Articol de GSP - Publicat duminica, 09 mai 2010 00:00
Partida programată azi, de la ora 16:00, pe stadionul "Luigi Ferraris" din Genova, va avea tribunele goale. Decizia a fost luată aseară de prefectul oraşului, Francesco Musolino, care a motivat măsura extremă din raţiuni de ordine şi de securitate publică.
Cu cîteva zile în urmă, în Genova au apărut mesaje ameninţătoare anunţînd o răzbunare a tifosilor "rossoblu" faţă de cei ai lui Milan la partida din penultima etapă. Se făcea referire la episodul din urmă cu peste 5 ani, mai precis pe 6 februarie 1995, cînd Vincenzo Spagnulo a fost înjunghiat mortal în ciocnirile dintre fanii celor două echipe. O referire cu trimitere la o altă victimă, de data asta din rîndurile tifoseriei "rossonera"! Oricum, Genoa - Milan nu era un joc cu o deosebită importanţă, ambele echipe fiind practic fără obiectiv în ultimele două etape.
FCSB, „BOMBĂ” financiară, după calificarea în optimile Europa League