Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 06 aprilie 2010 00:00
Cel mai bun jucător al Herthei Berlin în meciul cîştigat la Koln cu 3-0 a fost mijlocaşul Raffael, care şi-a încoronat evoluţia de gală şi cu două goluri.
Forma sa bună, după ce în tot sezonul nu marcase decît un gol, a surprins pe toată lumea. Povestea transformării sale peste noapte a oferit-o impresarul, Dino Lamberti:"L-am dus pe Raffa la un psiholog în Elveţia. Doctorul l-a pus pe un scaun, în faţa unui zid, şi l-a adormit. Apoi a stat de vorbă cu el în stare de hipnoză despre problemele pe care le are, în special despre faptul că nu mai înscrie".
Iar rezultatul şedinţei din Elveţia s-a văzut imediat. Deja după ce-a fost trezit, coechipierul lui Maximilian Nicu a acţionat mai sigur pe el, mai relaxat. Iar în meciul de la Koln a erupt pur şi simplu.