Articol de Bogdan Fechită - Publicat duminica, 22 februarie 2015 00:00 / Actualizat duminica, 22 februarie 2015 15:59
Pînă la startul primului derby din acest an, Steaua - Rapid, au mai rămas cîteva ore. Între timp, GSP vă propune o incursiune în istoria fotbalului şi a unor momente probabil mai puţin cunoscute de microbişti. 1. Primul derby Steaua - Rapid s-a disputat pe 4 decembrie 1947 şi a fost cîştigat de oaspeţi cu scorul de 1-0. Pe atunci Steaua se numea ASA Bucureşti, iar Rapid - CFR Bucureşti. Rapid s-a impus şi în meciul retur, disputat pe 4 aprilie 1948, scor 2-0. La finalul sezonului respectiv, Rapid termina pe locul 2, iar Steaua pe 14 din 16 echipe.
2. FC Sheffield e primul club de fotbal din istorie, fondat în 1857. Deoarece timp trei ani nu exista un alt club cu care să dispute meciuri, jocurile se disputau între fotbaliştii echipei pe criterii de vîrstă sau de statut social (angajaţi contra şomeri; căsătoriţi contra necăsătoriţi).
3. Peste trei ani, apare al doilea club de fotbal, FC Hallam, iar de 150 de ani, fără întrerupere, se dispută cel mai vechi derby: FC Sheffield - FC Hallam.
4. Portarii au avut sarcini oscilante de-a lungul timpului: iniţial nu aveau voie să atingă balonul cu mîna. După s-a decis că pot atinge balonul cu mîna pe tot terenul, însă din cauza abuzurilor s-a limitat această regulă la jumătatea propie de teren, iar în final doar la propiul careu, regulă valabilă şi azi.
5. Denumirea de ”soccer” vine de la ”Association Football”, prima asociaţie de fotbal, abreviat ”Assoc Football”. Pe urmă, a devenit popular ca la termenul ”Assoc” să se alăture şi terminaţia ”er”, iar apoi s-a renunţat la ”a”-ul din faţă şi a rămas doar ”soccer”.
6. Deşi a apărut în Marea Britanie, denumirea de ”soccer” pentru fotbal mai este utilizată în prezent doar în SUA şi Canada.
7. Iniţial, penalty-ul se acorda doar după ce se cerea şi opinia echipei pedepsite, iar mingea putea fi aşezată în orice punct de 11 metri la distanţă de poartă.
8. Primul trofeu oferit în România s-a acordat în 1906 în urma unei competiţii desfăşurate în Parcul Carol şi cîştigate de Olimpia Bucureşti.
9. Steaua şi Chinezul Timişoara ocupă primul loc în topul echipelor cu cele mai multe campionate consecutive câştigate: câte 6. Chinezul în perioada 1921-1927, iar Steaua în perioada 1992-1998.
10. Cu excepţia primei finale de Cupă Mondială şi a CM 1950, a existat mereu o echipă europeană în finală.
11. Cel mai număr mare de suporteri prezenţi la un meci s-a înregistrat în timpul finalei Campionatului Mondial din 1950 desfăşurat în Brazilia: 199,854 de spectatori au fost pe Maracana.
12. Cea mai mică audienţă la un meci de Cupă Mondială s-a înregistrat în 1930: la un meci din Uruguay au fost doar 300 de spectatori.
13. India s-a retras de la Campionatul Mondial din 1950 deoarece nu li s-a permis să joace fără încălţări.
14. Cel mai mare număr de goluri marcat de un jucător într-un singur meci este de 16. Au fost marcate de Stephan Stanis pentru Lens într-o partidă disputată în decembrie 1942.
15. Cel mai mare număr de goluri marcate într-un meci a fost de 149. S-a întîmplat într-o partidă din Madagascar în care jucătorii au vrut să protesteze împotriva unor decizii nefavorabile a arbitrului şi şi-au marcat 149 de autogoluri.
16. Neil Armstrong a vrut să ia cu el pe lună o minge de fotbal, însă a fost refuzat de NASA deoarece s-a considerat ca acest gest este neamerican.
17. Peste 80% din mingile de fotbal sînt fabricate în Pakistan.
18. Primul meci de baschet s-a jucat cu o minge de fotbal.
19. Un total de 20 de cartonaşe roşii au fost arătate la un meci disputat între Sportivo Ameliano şi General Caballero în Paraguay.
20. Cel mai mare număr de echipe înscrise la o turneu de fotbal s-a înregistrat la o competiţie de fotbal în 7 desfăşurată în 1999 în India. Turneul a strîns 5,098 echipe la care au evoluat peste 35,000 de jucători.
21. Zlatan Ibrahimovici a marcat în fiecare minut al unui meci.
22. Sir Alex Ferguson a fost dat afară o singură dată de la o echipă pe care o antrena. S-a întâmplat în 1978: era pe banca lui St. Mirren, iar motivul pentru care a fost demis a fost că a înjurat o fană a echipei.