Articol de Justin Gafiuc - Publicat miercuri, 13 octombrie 2010 00:00
Cati deschide cititorilor Gazetei uşa casei sale din Franţa. E prima oară cînd face asta. Are 42 de ani, a cîştigat patru medalii de aur la Olimpiada de la Los Angeles '84.
A fost lovită de o suferinţă cumplită pe care o trăieşte cu demnitatea şi puterea fostei campioane, dublată de ambiţia de a-şi creşte cei doi copii pe care i-a îndreptat către sport.
Operată de hernie de disc pe 30 martie anul acesta, se trezeşte la 5 dimineaţa ca să ia pastila de morfină "care mă ajută să rezist cele 12 ore care urmează".
Un reportaj emoţionant din Chamaliers, Franţa, de Justin Gafiuc şi Gabriela Arsenie.
Fosta mare sportivă suferă de o formă atipică de hernie, s-a operat la coloană, a stat imobilizată la pat timp de 4 luni. Acum, îşi intră în ritmul cotidian doar după doza zilnică de calmant: "Copiii sînt cei care mă fac să mă agăţ de viaţă! Mi-e tare greu!"
"Mă trezesc în fiecare dimineaţă la 5 ca să-mi iau pastila de morfină care mă pune în mişcare pentru 12 ore. Mă dezgheţ după ce-şi face efectul, abia pe la 7 şi jumătate, astfel încît să pot să mă ocup de băieţii mei, Lorenzo şi Zeno. Dacă n-ar fi fost ei, nu ştiu cum aş mai fi putut să mă agăţ de viaţă". Nu-i aşa că e şocant acest început al istoriei unei fete cît o mînă de om, dar intrată pe vecie în legenda sportului românesc?
"Sînt la jumătate din potenţialul moral şi fizic"
Are 1,51 m, "cam la fel ca în vremurile de glorie, poate am intrat doar un pic la apă", şi, în ciuda suferinţei neascunse, "sînt la jumătate din potenţialul meu moral şi fizic", debordează de optimism. La 42 de ani, pe care i-a împlinit în ianuarie, ghiceşti în mimica şi în zîmbetul ei bucuria mogîldeţei cu codiţă care acapara aur după aur în sala de gimnastică a Olimpiadei de la Los Angeles '84. Aceiaşi ochi sprinteni, aceeaşi privire isteaţă, acelaşi spirit vivace.
Ecaterina Szabo, cvadrupla campioană olimpică a României, şi-a stabilit cartierul general din 1992 în Franţa, la Chamaliers, în inima Hexagonului, unde a stat o perioadă chiar Valery Giscard d'Estaing, fostul preşedinte al ţării din perioada '74-'81. "E locul în care am găsit ce căutam: linişte!". Într-adevăr, urbea e o oază de pace sufletească, lipită de Clermont-Ferrand, sediul unei uriaşe fabrici a companiei de pneuri Michelin. Pentru prima dată de cînd a plecat din ţară, Cati a acceptat să deschidă porţile casei şi ale inimii spre a-şi spune povestea vieţii, o chimie curioasă de triumf, dramatism, ambiţie, speranţă. "Şi foarte multă muncă! Eu am fost mereu o muncitoare!".
Zeno şi Lorenzo, bijuteriile familiei
Nu e altfel nici acum. Îşi organizează cu deplină rigoare activităţile zilnice în apartamentul său cu look obişnuit, situat la etajul întîi al unei clădiri scunde, ce poartă patina vremii. Totul se învîrte în jurul orelor de şcoală şi de antrenamente ale puştilor ei. Zeno, 7 ani, un pici cu ochelari haioşi gen Harry Potter, trebuie condus şi preluat de la şcoală în două serii, dimineaţa şi după-amiaza. Mezinul, comoara familiei, face înot şi baschet, iar mama spune că se zbenguie prin casă şi ca un adevărat gimnast: "Nu prea-mi vine să-l las însă pe drumul ăsta, fiindcă ştiu cît trebuie să suferi".
Lorenzo, 13 ani, joacă fotbal, merge singur la antrenamente şi la colegiu: "Nici nu mă mai lasă să mă apropii! E de-acum mare! E într-o clasă de elită şi sînt numai copii cu pretenţii. Haine de firmă, coafuri ciudate, telefoane de ultimă oră. Lorenzo s-a dus în prima zi la cursuri cu o mică geantă trasă pe roţi şi au rîs toţi de el. A aruncat-o şi n-a vrut s-o mai vadă!".
"Habar n-aveam că am mii de fani!"
Dar Cati? Cum trăieşte Cati? Dincolo de treburile casnice, mîncare, cumpărături, curăţenie, "mă mai ajută o femeie", nu prea mai are timp de altceva. Şi nici forţă!
Îşi rezervă însă zilnic cîteva ceasuri de navigat pe internet şi asta după ce, în 2006, a descoperit din întîmplare cît de mulţi fani are în lumea întreagă: "Am fost la Bucureşti cu treburi şi m-am întîlnit cu o admiratoare de-a mea, Magda. M-a convins să devin activă pe net şi să intru în contact cu cei care mă îndrăgesc. Habar n-aveam cît de iubită sînt! Mi-am făcut cont pe Facebook, am o listă interminabilă de prieteni pe messenger, primesc zilnic zeci de mesaje pe mail, răspund în măsura timpului disponbil. Şi mă uit cu plăcere la montajele de pe youtube cu evoluţiile mele! Sînt nostalgică, abia-mi stăpînesc lacrimile uneori!".
"Doctorul Achim e micul meu Dumnezeu"
Printre fanii ei se numără şi Viorel Achim, doctorul român din Chamalier care se ocupă de sănătatea şubredă a lui Cati. "E micul meu Dumnezeu".
O poveste emoţionantă: "Cînd am ajuns la uşa lui şi m-a văzut în carne şi oase pentru prima dată, m-a îmbrăţişat şi l-am văzut cum i s-au umezit ochii. Mi-a spus că a plîns de bucurie în '84 la Olimpiadă şi nu credea că va ajunge să mă cunoască vreodată personal. I-am zis: <Mulţumesc, dar n-am venit aici pentru asta, ci ca să mă faceţi bine! Mă dor oasele!> Ce bine ar fi fost dacă-l întîlneam un pic mai devreme!".
"Nu puteam nici să respir de durere"
Szabo are hernie de disc la patru vertebre, a suferit o primă operaţie pe coloană pe 30 martie, dar problemele n-au încetat să existe. Cati: "Primul semnal l-am primit pe 16 mai 2008. Venisem cu Zeno de la cumpărături şi am vrut să ridic deodată nişte plase şi un bags de apă. N-am făcut doi paşi şi am înţepenit. Nu ştiu cum am ajuns în casă. Apoi, cînd începeau crizele, era crunt. Nu puteam nici să mai respir, piciorul drept aproape că mi-a paralizat, nu-mi mai simţeam degetele. Trei-patru luni am stat la pat, făceam infiltraţii".
Consecinţele efortului din gimnastică? "Nu cred. Poate doar a agravat în timp această boală. Mi-au spus şi medicii că au întîlnit oameni care n-au făcut niciodată sport şi au aceleaşi probleme. Doar că la mine ar fi o hernie mai atipică. Adevărul e însă că, pe vremea cînd eram sportivă, nu mi s-a făcut niciodată o radiografie la spate, să ştiu că ar exista aceste nereguli".
"Copiii mă duceau şi la toaletă"
După operaţie a trecut prin momente dramatice: "Eram ca un bebe. Soţul meu, Cristi, şi băieţii mă ajutau să merg şi la toaletă! Îmi dădeau să mănînc, mă îmbrăcau, mă pieptănau, mă spălau. Acum sînt mai activă, dar nu mi-a zis nimeni dacă o să-mi mai revin vreodată complet. Deocamdată, fără doza zilnică de morfină, nu demarez! Am dureri crunte la picior, fiindcă nervul de la spate care are ramificaţii spre membrele inferioare e ştrangulat şi-mi creează mari probleme. Mi-e tare greu!".
Dacă nu ţi-ar povesti, n-ai ghici ce se află în spatele zîmbetului ei. Îşi maschează cu demnitate suferinţa, e obişnuită cu disciplina din perioada de performanţă şi se simte bine într-o comunitate în care puţini oameni au habar că sînt vecini cu o tipă care a făcut istorie în sportul mondial. Repetă obsesiv motivele pentru care optimismul domină boala: "Mi-am găsit liniştea la Chamaliers şi am de crescut doi copii care îmi oferă motivaţia vieţii. Pentru ei, nu m-aş întoarce niciodată definitiv în nebunia din România". Şi un gînd scăpat în uşă, la plecare: "Dacă făceam pe starul, cum se comportă mulţi care n-au cîştigat nimic la viaţa lor, puteam să spun că nu sînt acasă!". Mulţumim, Cati! Tu eşti ADEVĂRATUL STAR!
Şi-a adus medaliile în Franţa
Cati Szabo şi-a adus din ţară toate medaliile cîştigate la Los Angeles: "M-au întrebat vameştii francezi ce-i cu ele cînd am vrut să le bag în ţară. Le-am explicat, le-am arătat şi o diplomă primită de la preşedintele Băsescu, m-au felicitat şi am plecat mai departe". Trofeele de aur şi de argint tronează într-o vitrină din sufragerie, unde pereţii sînt plini cu imagini înfăţişînd-o pe Cati la sol, la bîrnă sau la paralele. Are şi un regret: "Păstrasem în România şi multe dintre costumele pe care le purtasem în concursuri. Mi-au spart însă casa şi mi-au furat tot".
Nume schimbat din Katalyn Szabo
"M-am trezit într-o zi în paşaport cu numele schimbat: Ecaterina Szabo. Nu ştiu nici acum cine a operat această modificare. Eu însă tot mai auzeam oameni de prin federaţie: <Uite, iar merge cu noi bozgoroaica asta!". Numele adevărat al fostei gimnaste e Katalin Szabo, dar comuniştii au vrut să-i schimbe identitatea pentru a-i ascunde provenienţa maghiară: "Nici cu părinţii, săracii, n-am apucat să vorbesc despre treaba asta, fiindcă n-am avut niciodată timp. Cred că nu i-a întrebat nimeni dacă sînt de acord". Actualmente, Szabo figurează în toate documentele cu prenumele real: Katalyn.
A lucrat la o şcoală de gimnastică
Pînă ca problemele medicale să i se agraveze, Cati Szabo a lucrat ca profesoară la o şcoală de gimnastică din Chamaliers: "Predam ore la copii între 3 şi 6 ani. Mi-a fost greu să fac pasul spre antrenorat, dar m-am adaptat. Am spus însă <stop> cînd a apărut povestea asta cu hernia. Acum singurul meu job, cel mai plăcut, e cel de mamă".
A învăţat limba română la şcoală
Născută în Zagon, Covasna, Cati Szabo nu ştia o boabă româneşte cînd a ajuns la Oneşti, în clasa întîi: "M-am trezit printre străini şi nu pricepeam nimic. Ştiam doar să ridic degetul în clasă cînd aveam nevoie la toaletă. Norocul a fost că sora mea, cu zece ani mai mare, făcea şcoala tot acolo şi m-a ajutat mult să mă integrez".
Soţul e fost canotor: lucrează în construcţii
Fostul canotor Cristi Tamaş, soţul lui Cati, e singurul care aduce acum bani în familie. Activează în construcţii, e singurul angajat al unei antreprize şi fosta gimnastă spune că are un cîştig suficient pentru a asigura traiul casei: "Lucrează numai cu lemn şi mulţumim lui Dumnezeu că se găsesc destule contracte în zonă".
Trei sferturi de Dacie după Los Angeles
Cati Szabo zîmbeşte cînd vine vorba despre recompensele materiale pentru performanţele sale: "M-am simţit sută la sută împlinită ca sportivă, dar n-aş putea spune la fel despre partea financiară. Pentru medaliile de la Los Angeles am primit 52.500 de lei. Cam trei sferturi din preţul unei Dacii de atunci. Toţi banii strînşi din gimnastică îi pusesem la CEC şi mă înscrisesem pentru două Dacii. Aveam numărul 153. Nu mi-a venit niciodată rîndul. După Revoluţie s-a deschis un proces pentru recuperarea sumelor şi m-am trezit abia anul trecut în cont cu nişte firimituri de bani, compensaţiile pentru depunerile de dinainte de '89".
"Cînd ţi se cîntă imnul şi vezi că 15.000 de oameni sînt în picioare doar pentru tine, îţi vine să-ţi iei zborul de pe podium. E un sentiment de nedescris!"
"Lorenzo e un mare fan Marseille, Real şi Chelsea. Visează să ajungă un mare fotbalist şi îşi doreşte enorm să-l cunoască personal pe Gică Hagi"
"Mi-a fost frică mereu să chiulesc de la programul pe care-l aveam în timpul cînd eram gimnastă. Ştiam că mă aşteaptă o porţie dublă de muncă drept pedeapsă"
"Părinţii veneau să mă vadă cîteva ore la Oneşti, sîmbăta. Nu ştiau apoi cum să fugă de mine, fiindcă vroiam să merg acasă. Parcă mă văd şi acum la marginea podului cum plîngeam după ei!"
"Nu cred că sînt zece sportivi în România care să fi cîştigat absolut tot în carieră, de la juniori pînă la titlul olimpic. Mie mi-a cîntat imnul la Olimpiadă, Mondiale, Europene, Balcaniadă, turnee tradiţionale, bilaterale. Dar tot despre răsfăţaţii ăştia de la fotbal se vorbeşte mai mult!"
"Am fost colegă o perioadă cu Nadia, dar n-am perceput-o niciodată ca pe o zeiţă. Nu stătea cu nasul pe sus, era potolită şi urmam toate acelaşi program".
CV ECATERINA SZABO
- Data naşterii: 22 ianuarie 1968, Zagon (Covasna)
- Palmares: JO (4 aur, 1 argint), CM (2 aur, 6 argint, 2 bronz), Cupa Mondială (1 bronz), CE (2 aur, 2 argint, 1 bronz), CE juniori (7 aur, 1 argint)
- Prima gimnastă care a cîştigat de două ori consecutiv titlul continental la individual compus ('80, '81)
- Foşti antrenori: Bela Karoly, Mihai Agoston, Adrian Goreac, Adrian Stan, Maria Cosma
Absolventă a IEFS Bucureşti
- În 2000 a fost introdusă în galeria celebrităţilor din gimnastică, Hall of Fame, alături de Nadia Comăneci, Bela Karoly şi Teodora Ungureanu
- Este căsătorită din iunie '91 cu Cristian Tamaş, fost component al lotului naţional de kaiac
- A lucrat ca antrenoare la Deva pînă în '92, avîndu-le printre eleve pe Maria Olaru, Nadia Haţegan şi Andreea Cacovean
"Eu ştiu ce înseamnă foamea"
Cati Szabo spune că lucrul cel mai greu de suportat în viaţă de gimnastă este severul regim alimentar
- Cati, care a fost lucrul care te-a marcat cel mai mult în gimnastică?
- Foamea! Pot spune că eu am ştiut exact ce înseamnă să suferi de foame! Dacă ar trebui să numesc lucrul cel mai greu de suportat din perioada de performanţă, acela e regimul. Trebuie să fii foarte tare ca să rezişti.
- Dar mai fugeaţi după ceva dulciuri, bănuiesc.
- Era foarte greu, fiindcă se afla cineva în preajma noastră în permanenţă. Îmi amintesc însă de un episod drăguţ petrecut la Moscova, cu Dana Silivaş. După concurs, am urcat în tribună şi începusem să ne distrăm cerînd bani: "Please, one rubla!". Era bun aboslut orice pica în mînă, nu numai dulciuri.
"Nu mă pun eu cu Bela!"
- Îmi închipui că te-ai aflat şi tu printre cele care au încasat pedepse dure de la Bela Karoly.
- Eu sînt genul căruia nu-i place să mai trăiască prin amintirile de acum 30 de ani. Am dat pagina şi merg mai departe. Dar nu regret nimic din ce mi s-a întîmplat! Mă sunase anul trecut Emilia Eberle să mă întrebe dacă vreau să povestesc şi eu ce-am îndurat de la Karoly. Ea a vorbit, treaba ei!, eu cred că n-are nici un rost să mă pun cu Bela! Trăiesc acum o altă filă din povestea vieţii mele şi n-are sens să ne întoarcem în timp.
- Nu au rămas însă frustrări din acea perioadă legate de anumite tratamente?
- Ştiţi ceva? Eram nişte copile atunci. Teleghidate! Ni se cam fîlfîia de ce se întîmpla în jurul nostru. Noi ştiam doar atît: antrenamente, concursuri, odihnă, regim.
"Să fim optimişti pentru Olimpiadă!"
- Care dintre victorii îţi sînt cele mai dragi?
- Cele de la Olimpiadă, dar şi medaliile de la Mondialele de la Budapesta, din '83. A fost singurul concurs extern unde au fost în tribună o parte dintre membrii familiei: mama, fratele şi bunica. Mă mir şi acum cum de le-au dat voie să vină în Ungaria.
- Ce perspective vezi pentru lotul de gimnastică de azi?
- Nu prea le cunosc pe fete, în afara Sandrei Izbaşa. Mă gîndesc însă că trebuie ceva timp pentru a crea un nou lot competitiv. Mi se pare că sîntem pe drumul cel bun pentru Olimpiadă, dar va trebui să fim mai rezervaţi în aşteptări la Mondiale. Ce m-a îngrijorat însă ultima dată a fost sănătatea copilelor. Acolo se întîmplă ceva anormal dacă ajunseseră la un moment dat să fie indisponibile şase din zece fete. Aici trebuie să fie o mare grijă!
Luptă memorabilă cu Retton
Marea dezamăgire a lui Cati Szabo la Los Angeles a fost ratarea medaliei de aur la individual compus, concurs cîştigat de americanca Mary Lou Retton cu largul aport al arbitrelor. După primele două rotaţii, românca se afla în frunte, dar la ultimele două aparate notele supradimensionate acordate lui Retton au întors balanţa. A doua zi, la finalele pe aparate, Szabo a cîştigat trei titluri olimpice (sărituri, sol, bîrnă), iar Retton a luat doar un bronz la sărituri!
JO ‘84: în beznă la sol
O întîmplare memorabilă petrecută înaintea solului de la Los Angeles: “A căzut curentul. Beznă! M-am speriat un pic. S-a făcut lumină abia după 20 de minute. Apoi, n-am vrut să mai fac din nou încălzirea. Am intrat direct pe sol şi am luat medalia de aur”.
Cati deschide cititorilor Gazetei uşa casei sale din Franţa. E prima oară cînd face asta. Are 42 de ani, a cîştigat patru medalii de aur la Olimpiada de la Los Angeles '84.
A fost lovită de o suferinţă cumplită pe care o trăieşte cu demnitatea şi puterea fostei campioane, dublată de ambiţia de a-şi creşte cei doi copii pe care i-a îndreptat către sport.
Operată de hernie de disc pe 30 martie anul acesta, se trezeşte la 5 dimineaţa ca să ia pastila de morfină "care mă ajută să rezist cele 12 ore care urmează".
Un reportaj emoţionant din Chamaliers, Franţa, de Justin Gafiuc şi Gabriela Arsenie.
Fosta mare sportivă suferă de o formă atipică de hernie, s-a operat la coloană, a stat imobilizată la pat timp de 4 luni. Acum, îşi intră în ritmul cotidian doar după doza zilnică de calmant: "Copiii sînt cei care mă fac să mă agăţ de viaţă! Mi-e tare greu!"
"Mă trezesc în fiecare dimineaţă la 5 ca să-mi iau pastila de morfină care mă pune în mişcare pentru 12 ore. Mă dezgheţ după ce-şi face efectul, abia pe la 7 şi jumătate, astfel încît să pot să mă ocup de băieţii mei, Lorenzo şi Zeno. Dacă n-ar fi fost ei, nu ştiu cum aş mai fi putut să mă agăţ de viaţă". Nu-i aşa că e şocant acest început al istoriei unei fete cît o mînă de om, dar intrată pe vecie în legenda sportului românesc?
"Sînt la jumătate din potenţialul moral şi fizic"
Are 1,51 m, "cam la fel ca în vremurile de glorie, poate am intrat doar un pic la apă", şi, în ciuda suferinţei neascunse, "sînt la jumătate din potenţialul meu moral şi fizic", debordează de optimism. La 42 de ani, pe care i-a împlinit în ianuarie, ghiceşti în mimica şi în zîmbetul ei bucuria mogîldeţei cu codiţă care acapara aur după aur în sala de gimnastică a Olimpiadei de la Los Angeles '84. Aceiaşi ochi sprinteni, aceeaşi privire isteaţă, acelaşi spirit vivace.
Ecaterina Szabo, cvadrupla campioană olimpică a României, şi-a stabilit cartierul general din 1992 în Franţa, la Chamaliers, în inima Hexagonului, unde a stat o perioadă chiar Valery Giscard d'Estaing, fostul preşedinte al ţării din perioada '74-'81. "E locul în care am găsit ce căutam: linişte!". Într-adevăr, urbea e o oază de pace sufletească, lipită de Clermont-Ferrand, sediul unei uriaşe fabrici a companiei de pneuri Michelin. Pentru prima dată de cînd a plecat din ţară, Cati a acceptat să deschidă porţile casei şi ale inimii spre a-şi spune povestea vieţii, o chimie curioasă de triumf, dramatism, ambiţie, speranţă. "Şi foarte multă muncă! Eu am fost mereu o muncitoare!".
Zeno şi Lorenzo, bijuteriile familiei
Nu e altfel nici acum. Îşi organizează cu deplină rigoare activităţile zilnice în apartamentul său cu look obişnuit, situat la etajul întîi al unei clădiri scunde, ce poartă patina vremii. Totul se învîrte în jurul orelor de şcoală şi de antrenamente ale puştilor ei. Zeno, 7 ani, un pici cu ochelari haioşi gen Harry Potter, trebuie condus şi preluat de la şcoală în două serii, dimineaţa şi după-amiaza. Mezinul, comoara familiei, face înot şi baschet, iar mama spune că se zbenguie prin casă şi ca un adevărat gimnast: "Nu prea-mi vine să-l las însă pe drumul ăsta, fiindcă ştiu cît trebuie să suferi".
Lorenzo, 13 ani, joacă fotbal, merge singur la antrenamente şi la colegiu: "Nici nu mă mai lasă să mă apropii! E de-acum mare! E într-o clasă de elită şi sînt numai copii cu pretenţii. Haine de firmă, coafuri ciudate, telefoane de ultimă oră. Lorenzo s-a dus în prima zi la cursuri cu o mică geantă trasă pe roţi şi au rîs toţi de el. A aruncat-o şi n-a vrut s-o mai vadă!".
"Habar n-aveam că am mii de fani!"
Dar Cati? Cum trăieşte Cati? Dincolo de treburile casnice, mîncare, cumpărături, curăţenie, "mă mai ajută o femeie", nu prea mai are timp de altceva. Şi nici forţă!
Îşi rezervă însă zilnic cîteva ceasuri de navigat pe internet şi asta după ce, în 2006, a descoperit din întîmplare cît de mulţi fani are în lumea întreagă: "Am fost la Bucureşti cu treburi şi m-am întîlnit cu o admiratoare de-a mea, Magda. M-a convins să devin activă pe net şi să intru în contact cu cei care mă îndrăgesc. Habar n-aveam cît de iubită sînt! Mi-am făcut cont pe Facebook, am o listă interminabilă de prieteni pe messenger, primesc zilnic zeci de mesaje pe mail, răspund în măsura timpului disponbil. Şi mă uit cu plăcere la montajele de pe youtube cu evoluţiile mele! Sînt nostalgică, abia-mi stăpînesc lacrimile uneori!".
"Doctorul Achim e micul meu Dumnezeu"
Printre fanii ei se numără şi Viorel Achim, doctorul român din Chamalier care se ocupă de sănătatea şubredă a lui Cati. "E micul meu Dumnezeu".
O poveste emoţionantă: "Cînd am ajuns la uşa lui şi m-a văzut în carne şi oase pentru prima dată, m-a îmbrăţişat şi l-am văzut cum i s-au umezit ochii. Mi-a spus că a plîns de bucurie în '84 la Olimpiadă şi nu credea că va ajunge să mă cunoască vreodată personal. I-am zis: <Mulţumesc, dar n-am venit aici pentru asta, ci ca să mă faceţi bine! Mă dor oasele!> Ce bine ar fi fost dacă-l întîlneam un pic mai devreme!".
"Nu puteam nici să respir de durere"
Szabo are hernie de disc la patru vertebre, a suferit o primă operaţie pe coloană pe 30 martie, dar problemele n-au încetat să existe. Cati: "Primul semnal l-am primit pe 16 mai 2008. Venisem cu Zeno de la cumpărături şi am vrut să ridic deodată nişte plase şi un bags de apă. N-am făcut doi paşi şi am înţepenit. Nu ştiu cum am ajuns în casă. Apoi, cînd începeau crizele, era crunt. Nu puteam nici să mai respir, piciorul drept aproape că mi-a paralizat, nu-mi mai simţeam degetele. Trei-patru luni am stat la pat, făceam infiltraţii".
Consecinţele efortului din gimnastică? "Nu cred. Poate doar a agravat în timp această boală. Mi-au spus şi medicii că au întîlnit oameni care n-au făcut niciodată sport şi au aceleaşi probleme. Doar că la mine ar fi o hernie mai atipică. Adevărul e însă că, pe vremea cînd eram sportivă, nu mi s-a făcut niciodată o radiografie la spate, să ştiu că ar exista aceste nereguli".
"Copiii mă duceau şi la toaletă"
După operaţie a trecut prin momente dramatice: "Eram ca un bebe. Soţul meu, Cristi, şi băieţii mă ajutau să merg şi la toaletă! Îmi dădeau să mănînc, mă îmbrăcau, mă pieptănau, mă spălau. Acum sînt mai activă, dar nu mi-a zis nimeni dacă o să-mi mai revin vreodată complet. Deocamdată, fără doza zilnică de morfină, nu demarez! Am dureri crunte la picior, fiindcă nervul de la spate care are ramificaţii spre membrele inferioare e ştrangulat şi-mi creează mari probleme. Mi-e tare greu!".
Dacă nu ţi-ar povesti, n-ai ghici ce se află în spatele zîmbetului ei. Îşi maschează cu demnitate suferinţa, e obişnuită cu disciplina din perioada de performanţă şi se simte bine într-o comunitate în care puţini oameni au habar că sînt vecini cu o tipă care a făcut istorie în sportul mondial. Repetă obsesiv motivele pentru care optimismul domină boala: "Mi-am găsit liniştea la Chamaliers şi am de crescut doi copii care îmi oferă motivaţia vieţii. Pentru ei, nu m-aş întoarce niciodată definitiv în nebunia din România". Şi un gînd scăpat în uşă, la plecare: "Dacă făceam pe starul, cum se comportă mulţi care n-au cîştigat nimic la viaţa lor, puteam să spun că nu sînt acasă!". Mulţumim, Cati! Tu eşti ADEVĂRATUL STAR!
Şi-a adus medaliile în Franţa
Cati Szabo şi-a adus din ţară toate medaliile cîştigate la Los Angeles: "M-au întrebat vameştii francezi ce-i cu ele cînd am vrut să le bag în ţară. Le-am explicat, le-am arătat şi o diplomă primită de la preşedintele Băsescu, m-au felicitat şi am plecat mai departe". Trofeele de aur şi de argint tronează într-o vitrină din sufragerie, unde pereţii sînt plini cu imagini înfăţişînd-o pe Cati la sol, la bîrnă sau la paralele. Are şi un regret: "Păstrasem în România şi multe dintre costumele pe care le purtasem în concursuri. Mi-au spart însă casa şi mi-au furat tot".
Nume schimbat din Katalyn Szabo
"M-am trezit într-o zi în paşaport cu numele schimbat: Ecaterina Szabo. Nu ştiu nici acum cine a operat această modificare. Eu însă tot mai auzeam oameni de prin federaţie: <Uite, iar merge cu noi bozgoroaica asta!". Numele adevărat al fostei gimnaste e Katalin Szabo, dar comuniştii au vrut să-i schimbe identitatea pentru a-i ascunde provenienţa maghiară: "Nici cu părinţii, săracii, n-am apucat să vorbesc despre treaba asta, fiindcă n-am avut niciodată timp. Cred că nu i-a întrebat nimeni dacă sînt de acord". Actualmente, Szabo figurează în toate documentele cu prenumele real: Katalyn.
A lucrat la o şcoală de gimnastică
Pînă ca problemele medicale să i se agraveze, Cati Szabo a lucrat ca profesoară la o şcoală de gimnastică din Chamaliers: "Predam ore la copii între 3 şi 6 ani. Mi-a fost greu să fac pasul spre antrenorat, dar m-am adaptat. Am spus însă <stop> cînd a apărut povestea asta cu hernia. Acum singurul meu job, cel mai plăcut, e cel de mamă".
A învăţat limba română la şcoală
Născută în Zagon, Covasna, Cati Szabo nu ştia o boabă româneşte cînd a ajuns la Oneşti, în clasa întîi: "M-am trezit printre străini şi nu pricepeam nimic. Ştiam doar să ridic degetul în clasă cînd aveam nevoie la toaletă. Norocul a fost că sora mea, cu zece ani mai mare, făcea şcoala tot acolo şi m-a ajutat mult să mă integrez".
Soţul e fost canotor: lucrează în construcţii
Fostul canotor Cristi Tamaş, soţul lui Cati, e singurul care aduce acum bani în familie. Activează în construcţii, e singurul angajat al unei antreprize şi fosta gimnastă spune că are un cîştig suficient pentru a asigura traiul casei: "Lucrează numai cu lemn şi mulţumim lui Dumnezeu că se găsesc destule contracte în zonă".
Trei sferturi de Dacie după Los Angeles
Cati Szabo zîmbeşte cînd vine vorba despre recompensele materiale pentru performanţele sale: "M-am simţit sută la sută împlinită ca sportivă, dar n-aş putea spune la fel despre partea financiară. Pentru medaliile de la Los Angeles am primit 52.500 de lei. Cam trei sferturi din preţul unei Dacii de atunci. Toţi banii strînşi din gimnastică îi pusesem la CEC şi mă înscrisesem pentru două Dacii. Aveam numărul 153. Nu mi-a venit niciodată rîndul. După Revoluţie s-a deschis un proces pentru recuperarea sumelor şi m-am trezit abia anul trecut în cont cu nişte firimituri de bani, compensaţiile pentru depunerile de dinainte de '89".
"Cînd ţi se cîntă imnul şi vezi că 15.000 de oameni sînt în picioare doar pentru tine, îţi vine să-ţi iei zborul de pe podium. E un sentiment de nedescris!"
"Lorenzo e un mare fan Marseille, Real şi Chelsea. Visează să ajungă un mare fotbalist şi îşi doreşte enorm să-l cunoască personal pe Gică Hagi"
"Mi-a fost frică mereu să chiulesc de la programul pe care-l aveam în timpul cînd eram gimnastă. Ştiam că mă aşteaptă o porţie dublă de muncă drept pedeapsă"
"Părinţii veneau să mă vadă cîteva ore la Oneşti, sîmbăta. Nu ştiau apoi cum să fugă de mine, fiindcă vroiam să merg acasă. Parcă mă văd şi acum la marginea podului cum plîngeam după ei!"
"Nu cred că sînt zece sportivi în România care să fi cîştigat absolut tot în carieră, de la juniori pînă la titlul olimpic. Mie mi-a cîntat imnul la Olimpiadă, Mondiale, Europene, Balcaniadă, turnee tradiţionale, bilaterale. Dar tot despre răsfăţaţii ăştia de la fotbal se vorbeşte mai mult!"
"Am fost colegă o perioadă cu Nadia, dar n-am perceput-o niciodată ca pe o zeiţă. Nu stătea cu nasul pe sus, era potolită şi urmam toate acelaşi program".
CV ECATERINA SZABO
- Data naşterii: 22 ianuarie 1968, Zagon (Covasna)
- Palmares: JO (4 aur, 1 argint), CM (2 aur, 6 argint, 2 bronz), Cupa Mondială (1 bronz), CE (2 aur, 2 argint, 1 bronz), CE juniori (7 aur, 1 argint)
- Prima gimnastă care a cîştigat de două ori consecutiv titlul continental la individual compus ('80, '81)
- Foşti antrenori: Bela Karoly, Mihai Agoston, Adrian Goreac, Adrian Stan, Maria Cosma
Absolventă a IEFS Bucureşti
- În 2000 a fost introdusă în galeria celebrităţilor din gimnastică, Hall of Fame, alături de Nadia Comăneci, Bela Karoly şi Teodora Ungureanu
- Este căsătorită din iunie '91 cu Cristian Tamaş, fost component al lotului naţional de kaiac
- A lucrat ca antrenoare la Deva pînă în '92, avîndu-le printre eleve pe Maria Olaru, Nadia Haţegan şi Andreea Cacovean
"Eu ştiu ce înseamnă foamea"
Cati Szabo spune că lucrul cel mai greu de suportat în viaţă de gimnastă este severul regim alimentar
- Cati, care a fost lucrul care te-a marcat cel mai mult în gimnastică?
- Foamea! Pot spune că eu am ştiut exact ce înseamnă să suferi de foame! Dacă ar trebui să numesc lucrul cel mai greu de suportat din perioada de performanţă, acela e regimul. Trebuie să fii foarte tare ca să rezişti.
- Dar mai fugeaţi după ceva dulciuri, bănuiesc.
- Era foarte greu, fiindcă se afla cineva în preajma noastră în permanenţă. Îmi amintesc însă de un episod drăguţ petrecut la Moscova, cu Dana Silivaş. După concurs, am urcat în tribună şi începusem să ne distrăm cerînd bani: "Please, one rubla!". Era bun aboslut orice pica în mînă, nu numai dulciuri.
"Nu mă pun eu cu Bela!"
- Îmi închipui că te-ai aflat şi tu printre cele care au încasat pedepse dure de la Bela Karoly.
- Eu sînt genul căruia nu-i place să mai trăiască prin amintirile de acum 30 de ani. Am dat pagina şi merg mai departe. Dar nu regret nimic din ce mi s-a întîmplat! Mă sunase anul trecut Emilia Eberle să mă întrebe dacă vreau să povestesc şi eu ce-am îndurat de la Karoly. Ea a vorbit, treaba ei!, eu cred că n-are nici un rost să mă pun cu Bela! Trăiesc acum o altă filă din povestea vieţii mele şi n-are sens să ne întoarcem în timp.
- Nu au rămas însă frustrări din acea perioadă legate de anumite tratamente?
- Ştiţi ceva? Eram nişte copile atunci. Teleghidate! Ni se cam fîlfîia de ce se întîmpla în jurul nostru. Noi ştiam doar atît: antrenamente, concursuri, odihnă, regim.
"Să fim optimişti pentru Olimpiadă!"
- Care dintre victorii îţi sînt cele mai dragi?
- Cele de la Olimpiadă, dar şi medaliile de la Mondialele de la Budapesta, din '83. A fost singurul concurs extern unde au fost în tribună o parte dintre membrii familiei: mama, fratele şi bunica. Mă mir şi acum cum de le-au dat voie să vină în Ungaria.
- Ce perspective vezi pentru lotul de gimnastică de azi?
- Nu prea le cunosc pe fete, în afara Sandrei Izbaşa. Mă gîndesc însă că trebuie ceva timp pentru a crea un nou lot competitiv. Mi se pare că sîntem pe drumul cel bun pentru Olimpiadă, dar va trebui să fim mai rezervaţi în aşteptări la Mondiale. Ce m-a îngrijorat însă ultima dată a fost sănătatea copilelor. Acolo se întîmplă ceva anormal dacă ajunseseră la un moment dat să fie indisponibile şase din zece fete. Aici trebuie să fie o mare grijă!
Luptă memorabilă cu Retton
Marea dezamăgire a lui Cati Szabo la Los Angeles a fost ratarea medaliei de aur la individual compus, concurs cîştigat de americanca Mary Lou Retton cu largul aport al arbitrelor. După primele două rotaţii, românca se afla în frunte, dar la ultimele două aparate notele supradimensionate acordate lui Retton au întors balanţa. A doua zi, la finalele pe aparate, Szabo a cîştigat trei titluri olimpice (sărituri, sol, bîrnă), iar Retton a luat doar un bronz la sărituri!
JO ‘84: în beznă la sol
O întîmplare memorabilă petrecută înaintea solului de la Los Angeles: “A căzut curentul. Beznă! M-am speriat un pic. S-a făcut lumină abia după 20 de minute. Apoi, n-am vrut să mai fac din nou încălzirea. Am intrat direct pe sol şi am luat medalia de aur”.
)
)
)
)
)
)
)
)
