INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  UEFA

Președintele UEFA se opune organizării Cupei Mondiale din doi în doi ani: „Un proiect populist care ar distruge fotbalul” » Ce spune despre un nou format al UCL

Aleksander Ceferin // Foto: Imago
Aleksander Ceferin // Foto: Imago

Articol de GSP - Publicat duminica, 06 februarie 2022 14:45 / Actualizat duminica, 06 februarie 2022 15:36

Aleksander Ceferin (54 de ani), președintele UEFA, se opune vehement ideii organizării Campionatului Mondial o dată la doi ani. Slovenul a declarat că se ia în calcul implementarea unui Final Four în Liga Campionilor.

Potrivit francezilor de la L'Équipe, Aleksander Ceferin, președintele UEFA, s-a declarat din nou împotriva propunerii FIFA de a organiza Cupa Mondială din doi în doi ani, pe care o consideră „un proiect populist”. Slovenul dă asigurări că acest lucru nu se va întâmpla.

Noi explicații pentru prăbușirea lui Dennis Man: „A fost un șoc pentru el, nici acum nu și-a revenit”
PARMA
Noi explicații pentru prăbușirea lui Dennis Man: „A fost un șoc pentru el, nici acum nu și-a revenit”

Ceferin se opune propunerii FIFA de a organiza Cupa Mondială din doi în doi ani

Președintele UEFA a criticat dur varianta propusă de FIFA, despre care spune ca va fi boicotată de echipele naționale din Europa și America de Sud.

Sunt sigur că nu se va întâmpla pentru că nu are niciun sens. Un proiect populist care ar distruge fotbalul. Este împotriva tuturor principiilor sportului nostru, ale Jocurilor Olimpice... Este incredibil că o organizație de fotbal poate propune ca jucătorii, care trebuie să suporte deja o un program foarte încărcat, să joace un turneu de o lună în fiecare vară.Împreună cu cei din America de Sud, am declarat clar că nu o vom juca. Fără noi, nu ar fi cu adevărat o Cupă Mondială”, a declarat Aleksander Ceferin.

Președintele UEFA, în favoarea introducerii formatului Final Four în Champions League

Aleksander Ceferin a declarat că UEFA ia în calcul introducerea formatului Final Four în Champions League. Președintele forului speră ca acest lucru să se întâmple în următorii 2-3 ani, cu scopul de a stârni și mai mult interesul asupra meciurilor din fazele finale ale celei mai importante competiții inter-cluburi.

„Nu am discutat încă în mod concret din cauza pandemiei, care ne-a obligat să gestionăm situația de zi cu zi, dar părerea mea este că ar fi grozav. Am abordat subiectul cu anumiți președinți, inclusiv cu Nasser Al-Khelaïfi, și sunt de acord. Fotbalul este mai mare decât NFL, dar Super Bowl este un eveniment major”, a spus președintele UEFA.

Videoclipul dedicat de UEFA lui Gheorghe Hagi, ieri, când a împlinit 57 de ani:

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Jucătorul care a împărțit vestiarul și cu Mbappe, și cu Haaland a dat verdictul: „El e mai bun”

Secretul succesului lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev: „Asta a contat” » Ce zice de fanii care-l contestă

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează