INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GENOA

Dan Șucu face bilanțul sezonului de Serie A: „Sunt mândru de această echipă!”

Dan Șucu, patronul celor de la Genoa // FOTO: Imago Images
Dan Șucu, patronul celor de la Genoa // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 11 mai 2026 15:21 / Actualizat luni, 11 mai 2026 15:29

Genoa a obținut o remiză albă, 0-0, pe terenul Fiorentinei, în etapa 36 din Serie A. Prezent în tribune, Dan Șucu s-a declarat entuziasmat de parcursul echipei sale, care a bifat deja obiectivul punctelor în Serie A.

Chiar dacă echipa lui nu a obținut victoria, Dan Șucu a afișat un zâmbet larg la final.

Patronul Rapidului a ținut să sublinieze progresul remarcabil al echipei, care a reușit să se transforme dintr-o candidată la retrogradare într-o formație solidă.

Dan Șucu, interviu în Italia despre parcursul lui Genoa din acest sezon: „Sunt mândru”

„A fost un an dificil, dar am depășit obstacolele. Am obținut mai mult decât cele 40 de puncte pe care ni le-am propus la începutul sezonului. Sunt foarte mândru de ceea ce am construit în aceste luni!”, a declarat Dan Șucu potrivit Il Secolo XIX.

Deși „Grifonii” au ajuns la al treilea meci consecutiv fără gol marcat (după duelurile cu Como, 0-2 și Atalanta, 0-0), Șucu a pus preț pe atitudinea jucătorilor.

„Acum ne gândim să întărim această bază, care este deja una bună. Repet, sunt foarte mândru de tot ce s-a realizat. Voi face tot posibilul să fiu prezent la meciul cu AC Milan, nu vreau să-l ratez”, a adăugat Dan Șucu.

Genoa ocupă în acest moment locul 14, cu 41 de puncte, fiind complet scăpată de grijile retrogradării. De cealaltă parte, Fiorentina a obținut punctul salvării chiar pe 10 mai, asigurându-și rămânerea în primul eșalon după un sezon în care fanii visau la Conference League sau Champions League.

Dan Șucu, patron la Genoa din decembrie 2024

Șucu a cumpărat Genoa pe18 decembrie 2024, după ce omul de afaceri român a făcut o majorare de capital prin care a obținut aproximativ 77% din acțiunile clubului italian.

Suma investită a fost de 40 de milioane de euro, bani injectați direct în club, prin majorare de capital. În comunicatul oficial al celor de la Genoa apare o operațiune totală de peste 45 de milioane de euro, însă aproximativ 5 milioane au reprezentat majorare gratuită de capital, nu bani plătiți efectiv de Șucu.

În primul său sezon (2024/2025), Genoa a terminat pe locul 13 în Serie A.

Clasamentul la zi din Serie A

Citește și:
Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”
Superliga
Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”
60.000 de oameni au umplut Arena Națională! Imaginile de la București s-au viralizat abia acum
Stiri extrasport
60.000 de oameni au umplut Arena Națională! Imaginile de la București s-au viralizat abia acum
Transfer iminent la Dinamo! „Câinii” au bătut palma cu fotbalistul care a eliminat-o pe FCSB
Superliga
Transfer iminent la Dinamo! „Câinii” au bătut palma cu fotbalistul care a eliminat-o pe FCSB
Universitatea Craiova și-a aflat adversara din Europa League, dacă va fi eliminată de Levski Sofia
Europa League
Universitatea Craiova și-a aflat adversara din Europa League, dacă va fi eliminată de Levski Sofia
Lovitură financiară dată chiar acum de Gigi Becali. Actele au fost semnate
Profit.ro
Lovitură financiară dată chiar acum de Gigi Becali. Actele au fost semnate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo


Comentarii (1)
Van___Basten___
Van___Basten___  •  11 Mai 2026, 16:36

Bravo, nea Sucule! Mandrie

Vezi toate comentariile (1)
Comentează