Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 17 aprilie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 16 aprilie 2011 21:03
Ralf Rangnick, care a propulsat-o pe Schalke în semifinalele Ligii, a deschis un centru de reabilitare pentru copiii cu probleme locomotorii
Un profesor special acest Ralf Rangnick. Nu este doar cel care a promovat cu Hoffenheim în numai două sezoane din liga a 3-a în Bundesliga. Nici cel care, venit în urmă cu o lună la Schalke, a resuscitat echipa "minerilor", calificîndu-se în semifinalele Champions după un incredibil 7-3 (tur-retur) cu Inter Milano, deţinătoarea trofeului.
Rangnick este unul dintre puţinii antrenori care au deschis un centru de reabilitare pentru copiii cu probleme locomotorii. Chiar acasă, la Backnang, un orăşel şvab situat la 30 km nord-est de Stuttgart, unde "der Professor" s-a născut în urmă cu 52 de ani.
"Nu-mi doresc decît să-i văd pe aceşti copii mergînd iarăşi", a mărturisit Rangnick. "Pentru mine, aceasta ar fi într-adevăr cea mai importantă şi mai frumoasă victorie".
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor