INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  POLI IAŞI

Adrian Ilie refuză să se prezinte la antrenamente din motive financiare

Articol de GSP - Publicat vineri, 08 ianuarie 2010 00:00

Fotbalistul formaţiei Politehnica Iaşi, Adrian Ilie, a declarat vineri că refuză, din motive financiare, să se prezinte la antrenamentele conduse de antrenorul Petre Grigoraş, iar în replică, oficialii clubului susţin că aceasta va fi sancţionat disciplinar.

"Am încercat să vorbesc cu conducerea clubului pentru a lămuri situaţia mea financiară, dar degeaba. Am unul dintre cele mai mici contracte din echipă, iar dacă tot iau bani puţini, măcar să mi-i dea şi pe aceştia. Nu mi-am mai luat banii de mult timp şi nu mi se pare corect. Eu sunt dispus să joc la echipa a doua, iar dacă nu îmi primesc salariul voi merge să joc în Liga a III-a. Cred că nici în cantonament nu voi merge", a declarat pentru NewsIn Adrian Ilie.

Vicepreşedintele lui Poli, Pavel Hodea, a declarat pentru NewsIn că fotbalistului i s-a întocmit referat şi va fi amendat: "Dacă Ilie refuză să se prezinte la antrenamente, este alegerea lui şi va suporta consecinţele. I-a fost întocmit deja un referat pentru absenţă nemotivată şi riscă să fie sancţionat cu o amendă ce poate ajunge şi până la diminuarea contractului cu 25 %. Ilie a primit în ultima lună şi jumătate 20.000 de euro de la club.

Este o sumă semnificativă. Nu este vina noastră că el a rămas fără bani de sărbători. A venit la club să ceară bani pentru medicamente, şi pentru că a fost refuzat a decis să nu se mai prezinte la antrenamente. El şi-a primit salariul pe luna octombrie, mai avem banii pe noiembrie să-i dăm. Şi dacă tot am amintit de salariu, ar trebui să amintească şi faptul că i-a fost mărit contractul în acest an cu aproape 50 la sută".

Politehnica Iaşi va efectua două cantonamente în această iarnă: primul stagiu va fi la Poiana Braşov, în perioada 11-21 ianuarie, iar pentru al doilea formaţia pregătită de Petre Grigoraş se va deplasa în Antalya, în 27 ianuarie, unde se va pregăti timp de două săptămâni.

NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

Comentarii (3)
 •  09 Ianuarie 2010, 00:46

Acesta e numai un caz dar cite mullte altele sunt dar multi nu ai curajul sa caste gura ! Ar trebui sustinut !(daca e adevarat) Preseninti in romaniaaa....de dan asco !"

 •  09 Ianuarie 2010, 00:41

pana la urma hodea e magar. omu a jucat in noiembrie si vrea banii lui,

 •  08 Ianuarie 2010, 15:31

Iliuta, Iliuta e si normal sa nu mai ai bani daca ii bagi la ruleta pe toti...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează