Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 13 aprilie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 13 aprilie 2012 12:10
Cel mai puternic campionat din lume, cu 5 echipe în cele patru semifinale europene, este la un pas de colaps financiar.
Fotbalul care domină continentul are o bază de nisip, ce s-ar putea distruge la primul cutremur! Financiar, Spania e pe marginea prăpastiei, potrivit unui studiu dezvăluit de Associated Press.
Real şi Barca sînt în semifinalele Ligii, iar Atletico, Valencia şi Bilbao se bat pentru finala Europa League de la Bucureşti. Şi totuşi, ele sînt cele mai afectate cluburi.
Madrilenii, victimele unei politici de transferuri nemaivăzute (numai Cristiano Ronaldo a fost cumpărat cu 94 de milioane), au ajuns la o datorie de 589 de milioane de euro, în timp ce catalanii sînt foarte aproape de marii rivali: 578 milioane! După, vin Atletico (514) şi Valencia (382). "Aceasta într-un moment cînd Spania are peste 5 milioane de şomeri şi Guvernul cere tot mai multe sacrificii", a comentat AP.
Un profesor de economie la Universitatea din Barcelona, Jose Maria Gay de Liebana, explică situaţia dezastruoasă: "Fotbalul este oglinda economiei spaniole. De ani de zile cheltuim mult peste puterile noastre. Cluburile au făcut investiţii colosale şi ineficiente, şi cum nu aveau fondurile lor pentru a finanţa aceste cheltuieli, s-au îngropat în datorii".
3,5 miliarde de euro este datoria totală acumulată de fotbalul spaniol la toate nivelurile
0,75 miliarde de euro datorează Fiscului grupările din prima ligă iberică
6 cluburi din prima ligă (Rayo, Santander, Betis, Zaragoza, Granada şi Mallorca) şi 6 din Segunda sînt în proceduri de faliment
![„De liga SATELOR!” » La 3 zile după PAOK - FCSB, Răzvan Lucescu a făcut din nou iureș: „Rușine! Din cauza asta vom merge la București și vom lupta!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/59dbb011-8ed7-4942-9df5-88fed57f08cf.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul