Articol de Andrei Niculescu - Publicat duminica, 24 ianuarie 2021 14:01 / Actualizat duminica, 24 ianuarie 2021 14:12
Anul trecut pe vremea asta, Josip Iličici (32 de ani) era unul dintre cei mai în formă fotbaliști din Europa. Atalanta era echipa la modă, simpatică, fotbalul său plăcea tuturor și destui se gândeau dacă nu cumva "Dea" poate face surpriza în Serie A. Virusul era doar o chestie din îndepărtata China, pe care nu-l credeam în stare să ne azvârle în brațele depresiei.
Stop. A zis cineva depresie? Hmm. N-am folosit întâmplător acest cuvânt. Depresia, boala invizibilă, virusul care nu există, dar e mai periculos decât orice Covid, pentru că nu știi când poate să apară și ce poate să facă, l-a tras în brațele sale hulpave pe sloven. Care a dispărut brusc, aruncându-se într-o luptă pe care în cele din urmă a câștigat-o.
L-am revăzut cu mare bucurie pe Iličici sâmbătă seară. Întoarcerea lui la fotbal și la viață e una din veștile bune ale acestei perioade. L-am revăzut pe Iličici de anul trecut și mi-am dat seama, încă o dată, că acești fotbaliști, pe care-i admirăm și-i invidiem deopotrivă sunt totuși oameni. Au sentimente, dureri, nevoi. Pot fi mari campioni și fragili în același timp. Atunci când însuși Messi recunoaște că ar avea nevoie să meargă la psiholog, e încă o dovadă că tricoul pe care-l poartă e doar o bucată de pânză, nu o armură care-i să ferească de probleme. De depresie, eventual.
Cum va reacționa acum AC Milan?
Atalanta a dat sâmbătă o reprezentație de fotbal contra Milanului. Puține sunt certitudinile în acest moment în Serie A. Una cred însă că avem: această Atalanta e capabilă de orice. Să facă meciuri fantastice cu adversari importanți, dar și să piardă puncte cu echipe din coada clasamentului. Dar tocmai pentru că e capabilă de asta, nu pare capabilă să se lupte pentru titlu.
Atalanta va rămâne acea echipă simpatică, pe care o privim mereu cu plăcere, dar care va rămâne probabil doar atât. Un musafir nepoliticos, care strică petrecerile atunci când e invitat, dar care devine de-a dreptul plictisitor atunci când îi vine rândul să organizeze party-uri. Dar poate că nici măcar nu e rău. În fond, mai e nevoie și de așa ceva într-un fotbal amenințat să devină mult prea previzibil.
Rămâne de văzut acum care va fi reacția Milanului. Care e totuși campioana turului. După eșecul cu Juve a dat senzația că s-a scuturat repede de scamele dezamăgirii. Stefano Pioli a primit întăriri consistente în aceste zile, dar paradoxal asta pare să-i fi dat peste cap ideile, căci nimeni n-a înțeles prea bine cum a gândit el primul "11" contra Atalantei. Milan a descoperit brusc că simpla prezență în teren a lui Zlatan nu câștigă meciurile, iar asta s-ar putea să-i folosească în viitor.
Reacția previzibilă a Madridului
Apropo de previzibil. Previzibilă a fost reacția celor de la Real Madrid, care a câștigat clar un meci aparent periculos, căci venea după după două eșecuri, ultimul de-a dreptul umilitor în fața unui adversar de liga a 3-a. E un deja-vu aici. De fiecare dată când se pune problema demiterii lui Zidane, echipa reacționează. Acum a făcut-o chiar fără Zizou pe bancă, afectat și el de Covid, prilej numai bun pentru amatorii de idei malițioase să pretindă că, de fapt, reacția a venit tocmai pentru că n-a fost antrenorul.
Ultima dată când s-a spus că Zidane poate fi data afară s-a întâmplat după eșecul cu Șahtior, în Ligă. Și au urmat 6 victorii consecutive. Acum, calendarul următoarelor jocuri nu sună complicat pentru madrileni. Doar că peste fix 6 meciuri vine Atalanta.
VIDEO. În sezonul 2019/20, Atalanta a ajuns până în sferturile Ligii Campionilor, unde a fost eliminată de PSG
Citește și alte știri din Serie A:
Zlatan Ibrahimovic, dispută aprinsă pe San Siro: „Am mai multe goluri decât ai tu meciuri jucate!”
Radu Drăgușin, titular la Juventus? Ce a declarat Andrea Pirlo despre fundașul român