Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 29 martie 2010 00:00
95 la sută din pariurile puse în Italia pe acest joc au mers pe X. "Chievo împarte chiar şi porumbelul", a titrat "Gazzetta dello Sport", ce a dezvăluit înţelegerea. "A început campionatul de întrajutorare mutuală. Dacă interesele coincid, atunci o felie de tort pentru fiecare şi înainte la centru contra oricăror reacţii extremiste. S-o numim salvare condiţionată".
Cotidianul roz a concluzionat amar: "Senzaţional pe Bentegodi! Cine s-ar fi aşteptat la o remiză între Chievo şi Parma. Nu ne mai rămîne decît ironia pentru a ieşi din fundăturile în care fotbalul italian se ascunde o dată cu venirea primăverii". Aceeaşi sursă a remarcat că singurele emoţii ale unei partide a păcii au fost două bare, împărţite echitabil.
Acum doua etape, tot la Verona, Chievo a mai realizat un egal de salon, 1-1 cu Catania, calificate de tabloidul bitanic The Sun "italian job".
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor