INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA - REAL MADRID 2-1

Barca învinge în stilul Luis Suarez » Cum a reuşit Barcelona să cîştige ultimul El Clasico cu Real Madrid

Articol de - Publicat marti, 24 martie 2015 00:00 / Actualizat luni, 23 martie 2015 22:43

Duminică, uruguayanul a fost omul derbyului de pe Camp Nou. Din două atingeri artistice şi eficace, "canibalul" a indus în eroare "triunghiul" defensiv al Madridului, Ramos - Pepe - Casillas, marcînd golul de 2-1 la capătul unei contre rapide. "Acel gol ne-a ucis", a admis Realul.

Final de Clasico. La zona mixtă, Mascherano, omul de fier blaugrana, a spus ceva interesant: "În fotbal, posesia nu este totul. Acest club imens are stilul său, dar fotbalul nu înseamnă un model unic, are multe faze". Cuvinte care dezvăluie noua imagine a Barcelonei. Acum, cu Luis Enrique antrenor, dream-team-ul catalan ştie să joace indiferent de situaţie, să schimbe stilul, să se adapteze la turnura partidei cum nu putea înainte.

52,36% a fost duminică posesia Barcei. Cea mai slabă din acest sezon a catalanilor în toate competiţiile

"Devastator!"
Dacă jocul de posesie e anulat de adversari, dacă Messi e ascuns, izolat de tactica rivală, dacă Realul controlează derbyul 60 de minute, Barca a învăţat să cîştige exact în stilul Madridului blanco. Folosind la maximum fazele fixe şi contraatacurile.

Duminică, ultimii doi transferaţi, Mathieu şi Suarez, au decis meciul tocmai cu aceste noi atuuri reliefate de "Lucho" Enrique:
1-0 (min. 20), stoperul francez a punctat cu capul după o lovitură liberă a lui Messi
2-1 (min. 56), vîrful uruguayan a finalizat o contră-fulger care a întors jocul definitiv

"Contraatacurile Barcelonei au fost devastatoare. Ne-au făcut să ne pierdem capul" (Carlo Ancelotti, antrenor Real)

"Clasă mondială"
Suarez e marele plus al catalanilor, ideal şi pentru tiki-taka mai rapidă şi mai verticală, şi pentru proaspăta strategie blitz a Barcelonei actuale. Duminică, după aproape o oră, într-un moment cînd Real părea stăpîn pe Camp Nou, gazdele au iuţit ritmul.

Mingea a ajuns pe dreapta la Dani Alves, iar brazilianul n-a mai căutat cel mai apropiat coechipier, ca de obicei. Contraatac!

Pasă lungă, direct pe vîrf, Luis Suarez a pîndit la limita ofsaidului, exact între cei doi fundaşi centrali madrileni, Ramos şi Pepe, o preluare cu exteriorul în plin sprint şi o finalizare pe contre-pied, în colţul lung. Lăsîndu-l pe Casillas spectator. Două atingeri, artă şi eficienţă.

6 goluri a înscris Suarez în ultimele 7 etape din Primera (are 8 goluri în campionat, 14 în total)

"Lansare minunată, control perfect, finiş superb", a rezumat acţiunea Patrick Kluivert, fost atacant blaugrana, în timp ce Jorge Valdano, ex-golgeter blanco, l-a remarcat şi el pe Suarez: "Luis a fost omul meciului. Toate atingerile lui au fost de clasă mondială. Şi golul, într-o perioadă cînd Barca era intimidată de Real, a venit exact la momentul potrivit".

"Pentru asemenea execuţii am plătit atît"
Ce spune Luis Enrique? "Puţini reuşesc în lumea asta golul lui Suarez. Dar tocmai de aceea, pentru asemenea execuţii, am plătit pentru el o sumă atît de mare. Are capacitatea de a combina, însă e şi un finalizator cu sînge rece care înscrie din cîteva atingeri. Sînt încîntat de atitudinea lui, de angajamentul său".

80 de milioane de euro a plătit Barcelona pentru Suarez vara trecută, cînd l-a cumpărat de la Liverpool

Albii au recunoscut că, din minutul 56, la 2-1, nu s-au mai putut concentra: "Golul lui Suarez ne-a ucis. După aceea, am jucat doar cu inima, fără să mai fim lucizi". A zis-o Pepe. Killerul defensivei Madridului.

"Întotdeauna am visat să marchez în Clasico şi iată ce gol am dat! Cel mai important pentru Barca" (Luis Suarez, atacant Barcelona)

"Uneori, e nevoie să suferi ca să învingi, iar atunci victoria devine şi mai frumoasă. Real ne-a supus unei mari presiuni, dar am supravieţuit" (Luis Enrique, antrenor Barcelona)

98.760 de spectatori au fost duminică pe Camp Nou, record în actuala stagiune în arena blaugrana

14 goluri Suarez 2014-2015:
8 în Primera
4 în Champions
2 în Cupa Spaniei
29 de meciuri în total

ALTE ŞTIRI DE LA EL CLASICO:

CR7 s-a trezit. Dar Leo îl domină în 2015
Din 22 februarie, de o lună, nu mai marcase Cristiano în campionat din acţiune (2-0 cu Elche). Ronaldo a fost mai bun ca Messi în Clasico, a înscris al 31-lea său gol în acest sezon de Primera. Dar "puricele" Barcei (32 de reuşite în D1) continuă să-l domine clar în 2015. La toate capitolele: goluri, assisturi (unu şi acum), ocazii create, driblinguri, rată de eficacitate. Englezul Lineker a comentat pe Twitter: "Messi nu e doar cel mai bun golgeter şi omul cu cele mai frumoase fente. Este şi pasatorul istoriei".

656266-messi-cristiano.jpg

Noul trio decisiv catalan
Barcelona nu înseamnă doar Messi - Suarez - Neymar. Într-un derby în care Real a asediat baricada catalană, alt "trident" a ieşit în evidenţă duminică: portarul şi cei doi stoperi. Bravo a apărat cîteva mingi extrem de periculoase (mai ales în faţa lui Benzema), iar Pique şi Mathieu au fost aproape fără greşeală. "Piquenbauer", cum era supranumit la un moment dat Pique, şi-a revenit, avînd cifre excelente: 100% tacklinguri reuşite, 88% pase corecte, 6 intercepţii, 5 degajări, două blocaje. Mathieu are 3 goluri contra Realului. Două la Valencia, unu cu Barca.

A simulat, a fost urecheat!
În minutul 61, "închizătorul" catalanilor l-a faultat dur pe Ronaldo în terenul advers. Apoi, împins uşor cu picioarele la pămînt de CR7, Mascherano a simulat. Cristiano s-a ridicat, s-a apropiat de argentinian şi l-a tras de ureche, în glumă. Sud-americanul n-a scăpat de "galben". Într-un meci cu 11 cartonaşe (5-6).

I-au devastat maşina lui Bale
Furioşi, ultraşii lui Real s-au răzbunat pe jucători. Duminică noapte, s-au dus direct la Valdebebas, baza sportivă madrilenă. Acolo i-au aşteptat pe albi, veniţi să-şi ia maşinile. Bale, cu o altă prestaţie modestă (doar două pase bune în ultimele 30 de minute), a fost luat în vizor. Fanii l-au insultat şi i-au lovit maşina cu bîtele. Singurul care le-a răspuns a fost Sergio Ramos: "Asta e atitudinea corectă? Cîştigăm împreună, pierdem împreună".

Ancelotti: "Nu ne predăm!"
Dezamăgit antrenorul blanco. "Am jucat bine o oră şi slab 30 de minute. Am fost peste Barca în prima repriză, mai periculoşi în atac şi mai solizi în apărare. La final, ne-a lipsit un strop de sînge rece ca să egalăm. Am abuzat de mingi lungi şi n-am obţinut nimic". Carlo Ancelotti crede încă în titlu, deşi sînt 4 puncte de recuperat: "Nu ne predăm!".

Barca are program mai greu
Catalanii sînt primii, au patru puncte avans (68-64), dar vor avea un traseu mai dificil în ultimele 10 etape. Şi Barcelona, şi Real joacă în deplasare cu Sevilla şi acasă cu Valencia (ambele în mare formă), dar Barca o întîlneşte şi pe Atletico la Madrid.

656265-etape-spania.jpg

Le-a refuzat finala pe "Bernabeu"
Duminică, preşedintele Barcelonei a încercat să-l convingă pe Florentino Perez să accepte ca finala Cupei Spaniei (30 mai, Bilbao - Barca) să se dispute pe "Bernabeu". Dar Bartomeu a fost refuzat clar. Liderul lui Real nu vrea ca marii rivali să sărbătorească un trofeu în casa Madridului. Ultimul act al Copei del Rey se va juca la Sevilla sau Valencia.

Închisoare şi 33 de milioane amendă
Procurorii vor să taie în carne vie în procesul de fraudă fiscală al Barcelonei în cazul transferului lui Neymar. Au cerut 7 ani şi 3 luni de închisoare pentru Sandro Rosell (ex-preşedinte) şi 2 ani şi 6 luni după gratii pentru Josep Bartomeu (actualul şef al clubului). În acelaşi timp, vor o amendă de 33 de milioane! Barca a anunţat un transfer de 57,1 milioane, iar suma reală ar fi fost 83,3 milioane.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (3)
salaaurel
salaaurel  •  24 Martie 2015, 12:05

Mesei a fost,este si va rămâne mult peste Ronaldo,aici sigur fac referire la " valoare".

real09
real09  •  24 Martie 2015, 10:51
Postat de florin_teodor pe 24 Martie 2015, 09:16

Cand vine vorba de aceste doua legende , nu mai avem nevoie de statistica , dar este clar ca Messi este peste ronaldo

in capul tau probabil

florin_teodor
florin_teodor  •  24 Martie 2015, 09:16

Cand vine vorba de aceste doua legende , nu mai avem nevoie de statistica , dar este clar ca Messi este peste ronaldo

Vezi toate comentariile (3)
Comentează