Articol de Cristina Negrilă - Publicat marti, 10 iunie 2014 00:00 / Actualizat marti, 10 iunie 2014 15:14
Filippo Inzaghi e în al nouălea cer! Numit ieri, oficial, pe banca lui AC Milan, fostul atacant al echipei rossonero îşi vede visul îndeplinit. Pippo a ţinut să mulţumească pentru şansa acordată şi le-a transmis un mesaj fanilor.
"Sînt foarte fericit, pentru mine e un moment de neuitat. Îi mulţumesc preşedintelui Berlusconi, întregului club pentru încrederea şi şansa prestigioasă pe care mi-o oferă.
Sînt onorat şi mîndru să fiu antrenorul echipei care reprezintă de atîţia ani viaţa mea, oameni cu care am împărţit atîtea bucurii şi emoţii de neuitat.
Voi da totul pentru aceste culori, devotament, pasiune şi determinare, aşa cum am făcut mereu, şi ca fotbalist, şi ca antrenor la juniori.
Fanilor le trimit o îmbrăţişare. Forza Milan!", a spus Inzaghi pentru acmilan.com.
AC Milan, cu orice preţ!
Dorinţa lui Super Pippo de a rămîne la Milan, indiferent de condiţii, a fost clară încă din 2012, cînd a pus ghetele în cui. A preferat să-şi încheie cariera la AC Milan, după meciul 300 în tricoul rossonero, deşi mărturisea că ar mai fi putut juca. Clubul decisese însă că Inzaghi nu mai era de folos ca jucător, aşa că atacantul de atunci a decis să spună stop.
După ultimul meci, Inzaghi mărturisea: "Nu mă mai duc acasă, rămîn aici, pe stadion. Mi se rupe sufletul, acum e greu să renunţ la tot, am încă dorinţa de a cîştiga a unui puşti, picioarele încă mă ţin, nu am dureri după operaţie şi mă simt bine.
Nu am cuvinte să spun ce simt, înaintea acestui meci m-am antrenat dur, chiar dacă azi era un meci fără miză, eu m-am pregătit pentru acest gol. Orice ar fi, cu siguranţă voi reveni la Milan, pentru că între mine şi Milan e o dragoste mare care nu se poate sfîrşi.
Voi vorbi cu Galliani şi cu Berlusconi, ei m-au adus aici, acum să vedem ce îmi vor mai propune. Mi-e greu să mă şi gîndesc că nu voi mai juca în tricoul rossonero. Ziua asta îmi va rămîne în suflet pentru totdeauna. Nu vreau să mă mai gîndesc la nimic acum".
Şansa vieţii
Silvio Berlusconi i-a propus să antreneze echipa de tineret a clubului, iar Pippo s-a conformat. A pus punct carierei de jucător şi declara la acea vreme:
"Mi-am terminat cariera la Milan în cel mai bun mod posibil, cu un gol în ultimul meci, aşa ca totul a fost perfect. Acum încep un alt vis, acela de a fi antrenor şi de a cîştiga Champions League.
Nu puteam să merg să joc în altă parte pentru că nu o pot părăsi pe AC Milan. Am semnat un contract pe doi ani şi o să conduc echipa de juniori, apoi sper ca într-o zi să fac acelaşi lucru şi cu echipa mare".
Inzaghi a aşteptat răbdător şansa de a prelua echipa vieţii lui, aşa cum numeşte Milanul de fiecare dată. Nu a dus lipsă de oferte, dar alegerea sa era clară. Malaga i-a propus pe vremea în care încă era jucător să-şi continue cariera, în 2012, după ce obţinuse calificarea în Liga Campionilor. A mai avut oferte de la Granada, Reading şi Watford. Le-a refuzat pe toate!
Apoi, ca antrenor, a fost ofertat de Sassuolo, dar s-au opus şi Milanul, şi Pippo."Rămîi alături de noi şi nu o să regreţi!", i-a transmis Galliani antrenorului de atunci al Primavera. Iar Inzaghi a acceptat.
Acum, la doi ani distanţă, Silvio Berlusconi i-a dat pe mînă prima echipă. Iar fostul mare atacant al "diavolilor" are o misiune dificilă, după un sezon în care AC Milan a ratat calificarea în Europa, în ultima etapă.
RT @acmilan: Coach #Inzaghi and his technical staff are having lunch at #CasaMilan with Adriano Galliani! pic.twitter.com/qkcjHkda5u
— AC Milan News (@Milanello) June 10, 2014