Articol de Dominique Antognoni - Publicat duminica, 22 iulie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 22 iulie 2012 14:35
Ziaristul român ce trăieşte de peste 20 de ani în Italia se întreabă dacă e just ca în fotbalul de astăzi să se mai vorbească despre etică, morală şi ataşament faţă de tricoul unei echipe
În Italia se numeşte "pistolotto moraleggiante". Sună bine şi are un sens simpatic, tradus ar fi ceva de genul "cei care ştiu tot, ne fac morală şi ne învaţă ce e just şi ce e greşit fiind siguri că ei deţin adevărul absolut". Se vorbeşte numai despre Ibrahimovici şi despre şeici, cu o răutate şi o invidie greu de înţeles, chiar dacă pe alocuri situaţia este comică.
Cînd, acum 20 de ani, Berlusconi cumpăra pe toată lumea şi ţinea în tribună jucători ca Papin, Boban şi Savicevici (exista limită de doi, apoi trei jucători străini pe meci) totul era ok. Cînd Moratti şi Cragnotti plăteau zeci de milioane pentru un fotbalist părea normal şi toţi se umflau în pene vorbind despre nivelul fotbalului din Italia. "Jucătorii vin la noi pentru că Serie A e cel mai puternic campionat", se spunea. Greşeală: jucătorii veneau pentru că salariile erau uriaşe. Evident, echipele erau foarte puternice, dar fotbaliştii veneau mai ales din motive economice. Drept e că, în anii nouăzeci, Dunga, căpitanul Braziliei, juca la Pescara, echipă nou promovată în Serie A, iar Zico evolua şi el în provincie, la Udinese. Alte timpuri.
"Săriţi, ne fură vedetele!"
Acum, cu banii care vin din alte părţi, opiniile italienilor s-au schimbat: "Vin şeicii şi ruşii şi ne fură jucătorii, este un scandal". Nu e nici un scandal, este exact acelaşi fenomen, dar de data asta se întîmplă exact invers: Eto'o se duce în Rusia şi "naţionala" îl alege pe Capello, Ibra pleacă la Paris, unde l-au luat şi pe Ancelotti, Mancini la Manchester City, Spalletti la Zenit.
Cînd Ibra a venit de la Barca la Milan s-a scris că a îmbrăţişat proiectul sportiv al Milanului. Acum, cînd pleacă la PSG, evident e un mercenar şi pleacă pentru bani. Cînd a trecut de la Ajax la Juve, de la Juve la Inter, de la Barca la Milan nu era? Sau atunci o făcea din motive legate de performanţă?
Senzaţia este că, pentru a-i face pe cititori să se simtă bine, ziarele îl atacă pe suedez chiar dacă ştiu că la urma-urmei fiecare are dreptul să facă ce vrea. Dar în fotbal retorica depăşeşte orice limită: în Italia este chiar greţoasă. Ba mai mult, în Peninsulă chiar ne aflăm în faţa unui exemplu hilar: acum două luni, directorul ziarului Tuttosport, Paolo de Paola, a trecut la Corriere dello Sport, tot în calitate de director: un ziar mai mare, un salariu mai bun, nu e treaba noastră de ce a decis aşa (cele două ziare au acelaşi proprietar, Amodei). Cu alte cuvinte, pînă ieri făcea titluri pro-Juve şi împotriva Romei, acum e la Roma şi face titluri împotriva Juventusului. Vă vine să rîdeţi? Ok, dar aceeaşi persoană îşi permite să-i dea lecţii de morală lui Ibrahimovici: că este un mercenar şi se gîndeşte numai la bani.
Acum, pe lîngă faptul că domnul Zlatan Ibrahimovici (sau Eto'o, sau atîţia alţii) este un om liber şi are dreptul să decidă ceea ce este mai bine pentru el, nu vi se pare puţin ridicol să fie criticat de unul care a făcut exact acelaşi lucru?
Doar emoţia contează?
Lăsînd gluma la o parte, este o mare problemă în Italia cum să te adresezi suporterilor în astfel de situaţii. Se preferă retorica ieftină, de tipul "suporterii suferă, nu poţi să îi laşi în lacrimi", plecînd de la ideea (total greşită) că suporterul are mereu dreptate şi dacă îl perii atunci o să cumpere mereu ziarul. Aspectul emotiv este important în fotbal, chiar decisiv.
Peste tot citeşti articole indignate despre Ibra, dar la fel s-a scris despre Kaka, Eto'o şi alţii. Întrebarea e una singură: un fotbalist are şi el dreptul de a lua o decizie pentru viaţa lui sau trebuie să facă ce spun suporterii, presa şi omul de rînd?
Eto'o v-a întrebat vreodată de ce schimbaţi locul de muncă? Nu. Atunci voi de ce îl acuzaţi pe el că o face? V-a deranjat cu ceva? Mai mult, dacă şi-ar permite să o facă, i-aţi răspunde urît: "Auzi, Samuel, vezi-ţi de treaba ta!". Dar el poate să îşi vadă de treaba lui? Sau în fotbal totul este permis pentru că este o pasiune populară şi dacă lumea rămîne fără jucăria preferată are timp pentru a se gîndi la altceva?
Aspectul emotiv este important în fotbal, chiar decisiv, dar se va putea vreodată discuta în mod lejer şi relaxat despre faptul că profesionismul înseamnă să faci în mod total treabă pentru cine te plăteşte şi atît sau va trebui să minţim mereu pentru a nu deranja pe cineva? Ibra şi Eto'o au fost plătiţi regeşte şi au adus rezultate extraordinare pentru echipele lor. Profesionismul prevede numai şi numai acest aspect: a da maximum în schimbul unei sume de bani.
Banul e ochiul Diavolului
Atenţie, nu spunem că este mutarea perfectă să laşi Inter pentru Anji sau Milan pentru PSG, aici e vorba despre altceva: fotbaliştii se pot gîndi la bani, cum facem şi noi, sau nu? Vor fi mereu obligaţi să sărute tricoul noii echipe, chiar dacă pînă ieri nici nu ştiau unde se află pe hartă sau putem să fim obiectivi? Vor putea să aibă păreri personale sau vor fi nevoiţi să declare că aşa suporteri nu există nicăieri în lume?
Sau noi putem să facem orice pentru că e vorba despre viaţa noastră iar ei nu, chiar dacă vorbim despre cariera lor?
În Italia, profesionismul, banul sînt argumente tabu din cauza educaţiei catolice: "Il soldo e lo sterco del diavolo" este una din dogmele religiei din Peninsulă. O fi adevărat că moneda e a diavolului, dar de ce ne aducem aminte numai cînd nu ne priveşte pe noi?
Ibra este este considerat un mercenar, un cinic, unul fără suflet. A dat goluri cu nemiluita peste tot, a cîştigat titluri aproape singur: în Interul lui Mancini schema de joc preferată era "mingea la Ibra". În Milanul lui Allegri, la fel. Şi-a făcut datoria? Da. Şi-a meritat banii? Da. Datorează ceva cuiva? Nu.
Ibra, faţă de alţi jucători, s-a comportat mereu în mod exemplar, nu a declarat niciodată că visa de cînd era mic să joacă pentru echipa x. Nu a promis că rămîne pe viaţă, nu a încercat să îşi facă tifosii prieteni, n-a fost fals, nu a minţit pentru a avea cîteva aplauze în plus. A jucat pentru cele trei cluburi care sînt duşmane între ele, Juventus, Milan şi Inter. Mereu liniştit, mereu fără nici un fel de emoţie în duelurile directe.
În loc să aprecieze că este sincer şi rece, lumea îl acuză. Este normal?
14 milioane de euro este salariul anual pe care îl va primi Ibrahimovici la PSG pînă în 2015, peste contractele lui Cristiano Ronaldo şi Messi. La Milan cîştiga 12 milioane
"Fotbalul italian s-a transformat din restaurant de lux într-o pizzerie. Explozia noilor pieţe, de la cea braziliană la cea chineză, demonstrează că am ajuns la fundul sacului"
Adriano Galliani, vicepreşedinte Milan
TOP "MERCENARI"
Jucător De la Salariu La Salariu
Eto'o Inter 12 Anji Mahacikala 20,5
Ibrahimovici Milan 12 PSG 14
Drogba Chelsea 6,2 Shanghai Shenhua 13
Yaya Toure Barcelona 5 Man. City 12,5
Anelka Chelsea 6 Shanghai Shenhua 12
Nasri Arsenal 3,6 Man. City 10,8
* Sumele sînt exprimate în milioane de euro
"Fără mine şi Thiago, Serie A va fi mai săracă şi fotbalul italian va pierde din calitate. Am ajuns într-un dream-team şi vreau să colecţionez trofee"
Zlatan Ibrahimovici, atacant PSG
"Cifrele afacerii Ibrahimovici sînt impresionante şi indecente, în vremuri în care toată lumea face mari eforturi să reziste teribilei crize financiare"
Jerome Cahuzac, ministrul francez al Bilanţului
190 milioane de euro e suma totală a transferurilor lui Ibrahimovici, plimbat pe traseul Ajax, Juventus, Inter, Barcelona, Milan şi PSG
)
)
)
)
)
)
)
)
