GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  ORIENTARE TURISTICĂ

Orientare sportivă, un sport prea puţin cunoscut. Florin Ţuncu: "Vreau să văd lumea, aşa cum este ea făcută!"

Articol de - Publicat vineri, 29 ianuarie 2010 00:00

Campion la 20 de ani, Florin Ţuncu, vă face introducerea în orientare sportivă, disciplină ce deschide noi orizonturi într-o lume ahtiată după inovaţii şi gadgeturi

V-aţi gîndit vreodată la posibilitatea de a uita de tot stresul cotidian printr-o ieşire la o plimbare, în pădure sau la munte? Cu siguranţă că răspunsul va fi unul afirmativ. Ei bine, această ieşire la aer curat poate fi tratată ca un sport. Chiar şi este în România, unde există şi o federaţie. Puţini de la noi ştiu de orientare sportivă. Cel puţin în prezent, fiindcă înainte de 1989 se aloca o mare importanţă fenomenului. Da, este un sport, nu se cîştigă prea mulţi bani, ci rămîi mai degrabă cu satisfacţia unui concurs şi aceea de a-ţi fi pus capul la contribuţie. Trebuie urmat un traseu în ordinea posturilor în cel mai scurt timp. Nu e mare filosofie, veţi spune, iar distanţele depind de probă, între 6 şi 20 de kilometri.

Puştiul

Florin Ţuncu are 19 ani, este un băiat de 1,83 de metri din Otopeni, student la ANEFS, care a început acest sport în 2000. Este campion naţional la categoria sa, 20 de ani, la proba de semi-maraton. Cînd majoritatea puştilor de vîrsta lui bat mingea pe maidan, gîndindu-se să cîştige bani frumoşi din fotbal şi să devină faimoşi, Florin a ales un alt drum, mai puţin celebru. "Plăcerea de a călători, de a vedea locuri noi, m-a făcut să mă dedic acestui sport. Sînt dintr-un oraş mic şi vreau să văd lumea", şi-a început puştiul povestea. Pînă acum se mîndreşte că a văzut Cehia, Macedonia, Slovenia, Serbia, Ungaria, Bulgaria, de cîteva ori, iar luna viitoare va merge în Portugalia şi în Spania.

Încercaţi!

Ilfoveanul a fost sedus de acest sport datorită surorii sale. Maria, mai mare cu 4 ani decît el, care era mereu plecată la competiţii şi curiozitatea l-a împins şi pe el. "În cel mai scurt timp mi-a intrat în sînge. Poate sînt cuvinte mari, dar să ştiţi că te prinde repede. Încercaţi măcar o dată şi veţi vedea că nu mai puteţi scăpa!", s-a aprins tot tînărul. Bun, bun, dar mergi prin pădure, uneori pe cărări mai puţin tradiţionale şi totul este numai aer curat, sport, plimbare? "Dacă porneşti de la premisa că e un sport periculos, nu te mai apuci. Întîlneşti diverse obstacole şi nu mă refer aici doar că trebuie să te afunzi în noroi sau să te bagi prin apă. Poţi să dai de cîini, de mistreţi sau de urşi, cel puţin aici, la noi, în ţară. Ca să nu mai zic că poţi să greşeşti drumul şi atunci e destul de rău", a continuat Ţuncu.

Ce să faci cînd dai de urs sau de mistreţi

Obstacolele, cum le numeşte Florin, pot fi povestioare amuzante la prima vedere. "Eu unul am dat de căprioare, de doi vulpoi", a mai zis puştiul. Dar şi mai puţin hazlii, chiar destul de periculoase. "Odată am dat peste o turmă mare de mistreţi, noroc că m-au confundat cu un pom, cel puţin aşa cred eu, pentru că am rămas pironit locului. Iar la Predeal am auzit ursul şi-am fugit mîncînd pămîntul!", a mai dezvăluit Ţuncu. Tînărul are şi cîteva sfaturi în astfel de situaţii, folositoare şi dacă nu practici acest sport.

1. "Dacă dai de urs în pădure, ia-o la vale! Acest animal este mai greoi, din cauza labelor. Şi bineînţeles nu ar strica nici un "Tatăl Nostru" spus în gînd"
2. "Nici mistreţii nu sînt animale prea prietenoase. Ori te urci într-un copac, ori stai pe loc. Nu-i ataci şi poţi fi confundat cu un copac, aşa că nu se dau la tine!"
3. "Cîinii. Sînt drăgălaşi cînd sînt mici, dar poţi să dai de diverse specimene. Ia un băţ şi dă după ei! Asta dacă vin spre tine, periculos, altfel n-are rost să faci pe viteazul"
4. "Cînd te rătăceşti, asta este pentru cei de la orientare sportivă, stai într-un post pînă vin organizatorii să strîngă. Altfel, dai dintr-una într-alta şi cine ştie peste ce nimereşti!".

"Mi-a dezvoltat imaginaţia, m-a învăţat să depind doar de mine"

Florin este un tip optimist şi vorbeşte altfel decît fotbaliştii de vîrsta lui, spre exemplu. "De fiecare dată cînd mi s-a spus că nu pot face ceva, am căutat să depăşesc aşteptările. Eu am fost întotdeauna un băiat independent. Mi-ar plăcea să fiu corespondent pentru National Geographic, dar visul meu este să am o echipă a mea cu care să merg la Mondialele de Orientare. Şi, bineînţeles, să cîştig. E foarte greu să devin campion mondial, dar măcar să ajung în primii 20. Nu neglijez nici învăţătura, fiindcă îmi dau seama că nu pot să-mi cîştig existenţa din acest sport. La sfîrşitul anului 2008 am cîştigat cel mai mult, aproape 12 milioane
de lei vechi din 4 premii. Sînt mîndru să am medaliile mele, cucerite pe munca mea, şi am învăţat prin acest sport să mă descurc singur. M-a ajutat psihic, mi-a dezvoltat imaginaţia, m-am văzut nevoit să fac faţă diverselor situaţii. M-a învăţat să nu depind de nimeni în afară de mine!", a mai spus puştiul.

Afirmă că mai are tragere de inimă pentru orientarea sportivă: "Rezultatele adevărate se obţin după vîrsta de 25 de ani. Ştiu că în curînd va trebui să-mi iau un serviciu de luni pînă vineri, altfel nu am cum să fac bani. Sportul va fi pentru week-end, va fi plăcerea mea".

Florin Ţuncu
"Nu mi-ar fi plăcut să fac fotbal, atît de la modă printre cei de vîrsta mea. Să nu înţelegeţi că am ceva împotriva fotbalului. Dar nu sînt genul "maşini, bani, bombe sexy". Eu întîlnesc lume civilizată. Plus că dacă dau de un urs în pădure, ştiu ce trebuie să fac"

5
antrenamente săptămînale are Florin Ţuncu
, cu alergări între 10 şi 15 kilometri. "Alerg prin Otopeni, de obicei mă duc pînă la drumul naţional şi apoi "fac" treptele de la pasarelă", a povestit sportivul.

48
de cluburi de orientare sportivă
sînt în România şi aproximativ 350 de sportivi

Orientarea sportivă se face:
- în alergare
- cu bicicleta
- pe schiuri
- pentru persoanele cu handicap

Competiţii

Următoarele competiţii de orientare sportivă în România se ţin la Miercurea Ciuc, în perioada 8-15 februarie.
Acolo vor avea avea loc Campionatele Mondiale de juniori şi de seniori, Europenele de tineret şi de Seniori şi Cupa Mondială, care se ţine pentru prima dată la noi. Puştiul din Otopeni va participa în perioada 12-16 februarie la Portugalo O Meeting, apoi între 19-21 februarie la Norte Alentajano O Meeting şi Trofeo Deputacion de Malaga, între 26-28 februarie.

Cum pierdem sportivi
Cel mai bun român la orientare sportivă este în acest moment Ionuţ Zincă. A ieşit pe locul 8 la ultimul Mondial. "E o performanţă extraordinară", îl laudă mai tînărul său coleg, Florin Ţuncu. Zincă este din Plopeni, iar acum concurează pentru cluburi din Spania şi din Norvegia, dar şi pentru unul din Craiova. În 2002, Ionuţ a părăsit România, din cauza unor divergenţe în echipă,  şi a ajuns în Spania, unde şi trăieşte acum.

A refuzat fotbalul
În 2002 i s-a ivit posibilitatea să treacă la fotbal.
Avea 11 ani şi jumătate. "Eram încă de mic un băiat înalt şi făceam antrenamente pe stadionul din Otopeni. Alergam încă de atunci, într-un ritm susţinut, 15-20 de ture de arenă. Antrenorul de la fotbal mi-a zis: "Băiete, ce faci tu? Atletism sau ce? Nu vrei să vii la fotbal, ar putea fi un viitor frumos?". I-am spus că fac orientare sportivă şi ţin minte, de fapt o să ţin minte mereu ce i-am răspuns: "Cu tot respectul, cu fotbalul unde aş putea să merg? La Ciorogîrla, la Snagov? Mulţumesc, am alte planuri, mai îndrăzneţe! Aşa a fost să fie, nu regret", a spus Florin.

O să fie şi antrenor
Ţuncu a fost legitimat la CS Otopeni, dar de curînd a trecut la Unirea Alba Iulia.
Cluburile de orientare sportivă plătesc transportul, cazarea, masa şi taxa de participare la concurs. "Noi achităm restul, adică banii de buzunar, şi ne alegem cu premiile, care pentru unii pot părea simbolice", a afirmat tînărul. Florin vrea să devină şi antrenor în acest sport, de aceea urmează cursurile de la ANEFS.

1947
pe 26 octtombrie are loc primul concurs de orientare din România
, la Arad, în zona Munţilor Zarand. Organizator: profesorul arădean Davidhazy Koloman

1959          
este infiintata Comisia de Orientare
, afiliata la Federatia Romana de Turism si Drumetie Montana;

1963          
Primul concurs oficial de orientare:
"Cupa Banatului", organizat in Muntii Semenic;

1964          
Primul Concurs National pe echipe
, in Muntii Parang;

1967
Este tiparita prima harta de orientare moderna in culori
, la Oradea

Linkuri utile pe tema orientării:
http://www.skio.ro
http://orienteeringro.wordpress.com/
http://my.opera.com/andreeadanila/blog/
www.fro.ro
http://21elita.blogspot.com/

http://www.orienteering.ro/

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

Comentarii (98)
 •  22 Martie 2010, 19:53

esti super si eu sun la orientare de 3 ani si chiar e super e cel mai frumos sport . iti urez mult noroc in continuare in tot ce faci puup

 •  16 Martie 2010, 17:06
Postat de pe 16 Martie 2010, 12:35

nu conteaza de cand nu mai am treaba cu orientarea, conteaza ca am avut suficient cat sa stiu ce a facut Mister pentru noi si ce respect merita. Dar voi, astia pe care v-a ajutat chiar mereu, va credeti ajunsi prea sus pentru a va mai pasa. Nu mi-a spus nici o prietena nimic, nu am auzit nici o varianta, stiu doar ce ai spus tu, ce a spus maria si cum s-a purtat Mister. Cred ca ar merita mai mult respect de la voi, in conditiile in care voi ati primit tot de la el ;)

hello...cre k nu ne intelegem...pentru ce am primit.. am primit la fel ca voi...si fata de voi...am obtinut si eu si sor-mea..si bunea...si melinda rezultate drept multumire efortului depus de Mister...nu ca voi, care nici macar atat ;)...am incercat sa nu v-o dau dur pana acu', dar vad k va lasa omu si o luati pe razna

 •  16 Martie 2010, 12:35
Postat de pe 14 Martie 2010, 19:45

stii ce mi se pare ciudat?... cum ca persoane care nu au treaba cu realitatea se apuca sa-si dea cu parerea...nunel...de cand n-ai mai avut tu treaba cu orientarea?...sau prietena ta...te tine la curent cu ce s-a mai intamplat nou...si binenteles ..iti povesteste varianta care-i convine sa dea bine la antrenor..si a zis cineva o vorba mare in urma unei certe cu aceasta sportiva exceptionala..permite-mi sa-l citez "Sabina, cred ca visul tau e sa ramai singura la club!"..cunosti ;)si s-a

nu conteaza de cand nu mai am treaba cu orientarea, conteaza ca am avut suficient cat sa stiu ce a facut Mister pentru noi si ce respect merita. Dar voi, astia pe care v-a ajutat chiar mereu, va credeti ajunsi prea sus pentru a va mai pasa. Nu mi-a spus nici o prietena nimic, nu am auzit nici o varianta, stiu doar ce ai spus tu, ce a spus maria si cum s-a purtat Mister. Cred ca ar merita mai mult respect de la voi, in conditiile in care voi ati primit tot de la el ;)

Vezi toate comentariile (98)
Comentează