Articol de GSP - Publicat duminica, 30 mai 2010 00:00
Atacantul Giovanni Silva, care a evoluat la FC Barcelona în perioada 1996-1999, a declarat că fostul său antrenor, olandezul Louis van Gaal, este "Hitler" pentru fotbaliştii brazilieni, pe care nu-i suportă, informează cotidianul catalan Sport.
Jucătorul, care se retrage în acest an de la echipa braziliană Santos, îl acuză pe Van Gaal de mania persecuţiei şi susţine că i-ar fi plăcut ca Inter Milano să fi câştigat finala Ligii Campionilor cu 15-0, iar cinci goluri să fie înscrise de compatriotul său Lucio.
"Van Gaal este Hitlerul jucătorilor brazilieni, este arogant şi are o problemă. Colaborarea mea cu el a fost îngrozitoare, nu voia brazilieni, m-a dat afară şi s-a certat cu Rivaldo şi Sonny Anderson. Mereu ne spunea drept scuză că ne antrenăm prost", a declarat Giovanni pentru Folha de Sao Paulo.
Giovanni, care a împlinit 38 de ani, nu a găsit explicaţii pentru comportamentul tehnicianului. "Cred că are vreo traumă, el nu are idee de fotbal, nu ştie nimic, în vremea când mă pregătea făcea mereu acelaşi antrenament, tipul este bolnav, este nebun", a menţionat Giovanni.
Mediafax