Articol de Bogdan Fechită - Publicat vineri, 13 noiembrie 2020 20:11 / Actualizat vineri, 13 noiembrie 2020 20:52
Istoria Cupelor Mondiale e plină de momente unice și remarcabile. Unul dintre acestea s-a consumat în 1966: Coreea de Nord a fost singura națională din zona Africa, Asia și Oceania care a participat la regalul fotbalistic din Anglia.
Nord-coreenii au ajuns să evolueze la acest campionat mondial în ciuda opoziției politice puternice. Anglia a încercat să blocheze prezența naționalei asiatice deoarece nu recunoștea oficial existența acestui stat. Cu 30 de ani în urmă, britanicii, alături de SUA și Australia luptase de partea sud-coreenilor într-un război contra nord-coreenilor, susținuți de China, încheiat fără niciun tratat de pace.
Prin urmare, ministerul de externe englez, alături de Federația Britanică de Fotbal (FA) și ambasada sud-coreeană, a făcut toate demersurile posibile pentru a exclude echipa, antrenată pe atunci de Myung Rye Hun, de la turneul mondial. De altfel, guvernul englez chiar a refuzat să le acorde vize nord-coreenilor, însă FIFA a intervenit și a amenințat cu retragerea dreptului Angliei de a găzdui turneul. Abia în acel moment englezii au acceptat situația.
Coreea de Nord, avantajată de un boicot general
Totuși, cum a ajuns Coreea de Nord la Campionatul Mondial din Anglia, având în vedere că nici atunci nu era printre marile forțe fotbalistice ale lumii. Totul s-a datorat unui boicot general al naționalelor din Africa, Asia și Oceania, nemulțumite că FIFA a impus o singură fază preliminară pentru naționalele de pe cele trei continente. 16 din cele mai puternice naționale asiatice și africane au refuzat să participe în acele preliminarii.
Singurele țări care au trecut peste acest boicot au fost Coreea de Nord și Australia. Pentru a decide echipa calificată dintre ele, FIFA a organizat două meciuri de baraj între cele două țări, ambele partide disputate pe teren neutru, în Cambodgia. Coreea de Nord s-a impus în ambele meciuri cu australienii, scor 6-1 și 3-1, obținând astfel biletele pentru turneul final.
Așa s-a ajuns ca în competiție să participe 16 naționale, din care 10 erau din Europa, 4 din America de Sud, iar câte una din America de Nord și Asia.
Coreea de Nord: un turneu memorabil
În ciuda opoziției politice, fotbaliștii nord-coreeni au fost apreciați de suporterii britanici, asta și datorită rezultatelor neașteptat de bune înregistrate în prima fază. Asiaticii erau în Grupa 4, cu Uniunea Sovietică, Italia și Chile.
În primul meci au cedat cu Uniunea Sovietică, scor 0-3, însă apoi au obținut o remiză cu Chile, printr-un gol marcat egalizator marcat în minutul 88. La final, euforia suporterilor britanici prezenți la meci a fost uriașă: au coborât pe teren și i-au îmbrățișat pe jucătorii din Asia. Echipa a fost primită și de primarul din Middlesbrough după această partidă.
Ultimul meci a fost o adevărată surpriză: Coreea de Nord a învins mult mai puternica Italia, cu jucători legendari ca Mazzola, Rivera sau Facchetti, scor 1-0 și a obținut punctele necesare pentru a se clasa pe locul doi și a merge în sferturile turneului. Unicul gol al meciului a fost marcat de Pak Doo-ik în minutul 42, un jucător care nici măcar nu era fotbalist profesionist ci era antrenor de gimnastică în țara lui natală.
În sferturi, nord-coreeni au dat peste Portugalia. Deși au condus la un moment dat cu 3-0, au fost răpuși de clasa marelui Eusebio. Scorul final a fost 5-3 pentru portughezi, din care patru goluri au fost marcate de „Perla Neagră”.
Tertipuri britanice
Chiar dacă în cele din urmă au acceptat decizia FIFA, britanicii au căutat tot felul de metode pentru a-i face pe nord-coreeni să se simtă nedoriți în Anglia. Mai întâi, nu i-au invitat la tragerea la sorți a grupelor. Când au fost chestionați, au afirmat că invitațiile „s-au pierdut pe drum”.
Pe urmă, echipa a fost prezentată mereu cu numele „Coreea de Nord”, deși pe atunci numele ei era „Republica Populară Democratică Coreea”, nume recunoscut și de FIFA. În plus, au refuzat să difuzeze imnul național al Coreei de Nord înaintea meciurilor și au evitat să afișeze steagul asiaticilor pe programele de meci.
Meciurile naționalei lui Myung Rye Hun au fost programate mereu departe de Londra, la Middlesbrough, un oraș industrial, iar fotbaliștii au primit acces la un teren de antrenament modest, aflat lângă o fabrică de petrochimie. Doar meciul cu Portugalia s-a jucat la Liverpool.
Rezumatul meciului Coreea de Nord - Italia 1-0:
Minciunile de după turneu
Eliminați de Portugalia, fotbaliștii s-au întors în țara natală, însă în presa vremii au început să circule tot felul de informații despre ce s-a întâmplat cu ei, unele mai neadevărate decât altele.
S-a scris că jucătorii au fost pedepsiți aspru și trimiși într-un gulag, după ce au petrecut o noapte cu alcool și femei în Anglia. Alte informații vehiculate erau că jucătorii au fost obligați să mănânce insecte și că erau morți de foame.
În realitate, jucătorii au fost primiți acasă ca niște eroi, iar Park Doo Ik, marcatorul golului cu Italia, a ajuns selecționer mai târziu. „Ne-am întors în țară ca învingători și am fost acoperiți cu medalii. Unii dintre noi au obținut chiar poziții importante și suntem amintiți și azi ca eroii din 1966”, spunea el într-un documentar din 2002.
Cupa cu trofeul furat
O altă poveste inedită de la Campionatul Mondial din 1966, dar care nu are legătură cu naționala nord-coreeană, e legată de trofeul Jules Rimet.
Acesta a fost furat cu patru luni înainte de startul competiției, în timpul unei prezentări publice. În Anglia s-a lansat o adevărată vânătoare națională pentru găsirea lui. În cele din urmă, a fost descoperit înfășurat în hârtie de ziar într-un tufiș din Londra de un câine. Disperați că nu vor găsi trofeul în timp util, organizatorii comandaseră o replică, însă nu a mai fost nevoie de aceasta.
Citește și alte povești despre fotbal:
Misterele fotbalului: cum a devenit un penalty motiv de scandal mondial și ce rol a avut un român
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
