INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIGA NAȚIUNILOR

E OFICIAL! UEFA a confirmat modul în care se va desfășura Liga Națiunilor » Dacă n-avem noroc, stăm acasă şi la Euro 2020!

Articol de GSP - Publicat joi, 21 septembrie 2017 10:39

UEFA a introdus oficial Liga Națiunilor, competiție care va debuta în septembrie 2018 și va fi extrem de importantă în vederea calificării la Euro 2020.

Simulare pentru preliminariile din viitoarea campanie pe situaţia la zi din actualele grupe: dacă nu vom avea şansă mare la tragerea la sorţi, ne va fi foarte greu să jucăm peste 3 ani la turneul continental.

Mondialul este închis pentru noi. Matematic, nu mai putem ajunge nici pe loc de baraj. Vom vedea al 5-lea turneu consecutiv de CM la TV, ultima prezenţă fiind în Franţa 1998. De acum, obiectivul principal devine calificarea la Euro 2020, unde miza e multiplicată de faptul că Bucureştiul e pe lista oraşelor care vor găzdui meciuri la acel turneu european.

Preliminariile viitoare nu vor mai fi cele clasice, ca până acum. UEFA inovează şi complică procedura de ajungere la Euro. 

  1. Liga Naţiunilor, o competiţie nou-înfiinţată, va debuta în septembrie 2018 şi echipele vor fi împărţite, în funcţie de coeficient, în patru divizii: A, B, C şi D. Se vor face grupe, fiecare va evolua cu fiecare şi în funcţie de clasament se vor stabili urnele valorice pentru grupele preliminare propriu-zise.

  2. Vor fi 10 grupe preliminare din care se vor califica la Euro primele două clasate.

  3. Câştigătoarele grupelor din Liga Naţiunilor sau echipele imediat clasate în spate, care nu s-au calificat din grupele preliminare, vor susţine două baraje. Din fiecare divizie a Ligii Naţiunilor se va califica la Euro câte o echipă.

Ţinând cont de aceste lucruri, Gazeta Sporturilor face o simulare, pe situaţia actuală din preliminarii şi din clasamentul coeficienţilor. Dacă acum s-ar trage la sorţi grupele pentru Liga Naţiunilor, atunci România ar face parte din Divizia C, unde ar fi cap de serie şi o grupă ar putea arăta aşa:

  • ROMÂNIA
  • SCOŢIA
  • BULGARIA
  • ESTONIA

S-ar juca în sistem campionat, tur-retur, în perioada septembrie-noiembrie 2018. Dacă vom câştiga grupa, atunci vom promova în Divizia B pentru ediţia următoare a Ligii Naţiunilor şi avem asigurată şi prezenţa în Final Four pentru Euro 2020 în cazul în care am rata calificarea din grupa preliminară. După aceste meciuri se va trage la sorţi grupa preliminară pentru Euro. Aici vom avea nevoie de mare noroc pentru a prinde o componenţă care să ne dea şanse să ajungem la turneul final.

Sunt multe combinaţii posibile, însă două varinte extreme ar arăta aşa:

GRUPA INFERNALĂ

  • Germania
  • Croaţia
  • România
  • Serbia
  • Belarus
  • Luxemburg

GRUPA ACCESIBILĂ

  • Rusia
  • Irlanda de Nord
  • România
  • Estonia
  • Liechtenstein
  • Gibraltar

În prima variantă, nu doar că ar fi de domeniul fantasticului ca România să termine pe unul dintre primele două locuri, dar, foarte probabil, s-ar ajunge în situaţia de a se clasa la final pe locul 4. E nevoie de foarte mult noroc pentru ca România să aibă o grupă accesibilă, care să-i permită să meargă direct la Euro.
Dacă nu se va atinge obiectivul, atunci mai rămâne o şansă: câştigarea play-off-ului din Liga Naţiunilor.

Dacă suntem în postura de câştigător de grupă, atunci sigur jucăm Final Four, dar aproape sigur vom ajunge acolo şi dacă nu vom câştiga. Motivul? Majoritatea, dacă nu chiar toate formaţiile care vor câştiga seriile din LN vor obţine calificarea la Euro din cadrul preliminariilor şi automat se vor elibera poziţii pentru locurile 2-3-4. De exemplu, în momentul de faţă, dintre marile favorite, doar Olanda nu e pe unul dintre primele două locuri.

Şi dacă vom ajunge în Final Four, în Divizia C barajele ar putea arăta aşa:

Semifinale

  • ROMÂNIA - CEHIA
  • GRECIA - MUNTENEGRU

Finala

  • Câştigătoarele între ele

Gazde în semifinale vor fi echipele cu o linie de clasament mai bună în grupa de LN, iar în finală se va trage la sorţi cine va disputa barajul acasă. Şi aici, meciurile nu par deloc la îndemână. Teoretic, ar putea să fie un prim meci cu Cehia, la Praga, după care, în caz de victorie, un altul cu Muntenegru sau Grecia, la Podgorica sau Atena, partide în care mai degrabă România ar pleca având şansa a doua.

Am căzut 3 locuri

Înaintea meciului cu Muntenegru, naţionala României era prima din Divizia C a virtualei Ligi a Naţiunilor. Eşecul de la Podgorica ne-a trimis 3 locuri mai jos, iar dacă nu vom face puncte în ultimele două jocuri din actualele preliminarii, cu Kazahstan, la Ploieşti, şi Danemarca, la Copenhaga, atunci vom cădea şi mai mult. Nu ne vom prăbuşi până în Divizia D, dar vom pierde statutul de cap de serie atunci când se vor stabili cele 4 grupe din Liga Naţiunilor în Divizia C.

3e numărul ţărilor, din primele 20 clasate acum în topul coeficienţilor, care nu se află pe unul dintre primele două locuri în grupele preliminare pentru CM, e vorba despre Olanda, Ucraina şi Austria

12 pozițiile despart pe Irlanda de Nord şi România în clasamentul coeficienţilor, britanicii se află pe poziţia a 16-a, noi abia pe 28

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ședință de urgență în Bănie! Rotaru a schimbat planurile, Gâlcă e forțat să plece » Cine poate sta pe bancă la Universitatea Craiova - FCSB
Cupa Romaniei
Ședință de urgență în Bănie! Rotaru a schimbat planurile, Gâlcă e forțat să plece » Cine poate sta pe bancă la Universitatea Craiova - FCSB
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Cupa Romaniei
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”
Special
Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”

Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”

Ricardo Grigore a debutat la noul club și dezvăluie într-un interviu GSP: „Din păcate, e un fotbal mai ridicat decât ce avem noi în Liga 1! Aici, nu există așa ceva”


Comentarii (20)
dubluv
dubluv  •  22 Septembrie 2017, 21:27

GSP, nu v-ati saturat de prostia asta cu "vom vedea turneul final la TV"? Credeti-ma, si daca se califica, si daca nu, tot la TV o sa-l vad.

ozon1963
ozon1963  •  22 Septembrie 2017, 08:51

E tare asta ...vom juca vreo 10 meciuri in 3 luni...." S-ar juca în sistem campionat, tur-retur, în perioada septembrie-noiembrie 2018. " Ne calificam sigur ca noi suntem campioni la jucat zilnic!

goal_24
goal_24  •  21 Septembrie 2017, 16:04

gfan.in -partea mai frumoasă a stadionului

Vezi toate comentariile (20)
Comentează