Articol de Eduard Apostol, Victor Vrînceanu - Publicat sambata, 07 mai 2016 15:07
Toată suflarea fotbalistică din România e în doliu după decesul lui Patrick Ekeng. Stadionul din Ștefan cel Mare s-a transformat în loc de pelerinaj. Câteva mii de fani au trecut pe la stadion de dimineață până acum.
update 16:30
La stadionul Ștefan cel Mare a fost și senegalezul Ousmane N'Doye, fost jucător la Dinamo. Acesta a prins o lumânare și a fost aplaudat de fani.
UPDATE 15:30
Fanii dinamoviști au desfășurat un banner uriaș pe care scrie: "Toți câinii merg în Rai".
UPDATE 15:05
Întreaga echipă a Rapidului a ajuns la stadionul Ștefan cel Mare pentru a aprinde o lumânare în memoria lui Ekeng. La câteva secunde distanță a venit și gloria dinamovistă Giani Kiriță.
UPDATE 14:25
Ceilalți jucători ai lui Dinamo au ajuns și ei la stadion, alături de aceștia a venit și fostul jucător al alb-roșilor Claudiu Niculescu. Jucătorii dinamoviști sunt vizibil afectați și au izbucnit în plâns în momentul în care s-au apropiat de altarul improvizat de fanii "câinilor".
UPDATE 14:20
Ionuț Negoiță, patron Dinamo: "E o tragedie pentru toată lumea, nu doar pentru Dinamo. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au trecut peste rivalități și au venit să ne susțină. Inițial am crezut că e ceva mai ușor, ulterior am realizat cât de gravă e situația. Mai sunt două aspecte. Pe lângă certificatul medico legal până la acel dosar penal deschis vom vedea ce va fi, nu suntem specialiști. Medicul Bădădineanu are foarte multă experiență. Procedural, ca totul să fie bine, a făcut tot ce a putut. Vom vedea dacă s-a greșit sau nu. Clubul va face tot ce se poate pentru a susține familia jucătorului financiar și din toate punctele de vedere".
UPDATE 14:16
Palici, Bicfalvi, Anton și Cerniauskas ajuns la stadion, iar în minutele următoare sunt așteptați să vină și ceilalți fotbaliști ai lui Dinamo.
UPDATE 14:11
Cristi Hîldan, fratele lui Cătălin, și Ionuț Negoiță, patronul dinamoviștilor, au ajuns și ei la stadion.
UPDATE 14:00
La stadion a ajuns Dănciulescu cu o coroană de flori, iar în curând vor veni și jucătorii lui Dinamo. Fotbaliștii Concordiei Chiajna au fost și ei prezenți pentru a aduce un ultim omagiu lui Ekeng, iar Feussi a izbucnit de-a dreptul în plâns.
UPDATE 13:40
Jucătorii și staff-ul Stelei au fost și ei prezenți la stadionul Ștefan cel Mare, fiind aplaudați de suporterii alb-roșilor. În următoarele ore sunt așteptați jucătorii Rapidului și ai Universității Cluj, dar și ai altor formații. Cei mai afectați jucători ai Stelei păreau Marica și Tamaș, foștii fotbaliști ai lui Dinamo.
update 13:10
Printre cei care au venit pe stadionul lui Dinamo pentru a aprinde o lumânare s-au mai numărat Cosmin Contra, George Țucudean, Dragoș Grigore, Florin Matache și întreaga echipă a Concordiei Chiajna.
UPDATE 13:00
La ora 14:00 (numărul de pe tricou al lui Ekeng) sunt așteptați suporterii în număr mare la stadion și e posibil ca la arena din Ștefan cel Mare să vină și jucătorii lui Dinamo.
"Ai lăsat un gol în inima noastră" se arată pe un banner afișat de suporterii dinamoviști
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor