FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - INSULELE FEROE

Ora cu daruri » Alex Maxim şi doi foşti internaţionali români au vizitat o secţie de copii de la Spitalul Fundeni

Articol de - Publicat marti, 24 martie 2015 00:00 / Actualizat luni, 23 martie 2015 22:42

Alexandru Maxim, Miodrag Belodedici şi Jean Vlădoiu au fost impresionaţi de suferinţa celor mici, cărora le-au adus cadouri, intrînd apoi în jocul lor.

Întîlnire emoţionantă ieri, la Spitalul Fundeni, secţia de oncologie pediatrică, acolo unde se află copiii bolnavi de cancer. Urmînd campania "Selfie For Life", Belodedici, Vlădoiu şi Maxim au venit cu daruri pentru cei mici, dar mai ales să le însenineze, fie şi pentru o oră, chipurile înnegurate de boală.

Copiii au primit fructe, mingi cu autografe, jocuri lego sau puzzle, scutece, sterilizatoare de biberoane, mîncare specială pentru sugari. Le-au luat bucuroşi, chiar dacă zîmbetele le erau ascunse sub măşti de protecţie, sistemul lor imunitar fiind foarte slăbit.

"Tricolorii" s-au prins în jocurile celor mici, chiar i-au ajutat să facă un joc de fotbal, în care mingea era una de ping-pong. "Am rămas extrem de impresionat. Sînt atît de mulţi copii mici, chiar sugari, cu această boală necruţătoare. Eu m-am înscris în «Selfie For Life» de la început şi susţin acest proiect din tot sufletul", a declarat Alexandru Maxim, evident marcat de întîlnirea cu micuţii.

"Noi azi am făcut doar o mică donaţie. Trebuie să ne unim, să îi ajutăm, să încercăm să salvăm cît mai mulţi copii bolnavi de cancer" (Miodrag Belodedici)

ALTE ŞTIRI DESPRE NAŢIONALĂ:

Raţ, şanse minime
La primul antrenament de la reunirea pentru meciul cu Feroe, Iordănescu a avut pe teren 24 de jucători, doar Florin Andone, convocat în premieră, ajungînd în cantonament abia aseară. Raţ, Sînmărtean, Prepeliţă şi Grigore s-au pregătit separat, ei făcînd doar alergare uşoară. Sînt şanse minime ca primul, cu o întindere pe aductori, să poată să fie recuperat pînă la ora meciului. Cele mai mari şanse de a deveni titular le are Sepsi (27 de ani), care a bifat ultimul meci la "naţională" în amicalul cu Honduras din 2010.

Iordănescu: "Să ne concentrăm cu Feroe" :)
Selecţionerul îşi îndeamnă jucătorii să nu ia uşor partida cu Feroe: "Trebuie să ne concentrăm mult, să învingem Feroe şi să ne consolidăm poziţia de lideri. Să nu uităm că ei au 11 jucători care evoluează în campionate străine". Feore vine la Bucureşti cu 10 dintre cei 11 titulari ai echipei care a învins Grecia în deplasare, 1-0, prin golul lui Joan Edmundsson. Lipseşte doar mijlocaşul Hellur Hansson, suspendat.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima reacție a lui Mihai Stoica după declarațiile lui Mircea Lucescu despre scandalul FCSB - Steaua
Superliga
Prima reacție a lui Mihai Stoica după declarațiile lui Mircea Lucescu despre scandalul FCSB - Steaua
Mircea Lucescu, primele declarații despre scandalul FCSB - Steaua: „Cum te cheamă, Marius Mărgărit?! Eu îți spun Paul! Nu mă interesează decizia instanței”
Nationala
Mircea Lucescu, primele declarații despre scandalul FCSB - Steaua: „Cum te cheamă, Marius Mărgărit?! Eu îți spun Paul! Nu mă interesează decizia instanței”
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”
Superliga
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează