Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 18 decembrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 18 decembrie 2014 15:46
Chelsea a învins-o pe Derby cu 3-1, calificîndu-se în semifinalele Cupei Ligii, iar Zouma şi-a revenit. S-a dat cap în cap cu propriul portar, dar nu a avut decît o buză spartă.
Anglia e patria spectacolului în fotbal, dar fervoarea jucătorilor dă naştere şi unor momente înspăimîntătoare. Exact ca acesta, de la Derby (D2) - Chelsea 1-3, din "sferturile" Capital One Cup.
În minutul 44, la un corner al gazdelor, Cech a ieşit să boxeze şi a respins mingea de deasupra lui Keogh. Însă s-a ciocnit teribil cu Zouma în aer. Cap în cap. Cehul, care a supravieţuit miraculos unei grave fracturi craniene suferite tot pe teren, în 14 octombrie 2006, a rezistat acum. Francezul a fost şifonat. A fost knock-out, a leşinat după şoc.
Doctorii au ajuns rapid lîngă el. Unde era targa? Brancardierii de-abia mergeau. "Nici eu nu înţelegeam de ce nu se mişcă mai iute. Am aflat că n-au voie să alerge pe teren", a motivat managerul Mourinho.
Fabregas şi Azpilicueta n-au mai avut răbdare. Au sprintat spre brancardieri, au apucat strîns targa, unul de-o parte, altul de cealaltă, şi n-au mai ţinut cont de reguli. Au alergat pînă la Zouma. "Azi am avut două joburi", s-a amuzat Fabregas pe Instagram.
Pentru Zouma, ziua s-a terminat bine. Numai cu o sperietură şi cu o buză spartă.