faţa lui Mats era aceea că e un vulpoi, că experienţa îl ajută foarte mult. Că e extrem de lejer în mişcări şi că scoate maximum cu minimum de efort. Şi mai era ceva: din afară părea că loveşte încet, însă din teren nu era deloc aşa! În setul al doilea s-a ajuns la tie-break şi, ca să pot să-l bat, am rezistat bine din punct de vedere mental acolo. Dacă pierdeam setul, ar fi fost greu pentru mine".
Întîlnire cu Mats
Sorana Cîrstea s-a aflat faţă în faţă cu Mats Wilander în studiourile Eurosport în 2009, după ce a învins-o pe Jelena Jankovici în "optimile" turneului de la Roland Garros. "A fost un interviu foarte reuşit, m-am simţit foarte bine alături de Mats. Îi urmăresc mereu intervenţiile de la Eurosport, spune multe lucruri interesante", a mărturisit Sorana. În legătură cu părerea lui Mats despre ea, românca a adăugat : "Am nevoie de multă răbdare, toată lumea îmi spune asta. Şi eu cred acest lucru, important e să fiu sănătoasă". (Roxana Fleşeru)
Ilie Năstase: "Sînt flatat că am fost idolul lui"
"Mats Wilander este un maestru al tenisului", spune cel mai mare jucător român de tenis din istorie. "Am jucat cu el o singură dată, dar, sincer să fiu, nu-mi mai amintesc exact unde eram. Ştiu că eu eram pe final de carieră, eram mult mai bătrîn ca el. Nici nu mai poate fi numit meci de tenis, din cauza diferenţei de vîrstă", crede Ilie Năstase. "Era un băiat extraordinar şi este în continuare. Îmi face plăcere să vorbesc cu el şi am păstrat legătura. Ne vedem destul de des la turneele de tenis pentru că el s-a făcut între timp comentator. O să rămîn mereu cu o impresie foarte bună despre el şi mă simt flatat că am fost unul dintre idolii lui". (Andrei Crăiţoiu)
Tenis pe Eurosport Player
De mai bine de un an, postul Eurosport le oferă telespectatorilor o alternativă online: Eurosport Player. Ceea ce se vede, dar şi ceea ce nu se poate vedea pe TV e accesibil, la adresa www.eurosportplayer.ro, pe Eurosport Player: Bundesliga 2, Prima Ligă a Rusiei la fotbal, superbike, curling, snooker şi tenis. Turneele de Mare Şlem de la Roland Garros, Australian Open şi US Open sînt transmise în multi-feed (7 terenuri televizate, simultan), lor adăugîndu-li-se 21 de turnee WTA şi 3 turnee ATP. Pentru a beneficia de această aplicaţie există două tipuri de abonament, 4,9 euro pe lună sau 35,8 euro pe an.
13-7 în favoarea lui Rafael Nadal este bilanţul întîlnirilor directe cu Roger Federer
Cele mai multe titluri de Mare Şlem la feminin
Margaret Court (Aus) 24
Steffi Graf (Ger) 22
Chris Evert (SUA) 18
Martina Navratilova (SUA) 18
Billie Jean King (SUA) 12
......
Serena Williams (SUA) 12
Justine Henin (Bel) 7
Venus Williams (SUA) 7
Mats Wilander vorbeşte despre Ilie Năstase, pe care l-a înfruntat doar o dată, despre viitorul Soranei Cîrstea, rivalitatea Federer-Nadal şi cel mai frumos meci al deceniului
Un număr de telefon care începe cu 001 şi are 13 cifre. În Hailey, Idaho, care aparţine staţiunii de schi Sun Valley, e ora 10:00 dimineaţa. Sună. O dată, de două ori, de trei ori. "Yeah?". Chiar a răspuns? Da. "Hello, may I speak to Mats Wilander?". Ceea ce se aude la capătul celălalt al firului este visul împlinit al oricărui reporter: "I am Mats Wilander!".
CV
Mats Wilander
- Născut pe 22 august 1964
- 7 titluri de Mare Şlem în palmares: Australian Open 1983, 1984, 1988, Roland Garros 1982, 1985, 1988, US Open 1988
- Titluri ATP: 33 la simplu, 7 la dublu
- Cîştiguri în carieră: 7,97 milioane dolari
- Numărul unu ATP pentru 16 săptămîni (din 12 septembrie 1988)
Legenda devenită analist
Mats Wilander. Tipul care a cîştigat şapte titluri de Mare Şlem. Primul în 1982, cînd avea doar 17 ani. Tipul care a fost numărul unu mondial în 1988, an în care cucerise trei titluri majore. Tipul care acum, la 45, e protagonistul unui show live apreciat, "Game, Set & Mats", difuzat de Eurosport în timpul concursurilor de Grand Slam.
E Mats Wilander. Vorbeşte repede şi mult, dens, elaborat, parcă ar fi ştiut întrebările dinainte. Din cînd în cînd, îşi drege scurt glasul, apoi continuă netulburat. E în temă cu tot, mai în temă decît atunci cînd juca, după cum singur recunoaşte. Are păreri bine definite şi, la luxurianţa argumentelor, e greu să crezi că ar mai putea exista şi alt punct de vedere. Evident, nu e aşa.
Faimă, dilemă, stabilitate
Mats Wilander. O poveste a tenisului ca un scenariu de Hollywood, dintre acelea în care morala e că trebuie să trăieşti cum îţi e dat. Să nu scormoneşti trecutul căutînd greşeli imposibil de îndreptat. Puşti prodigios. Apoi tînăr ajuns lider mondial. Apoi dilema lui "ce aş mai putea obţine în acest sport care mi-a dat totul atît de rapid?". După un 1988 fabulos, anul următor nu a mai cucerit nici un titlu. De la jumătatea lui 1991 nu a mai jucat, iar în 1992 n-a avut nici o apariţie oficială. A revenit în 1993 pentru a încheia sezonul pe locul 330. Cinci ani şi o prăbuşire necontrolată de 329 de trepte. Suedezul poate cel mai faimos după Bjorn Borg s-a retras din tenis în 1996, la 32 de ani, fără a mai recupera din gloria fierbinte a tinereţii.
Întoarcerea la tenis
E Mats Wilander. Acum trăieşte în SUA, împreună cu soţia, Sonja, sud-africancă, fost model, şi cei patru copii, Emma, Karl, Erik şi Oscar. Lucrurile s-au aşezat. Dilemele s-au risipit. Tenisul a redevenit pasiunea numărul unu. Lucrul pe care îl face cel mai bine, din care trăieşte şi care nu-l va trăda niciodată. Lucrul despre care ar putea vorbi ore în şir, doar dregîndu-şi vocea din cînd în cînd.
"Sorana trebuie să aibă răbdare şi va vedea că într-un an totul s-a îmbunătăţit cu un procentaj simţitor, fie că e vorba de backhand, de deplasarea pe teren, de rezistenţă, de serviciu"
MATS WILANDER
- Pentru că sînt din România, o să te întreb la început despre unicul meci pe care l-ai avut cu Ilie Năstase, în 1984, la Milano. Îţi aminteşti de el?
- Daaa, Milano.
- Ai cîştigat cu 6-3, 6-1.
- Îmi amintesc, cu atît mai mult cu cît Ilie Năstase a fost unul dintre marii mei eroi. El şi Jimmy Connors. E puţin ciudat, ca suedez, să nu spui că Bjorn Borg a fost idolul tău. Borg a fost un mare star, dar, pe vremea aceea, cînd eram copil, nu era cool să spui că eşti fan Borg. Era mai interesant să spui că eşti fan Năstase sau Connors. Şi tatăl meu era mare fan Ilie Năstase, în special al felului în care juca. Da, îmi amintesc. Ilie avea poate 39 de ani.
- 38.
- 38. Mi-am dat seama că nu trebuie să pierd în faţa lui, deşi era un jucător foarte bun. În acea perioadă eu jucam însă foarte bine. A fost minunat, dar şi straniu că am avut şansa să joc împotriva lui Ilie Năstase, a lui Stan Smith, cînd încă erau în circuit. Să joc cu cineva mai în vîrstă decît mine cu 20 de ani a fost o experienţă deosebită pentru cineva care avea el însuşi 20 de ani.
- Următoarea mea întrebare se bazează tocmai pe asta. Aveai 20 de ani, el 38. Nu e ceva pe care să-l vedem prea des în zilele noastre.
- Mai întîi trebuie să ne întoarcem la situaţia mea de atunci. Eu eram foarte tînăr cînd am început şi încă eram foarte tînăr cînd am atins un nivel foarte înalt. În 1984 cred că eram numărul 4 sau 5 în lume, poate chiar 3. Lucrul ăsta nu se mai întîmplă foarte des acum. Apoi, să joci tenis aşa cum juca Ilie, cineva care să stea atît de bine pe picioare şi să lovească mingea atît de fin, e greu de găsit în zilele noastre. Poate Roger Federer să ajungă la 35-36 de ani şi să joace bine în continuare. Jocul de azi e bazat pe forţă şi pe rezistenţă, mai puţin pe intuiţie, de aceea nu vedem asemenea jucători. Din păcate.
"Eram juniorul grupului"
- În 1984 aveai 20 de ani, dar erai deja cîştigător de turneu de Mare Şlem, la 17. A fost o povară uşor sau greu de purtat la acea vîrstă?
- A fost tocmai pe dos. A fost cel mai bun lucru care mi se putea întîmpla în carieră. Nu a fost deloc dificil să gestionez situaţia pentru că eram înconjurat de alţi jucători suedezi, cu cîţiva ani mai mari decît mine, alături de care călătoream. Eram cel mai tînăr din echipă, cel mai tînăr din Cupa Davis. Şi pe teren, şi în afara lui, eu continuam să fiu juniorul grupului. Nu eram privit ca un învingător de Mare Şlem. Toţi mă tratau ca pe fratele mai mic. Nu s-a schimbat nimic pentru mine.
- 1988 a fost anul tău cel mai bun, aproape ai reuşit Marele Şlem. Cum ai trăit acel an şi ce s-a întîmplat după?
- Nu m-am aşteptat să cîştig în acel an trei turnee de Mare Şlem. După ce a fost Roland Garros-ul la 17 ani, speram să mai înving şi în alte turnee de Mare Şlem, dar nu mai mult de unul pe an pentru că nu mulţi jucători reuşesc acest lucru. Şi două la rînd într-un an era incredibil. Apoi, ştii, am făcut două finale în 1987 şi finală la Masters, pierdute la Lendl. Şi atunci mi-am zis că dacă reuşesc să-l bat pe Lendl, poţi să iau două-trei turnee de Mare Şlem. Am cîştigat în ianuarie, în Australia, cu Pat Cash în finală, 8-6 în decisiv, şi atunci mi-am spus că poate acela e anul meu. Dacă izbutesc mereu să cîştig eu punctele mari. Venea Roland Garros-ul, unde ştiam că am o şansă mare. Aşa a venit şi al doilea, însă nu te gîndeşti dacă îl vei cîştiga şi pe al treilea. Tenisul e o chestiune de meciul următor, de turneul următor. Nu a fost atît de ciudat că s-a întîmplat. Şi ce a fost după?
- Da.
- Cred că am muncit foarte mult în 1987 şi 1988 pentru a deveni cel mai bun. Eu mă aşteptam ca rezultatele să vină prin 1991-1992, însă totul s-a întîmplat atît de repede. După ce am cîştigat cîteva turnee de Mare Şlem, mi-a fost dificil să-mi mai găsesc motivaţia. N-am mai avut ambiţia să fiu numărul unu, pentru cine ştie ce motiv. Nici acum nu ştiu care e explicaţia, poate pentru că am început să cîştig la 17 ani, habar n-am. Unele lucruri sînt aşa pentru că aşa trebuie să fie. Nu mai am cum să le schimb şi nici nu vreau să le schimb pentru că datorită lor sînt cel de astăzi.
Tenisul e numărul unu
- Ca o persoană care le-a reuşit pe amîndouă, ce a fost mai important: să cîştigi turnee de Mare Şlem sau să fii numărul unu în lume?
- Numărul unu în lume cred că nu a fost chiar atît de important. E ceva ce realizezi că ai devenit nu neapărat în clasament. Abia acum, cînd eşti mai în vîrstă, e un lucru de care te bucuri mai mult, de care eşti mîndru. Eu însă m-am simţit numărul unu înainte de a fi atins această poziţie în clasamentul computerizat. În 1988, după ce am cîştigat French Open-ul, m-am simţit cel mai bun din lume, chiar dacă ierarhia nu spunea acelaşi lucru. Cînd chiar am ajuns pe primul loc al clasamentului, eram cumva pregătit, aşa că am zis doar: "A, da? Ok, mulţumesc". E mai mult o chestie de atitudine. După ce ai atins măcar o dată prima poziţie, apoi îţi doreşti să fii cel mai bun jucător care poţi fi, indiferent că eşti pe 1, pe 2 sau pe 3. Există jucători care au ajuns mai departe decît mine cu mai puţine mijloace, dar n-au fost numărul unu în lume. Erau însă mai buni, mai înzestraţi.
- Pe ce loc se plaseză tenisul în activităţile tale de acum?
- Tenisul e numărul unu. Nu îmi aduc familia în această discuţie, familia e parte din mine, am o soţie şi patru copii, evident, sînt cele mai importante cinci persoane din viaţa mea. Dar, în afară de ei, tenisul e sportul meu preferat, e pasiunea mea principală. Încă îmi cîştig banii din el, încă învăţ, nu ca jucător, desigur, dar învăţ. Sînt ca un artist care face poze. Nu mai sînt la fel de iute, de rapid ca pe vremuri, dar cred că acum ştiu mai mult tenis decît în urmă cu 20 de ani. Nu mai sînt jucător, dar ştiu multe lucruri despre alţi jucători şi jucătoare, mă uit la tenis, iubesc terenul şi vreau să învăţ încă şi mai mult.
- Te-ai gîndit vreodată că "Game, Set & Mats" va deveni un brand atît de interesant?
- Nu m-am gîndit niciodată la el ca la un brand. Iniţial, n-am crezut că o să reziste mai mult de un an, apoi a continuat şi al doilea şi cel mai periculos lucru e să crezi că o să dureze 20 de ani. În fiecare zi în care faci "Game, Set & Mats" în studio eşti în flăcări pentru că e live, ai ocazia să vorbeşti despre meciurile zilei, despre cele de mîine, să-ţi spui părerea. În nici un caz nu am dreptate întotdeauna, dar spun lucrurile aşa cum le văd eu. Sînt persoane care sînt de acord cu mine şi persoane care nu sînt. E însă plăcut să ai cadrul în care să-ţi spui părerea atunci cînd eşti atît de interesat de tenis cum sînt eu.
"Să aibă răbdare"
- Anul trecut, în timpul Roland Garros-ului, ai avut-o invitată în studio pe Sorana Cîrstea, după ce a atins sferturile de finală. Ce crezi despre viitorul ei?
- Mi-a plăcut foarte mult. Cred că are mult potenţial în termeni de stil de joc, de ceea ce arată pe teren. Cred că este genul de jucătoare care se va dezvolta în timp, un pic mai tîrziu decît a făcut-o, să spunem, Maria Şarapova, care este înaltă, puternică, loveşte mingea foarte tare şi nu îşi va schimba niciodată jocul. În unele săptămîni o să-i meargă, în altele nu. În schimb, cineva ca Sorana sau ca Wozniacki, spre exemplu, a muncit de două ori mai mult şi are nevoie de mai mult timp pentru a-şi dezvolta un joc complet pentru că asta îţi trebuie atunci cînd nu posezi destulă forţă, aşa acum au cîteva jucătoare foarte tinere.
- Concret, ce ar trebui să facă?
- Sorana trebuie să aibă răbdare şi va vedea că într-un an totul s-a îmbunătăţit cu un procentaj simţitor, fie că e vorba de backhand, de deplasarea pe teren, de rezistenţă, de serviciu. Şi dintr-o dată eşti cu 20 la sută mai bun şi, în loc să pierzi 5-7 în decisiv, cîştigi cu 7-5 în decisiv. Ideea e să aibă răbdare şi să continue să facă ceea ce este corect. Rezultatele vor veni, dar nu trebuie să te gîndeşti la ele, ci la ceea ce se întîmplă pe terenul de antrenament. Va fi din ce în ce mai bine. Trebuie să se agaţe, să reziste acolo pentru că, atunci cînd ştii atît de mult tenis, e imposibil să nu fii răsplătit la un moment dat.
Roger, cel mai dominant
- Şi acum, întrebarea deceniului: este Roger Federer cel mai mare jucător din istorie?
- Vezi, cred că e dificil de spus. Cred că este un jucător mai mare decît am fost eu, decît a fost John McEnroe ori chiar Rod Laver, dar are avantajul echipamentului, al faptului că a crescut cu racheta cu care joacă şi acum. Corzile sînt diferite azi faţă de acum 20-30 de ani, dieta e diferită, ştim mai multe despre corpul uman, despre minte şi felul în care relaţionează, despre cum să rămîi relaxat, despre cum să lucrezi în sala de forţă. Şi dacă sportivii de azi aleargă mai repede, înoată mai repede fără prea mult echipament implicat, cum să nu se schimbe şi jocul de tenis?
- Şi atunci? E sau nu cel mai mare?
- Deci, da, este cel mai bun jucător din lume, dar mai important e faptul că este cel mai dominant jucător al timpului său. Nu a existat nimeni atît de dominant ca el în perioada în care a jucat. Bjorn Borg a fost destul de dominant, pot să-l pun şi pe el acolo, cred că Pete Sampras a fost dominant, dar nu pe toate suprafeţele, şi Rod Laver a fost dominant, însă atunci se juca aproape numai pe iarbă. E dificil de spus, dar pot să spun că Roger Federer este numărul unu al tenisului de astăzi.
"Fetele joacă trei-patru meciuri într-un fel, cu jucătoare ca ele, şi dintr-o dată dau peste Justine şi spun: «La naiba, ce e asta? Nu sînt obişnuită cu aşa ceva!»"
MATS WILANDER
- De ce crezi că nu se face aceeaşi discuţie şi despre tenisul feminin?
- Vom începe această discuţie atunci cînd vom avea o campioană adevărată. Serena Williams se îndreaptă într-acolo. Ea are în acest moment 12 titluri de Mare Şlem, iar Steffi Graf 22, Martina Navratilova 18, aşa că trebuie să le egaleze întîi pe ele ca să pornim această discuţie. Cred însă că tenisul feminin a fost un pic sinusoidal, Serena a cîştigat cîţiva ani la rînd, apoi a avut o pauză de un an, Justine Henin a dominat doi ani, Maria Şarapova a cîştigat trei titluri majore. Au fost mai multe jucătoare pe prima treaptă în lume, în timp ce Roger Federer a rămas acolo. Vom putea începe discuţia atunci cînd Serena va cîştiga două-trei turnee mari anul acesta şi poate încă două la anul. Abia atunci ne putem întreba unde se plaseză în istorie.
Kim şi Justine, extremele
- Urmăreşti atît tenisul feminin, cît şi pe cel masculin. Există o scădere în jocul fetelor? Faptul că Justine Henin vine după retragere, joacă patru turnee şi este numărul 23 mondial nu e un semn rău pentru tenisul feminin?
- Cred că da şi nu. Atunci cînd Kim Clijsters a revenit, se afla pe un vîrf emoţional. Născuse între timp, stătuse trei ani departe de teren. Ea fost întotdeauna printre cele mai bune jucătoare din lume şi ar fi trebuit să fi cîştigat unul sau două turnee de Mare Şlem înainte de retragere. A avut cîteva finale, toate cu Justine, în care nu a fost suficient de relaxată din punct de vedere mental. Motivul pentru care a revenit şi a cîştigat la US Open 2009 a fost tocmai acesta: că era relaxată. Tenisul e o plăcere pentru ea acum.
- Dar Justine?
- Cît despre Justine Henin, pur şi simplu, azi nu mai vezi un asemenea stil. Toată lumea joacă din spatele terenului. Fetele nu sînt obişnuite cu aşa ceva, joacă trei-patru meciuri într-un anumit fel, cu jucătoare ca ele, şi dintr-o dată dau peste Justine şi spun: "La naiba, ce e asta? Nu sînt obişnuită cu aşa ceva". E ca şi cu Nadal. Nu joci cu Nadal decît o dată pe lună maximum. Şi de fiecare dată cînd îl întîlneşti, îţi spui: "Ce e asta? Nu sînt obişnuit!". De aceea cred că o jucătoare precum Maria Şarapova, dacă dispare din circuit cîteva luni şi apoi revine, nu va începe să cîştige imediat. Va avea nevoie să fie tare şi să se obişnuiască din nou cu circuitul. Kim Clijsters şi Justine Henin sînt exemple extreme. Sînt diferite. Nu ştiu cîtă lume poate reuşi ceea ce au reuşit ele, cu excepţia, bineînţeles, a Serenei Williams.
- Se discută mult zilele acestea despre rivalitatea Roger-Rafa, că ar fi încheiată. Aşa e?
- Nu cred pentru că de fiecare dată cînd vor juca unul împotriva celuilalt ne vom aminti de meciurile lor minunate din trecut. Vor juca însă mult mai rar pentru că este clar că Roger Federer se concentrează pe cîştigarea cît mai multor turnee de Mare Şlem, pentru a fi cel mai bun posibil de patru ori pe an, pentru aceste turnee. Rafael Nadal lucrează la jocul său 12 luni pe an şi va avea momente cînd va juca foarte bine, dar şi momente cînd va da peste tipi precum Robin Soderling, Juan Martin Del Potro, Marin Cilici, care îl vor copleşi cu forţa lor. Cred însă că vor mai juca şi alte finale unul contra celuilalt şi atunci totul va fi la fel. Nu se vor mai întîlni de 4-5 ori pe an pentru că sînt mult mai mulţi jucători buni acum, care îi pot învinge în turneele obişnuite.
Mostre de frumuseţe
- Şi acum, ultima întrebare: dacă ar fi să alegi un singur meci din ultimul deceniu care te-a impresionat cel mai mult, care ar fi acela?
- Sînt două meciuri şi ambele s-au întîmplat la Wimbledon. Finala Federer-Nadal, pe care a cîştigat-o Nadal în 2008, a fost un meci extrem de interesant, dificil pe o suprafaţă foarte pretenţioasă pentru stilurile lor, ceea ce l-a făcut atît de pasionant. Contrastul de stiluri a fost fascinant. Acesta e unul dintre ele, în termeni de interes, de intrigă. Cînd vine vorba însă pur şi simplu despre tenis, cred că finala Federer-Roddick de anul trecut a fost un meci în care bătălia s-a purtat mai bine şi mulţumesc lui Dumnezeu că a fost 16-14 în decisiv pentru că astfel a devenit un clasic. Dacă Federer ar fi cîştigat 6-2 în decisiv, multă lume nu ar fi ţinut minte acest meci. Eu l-am urmărit însă cu atenţie şi, în termeni de tenis, de joc, cred că este cel mai bun meci pe care l-am văzut vreodată. Un meci mare pe o suprafaţă dificilă.
Voinea, românul care l-a învins
Dacă pe Ilie Năstase l-a întîlnit cînd acesta avea 38 de ani, lui Mats i s-a întîmplat ceva asemănător, dar în oglindă, în 1996. El avea 31 de ani, se afla în ultimul sezon al carierei şi a fost învins în turul 1 la Indian Wells de Adrian Voinea, pe atunci în vîrstă de 21 de ani, 6-3, 7-6 (9). Românul îşi aminteşte: "Eu jucam foarte bine în acea perioadă, atunci am avut şi cel mai înalt clasament al meu. Senzaţia în faţa lui Mats era aceea că e un vulpoi, că experienţa îl ajută foarte mult. Că e extrem de lejer în mişcări şi că scoate maximum cu minimum de efort. Şi mai era ceva: din afară părea că loveşte încet, însă din teren nu era deloc aşa! În setul al doilea s-a ajuns la tie-break şi, ca să pot să-l bat, am rezistat bine din punct de vedere mental acolo. Dacă pierdeam setul, ar fi fost greu pentru mine".
Întîlnire cu Mats
Sorana Cîrstea s-a aflat faţă în faţă cu Mats Wilander în studiourile Eurosport în 2009, după ce a învins-o pe Jelena Jankovici în "optimile" turneului de la Roland Garros. "A fost un interviu foarte reuşit, m-am simţit foarte bine alături de Mats. Îi urmăresc mereu intervenţiile de la Eurosport, spune multe lucruri interesante", a mărturisit Sorana. În legătură cu părerea lui Mats despre ea, românca a adăugat : "Am nevoie de multă răbdare, toată lumea îmi spune asta. Şi eu cred acest lucru, important e să fiu sănătoasă". (Roxana Fleşeru)
Ilie Năstase: "Sînt flatat că am fost idolul lui"
"Mats Wilander este un maestru al tenisului", spune cel mai mare jucător român de tenis din istorie. "Am jucat cu el o singură dată, dar, sincer să fiu, nu-mi mai amintesc exact unde eram. Ştiu că eu eram pe final de carieră, eram mult mai bătrîn ca el. Nici nu mai poate fi numit meci de tenis, din cauza diferenţei de vîrstă", crede Ilie Năstase. "Era un băiat extraordinar şi este în continuare. Îmi face plăcere să vorbesc cu el şi am păstrat legătura. Ne vedem destul de des la turneele de tenis pentru că el s-a făcut între timp comentator. O să rămîn mereu cu o impresie foarte bună despre el şi mă simt flatat că am fost unul dintre idolii lui". (Andrei Crăiţoiu)
Tenis pe Eurosport Player
De mai bine de un an, postul Eurosport le oferă telespectatorilor o alternativă online: Eurosport Player. Ceea ce se vede, dar şi ceea ce nu se poate vedea pe TV e accesibil, la adresa www.eurosportplayer.ro, pe Eurosport Player: Bundesliga 2, Prima Ligă a Rusiei la fotbal, superbike, curling, snooker şi tenis. Turneele de Mare Şlem de la Roland Garros, Australian Open şi US Open sînt transmise în multi-feed (7 terenuri televizate, simultan), lor adăugîndu-li-se 21 de turnee WTA şi 3 turnee ATP. Pentru a beneficia de această aplicaţie există două tipuri de abonament, 4,9 euro pe lună sau 35,8 euro pe an.
13-7 în favoarea lui Rafael Nadal este bilanţul întîlnirilor directe cu Roger Federer
Cele mai multe titluri de Mare Şlem la feminin
Margaret Court (Aus) 24
Steffi Graf (Ger) 22
Chris Evert (SUA) 18
Martina Navratilova (SUA) 18
Billie Jean King (SUA) 12
......
Serena Williams (SUA) 12
Justine Henin (Bel) 7
Venus Williams (SUA) 7
)
)
)
)
)
)
)
