Articol de GSP - Publicat luni, 13 decembrie 2010 00:00
Tehnicianul formaţiei Galatasaray, Gheorghe Hagi, şi-a certat jucătorii, duminică, spunându-le că sunt ca nişte fantome pe teren, că nu trebuie să creadă că au locul garantat şi că la meciul cu Genclerbirligi, scor 0-2, au intrat în istorie, informează presa turcă.
"Sunteţi ca nişte fantome pe teren. Să nu credeţi că aveţi locul garantat. Vor exista surprize foarte mari", le-a spus Hagi fotbaliştilor, conform cotidianului Hurriyet.
Potrivit Milliyet, Hagi a avut un discurs de 15 minute înaintea antrenamentului de duminică, programat de el deşi în mod normal Galatasaray avea o zi liberă după fiecare meci.
"Vă daţi seama că la meciul cu Genclerbirligi aţi intrat în istorie. Jucaţi la Galatasaray dar aveţi o atitudine indiferentă. Eu am intrat în istorie cu acest echipament, dar prin succesele mele. Acum am intrat în istorie ca antrenorul unei astfel de echipe. Mai avem o săptămână, poate până atunci veţi înţelege valoarea acestui echipament", a mai spus tehnicianul conform Mediafax.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor