Articol de Valentin Damian - Publicat vineri, 06 ianuarie 2017 12:32
Obiectiv mai mult decât îndrăzneț al noului Guvern al României recent instalat la Palatul Victoriei în domeniul auto.
În programul de guvernare se precizează faptul că "vom extinde Programul Rabla destinat achiziţiei de maşini electrice astfel încât, în perioada 2017-2020, peste 100.000 de români să beneficieze de acest program şi să-şi achiziţioneze o maşină electrică. Valoarea voucherelor pentru o maşină electrică va fi de 10.000 euro. Vom extinde programul pentru finanţarea staţiilor de alimentare pentru maşini electrice astfel încât, la 1 ianuarie 2020, pe teritoriul României să fie funcţionale cel puţin 20.000 de puncte de alimentare instalate în reţea".
Care este situația în momentul de față
În primele 11 luni ale anului trecut, conform statisticii APIA (Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile) s-au vândut 1.044 de mașini electrice dintre care doar 13,9% dintre ele au fost electrice și hibrid plug-in ( motor electric plus motor termic, încărcare la priză).
Grosul vânzărilor a fost făcut de hibridele fără plug-in (cele care se încarcă strict prin funcționarea motorului termic).
În Germania sunt "doar" 17.000 de stații de încărcare, România are deocamdată 20
În același Program de guvernare un alt obiectiv, care pare deocamdată irealizabil: 20.000 de stații de încărcare în condițiile în care în acest moment vorbim în București de aproximativ 20 de stații, unele dintre ele fiind nefuncționale sau dezafectate, conform automarket.ro.
Germania avea anul trecut 17.000 de stații de încărcare pentru mașinile electrice! O să fim mai tari sau la fel de tari ca nemții!