INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Cristi Chivu deplânge decesul lui Franco Baresi: „Ne-a părăsit o legendă a fotbalului mondial”

Cristi Chivu, la Hong Kong, înaintea amicalului cu Manchester City / Foto: Imago
Cristi Chivu, la Hong Kong, înaintea amicalului cu Manchester City / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 31 iulie 2026 13:52 / Actualizat vineri, 31 iulie 2026 14:11

Fostul mare fundaș al lui AC Milan și al reprezentativei Italiei, Franco Baresi, s-a stins în această dimineață la vârsta de 66 de ani.

Știrea trecerii în neființă a legendarului Franco Baresi l-a găsit pe Cristi Chivu la Hong Kong, acolo unde se pregătește cu Inter pentru amicalul de lux împotriva lui Manchester City. Tehnicianul român a profitat de conferința de presă de dinaintea partidei pentru a vorbi despre fostul fundaș al marii rivale AC Milan.

„Aș vrea să transmit condoleanțe familiei Baresi. Toți cei care iubesc acest sport au pierdut astăzi o mare legendă a fotbalului mondial. Oricine este trist, mai ales că vorbim despre un om încă tânăr”, le-a spus tehnicianul român jurnaliștilor prezenți în sală.

AC Milan a anunțat decesul lui Franco Baresi: „Suntem în lacrimi”

AC Milan a făcut anunțul trist al decesului lui Franco Baresi în această dimineață. „Întreaga istorie a lui AC Milan este în lacrimi după trecerea în neființă a lui Franco Baresi. Exemplul și integritatea sa vor fi pentru totdeauna gravate în ADN-ul clubului, la fel cum este și tricoul său emblematic cu numărul 6.

Cristi Chivu deplânge decesul lui Franco Baresi: „Ne-a părăsit o legendă a fotbalului mondial”
Franco Baresi a câștigat 6 titluri în Serie A și a ridicat de 3 ori trofeul Cupei Campionilor, în 1989, 1990 și 1994. Foto: Imago

Condoleanțele pe care AC Milan le transmite familiei lui Franco Baresi într-un moment atât de dificil sunt împărtășite de fiecare rossonero, care simte această pierdere ca fiind a lui”, se arată în mesajul transmis de AC Milan.

Franco Baresi, 6 scudetti și 3 Cupe ale Campionilor Europeni cu AC Milan

În 2025, Franco Baresi a fost operat pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar. Din acel moment, fostul mare fundaș s-a confruntat cu grave probleme de sănătate. Între 1977 și retragerea sa din activitate, în 1997, a adunat 716 apariții și 33 de goluri în tricoul lui AC Milan, clubul la care s-a format și pentru care a evoluat pe întreaga durată a carierei de profesionist.

Supranumit „Il Capitano” datorită faptului că a purtat banderola de căpitan o mare parte din carieră, Baresi a cucerit cu AC Milan șase titluri de campion al Italiei (1979, 1988, 1992, 1993, 1994 și 1996), precum și trei Cupe ale Campionilor Europeni (1989, 1990 și 1994).

El ocupa funcție de Președinte de Onoare al clubului din 2020. Fostul fundaș s-a clasat pe locul al doilea în ancheta Balonului de Aur din 1989, câștigat de coechipierul Marco van Basten.

Citește și:
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!
Nationala
Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Campionate
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Imagini șocante la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie, după un meci de handbal: reacția poliției și a Federației
Handbal
Imagini șocante la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie, după un meci de handbal: reacția poliției și a Federației
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează