Articol de GSP - Publicat duminica, 14 august 2011 00:00 / Actualizat sambata, 13 august 2011 21:33
Meciul de prezentare a lotului Valenciei, 3-0 cu AS Roma, trebuia să rămînă o sărbătoare a unuia dintre puştii de mare viitor ai echipei iberice, Paco Alcacer.
Promovat de la juniori, atacantul de 17 ani a fost felicitat pentru cucerirea titlului continental luat cu "naţionala" Spaniei Under 19, el marcînd de două ori în finala din România cu Cehia (3-2), apoi a înscris o dată şi în poarta lui Lobonţ.
A venit însă drama. Tocmai cînd părăsea "Mestalla", alături de soţie, tatăl jucătorului (44 de ani) a căzut brusc la pămînt. Făcuse stop cardiac. În ciuda intervenţiilor de urgenţă, n-a putut fi salvat.
Paco a ajuns la locul incidentului rapid, după ce a fost anunţat pe cînd făcea duş. În aprilie decedase, tot din cauza unui infarct, tatăl altui fotbalist al Valenciei, portarul Guaita.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”