INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FC BARCELONA

Dani Alves ar putea reveni contra lui Getafe

Articol de - Publicat sambata, 06 februarie 2010 00:00

Dani Alves a efectuat primul antrenament alături de restul echipei. Ar putea fi titular în meciul cu Getafe, care se dispută în această seară, de la ora 21:00.

Fundaşul brazilian a ratat meciul din etapa trecută, cu Sporting Gijon (0-1), din cauza durerilor la muşchii gambei drepte.

La antrenamentul de vineri, fotbalistul de 26 de ani s-a antrenat normal şi, dacă totul va decurge normal, va fi pe teren din primul minut. Guardiola nu ştie încă dacă va putea conta pe un alt jucător care a acuzat probleme, Eric Abidal, care a efectuat doar o parte din şedinţa de pregătire, iar în a doua parte s-a antrenat singur.

Antrenorul catalanilor l-a avut sub comanda sa la antrenament pe unul dintre puştii din pepiniera clubului, Albert Dalmau, fundaş, 17 ani, în cazul în care nu se va putea baza nici pe Alves, nici pe Abidal.

Pep are la dispoziţie 21 de jucători, incluzîndu-i aici şi pe Alves şi pe Abidal. Carles Puyol, suspendat pentru această partidă, s-a antrenat singur în sala de forţă.

sursa: elmundodeportivo.es

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala

Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează