INTERVIU » Xavi Hernandez: "Sînt convins că în 10 ani vom vedea o Barça mai bună decît cea actuală"

Toate marile orchestre au un dirijor de excepţie. În cazul Barcelonei şi al naţionalei Spaniei, acesta este Xavi Hernandez. "El Cerebro" ("Creierul") împlineşte 32 de ani pe 25 ianuarie şi e la Barcelona de cînd avea 11 ani. Spune despre el că are un singur avantaj în faţa adversarilor: îi merge mintea mai rapid. Altfel, nu se consideră cine ştie ce fotbalist :)

Xavi e arhitectul tăcut al Barcelonei. Intră pe teren şi în loc de creion are mingea cu care desenează scheme dificil de intuit de către adversari. Ţine mereu capul sus, ştie întotdeauna unde se află colegul căruia vrea să-i paseze, gîndeşte cu o fracţiune de secundă înaintea oricărui adversar şi e văzut de o lume întreagă drept omul în jurul căruia s-au creat două echipe care au intrat în istorie: FC Barcelona şi naţionala Spaniei. Xavi a acordat un interviu pentru El Pais. Suprinde, ca de fiecare dată, prin modestia de care dă dovadă.

"Cel mai frumos moment al zilei? Cînd mă trezesc pentru a mă duce la antrenament"

- Xavi, eşti printre veteranii echipei, cum te simţi la aproape 32 de ani?
- Nu mai sînt la fel, de fiecare dată mi-e mai greu să mă recuperez după un meci. Acum cîţiva ani, la finalul unei partide mă simţeam plin de energie, acum sînt obosit, fără vlagă. A doua zi, cînd mă trezesc, mă doare tot corpul. Nu mai am 20 de ani şi meciurile îşi pun amprenta asupra mea. Partea bună e că înainte să intru pe teren sînt mai liniştit, mai calm.

- Ai cumva senzaţia că eşti aproape de finalul carierei?
- Nu, pentru că încă savurez totul, încă mă bucură ceea ce fac. Nici măcar nu vreau să mă gîndesc la retragere. Doi, trei, patru ani... să vedem cît mai pot juca. depinde de corpul meu, dar şi de minte, depinde dacă mai simţi că îţi aduce bucurie ceea ce faci. Eu mă simt bine, încă mai am motivaţie. Meciurile de pe "Bernabeu", Mundialito (Mondialul Cluburilor)... astfel de provocări îţi încarcă bateriile chiar şi atunci cînd te simţi obosit, încordat. Astfel de meciuri sînt un dar. Şi sînt un dar frumos... Toţi vorbesc despre Neymar, care e foarte bun. Dar şi Ganso are clasă. Sînt puternici fizic, tehnici ca mai toţi brazilienii...

- Nu te-ai plictisit să fii mereu pe drumuri, să faci deplasări pe cine ştie unde?
- La cum e viaţa acum, cînd vezi cum oamenii se descurcă din ce în ce mai greu... să joc la echipa mea favorită, la cea mai bună echipă din lume, şi să fiu şi plătit pentru asta... Să fim serioşi! Am un mare noroc pe care nu-l merit. Mă trezesc în fiecare dimineaţă superfericit. În plus, am parte de recunoaşterea profesională din partea colegilor şi a suporterilor. Nici nu visam la aşa ceva... Lene? Plictiseală? În nici un caz. Cel mai frumos moment al zilei e atunci cînd mă trezesc pentru a mă duce la antrenament. Mă ridic din pat, mă gîndesc la schimbul acela succesiv de pase pe care-l facem la antrenamente şi deja sînt conectat la ceea ce urmează.

- Balonul de Aur?
- Pentru fotbal e bine să-l cîştige o persoană atît de normală şi simplă cum e Leo Messi. Fotbalistic vorbind, nu există dubii, el e cel mai bun. Îndrăznesc să spun că va fi cel mai bun fotbalist din istorie. Leo merită totul pentru ceea ce face. Să fii capabil să faci diferenţa în fiecare meci e foarte greu. În plus, trebuie să fii o bestie din punct de vedere fizic, pentru că altfel e imposibil să concurezi... Are un mare merit. Eu mereu spun că pe mine Messi mă face să joc mai bine, să fiu mai bun.
Nu mă simt cel mai bun din lume şi nici nu înţeleg fotbalul ca pe o chestiune individuală. În fond, e nedrept, pentru că portarul nu va cîştiga niciodată un Balon de Aur. Mie mi-e de ajuns să ştiu că mă aflu printre cei mai buni.

"Gîndesc mult şi alerg cînd şi cum trebuie"

- Ţi-ar fi plăcut să fii mai mediatizat?
- Deloc. Nu forţez nimic. Nu am cont de Twitter şi nici de Facebook pentru că nu le văd rostul. Sînt un tip foarte sociabil, dar cu oamenii pe care îi văd, cu cei care încearcă să se apropie de mine... Mie-mi place să joc fotbal. Restul nu mă interesează. Dacă am mingea, mi-e de ajuns.

- E mai dificil să concurezi acum decît atunci cînd te-ai apucat de fotbal?
- Da, acum toată lumea e superpregătită, exigenţele sînt mai mari. Cînd am ajuns la club, era suficient să ştii să joci. Acum, trebuie să fii foarte bine pregătit fizic, să fii foarte rezistent.

- Din afară, senzaţia e că tu gîndeşti mult şi alergi puţin, dar statistica arată că eşti în continuă mişcare cînd te afli pe teren.
- Gîndesc mult şi alerg cînd şi cum trebuie. Sînt mereu în mişcare, asta e adevărat, pentru că mă duc acolo unde se duce mingea. Văd însă mulţi atacanţi ai adversarilor care aleargă enorm după minge şi în spatele ei şi nu le iese nimic. Eu înaintez alergînd, înaintez atingînd mingea, mă simt bine... 200 de mingi. Termin meciul epuizat, dar mă distrez.

- Şi cum te recuperezi după un asemenea efort?
- Dormind. Îmi respect siestele de 4, 5 ore... La fel fac şi în zilele de meci. În ziua în care joc pe "Bernabeu", trebuie să-mi fac siesta. La fel se întîmplă şi înaintea finalei Ligii Campionilor. Nu am insomnii, am nevoie să dorm.

- Există ceva care să-ţi placă mai mult decît să joci fotbal?
- Îmi place mult să merg să caut ciuperci. E un hobby. Merg cu tatăl meu şi cu prietenii.

- E vreo legătură între cele două pasiuni ale tale, vreo superstiţie?
- Nu. Însă ceea ce ştiu sigur e că dacă merg să mănînc ceva cu reprezentantul meu, Ivan Corretja, înaintea de meciul de pe "Bernabeu", cîştigăm.

"Niciodată n-am stat mai mult de două zile fără să dau cu piciorul în minge"

- Cîte mingi ai acasă?
- Una. O replică a balonului cu care s-a jucat Mondialul din 1930, din Uruguay.

- E adevărat că încă mai joci fotbal, cînd ai timp, cu prietenii?
- Da. Dacă am cîteva zile libere, jucăm un meci, schimbăm cîteva pase. Cred că niciodată în viaţa mea nu am stat mai mult de două zile  fără să dau cu piciorul într-o minge.

- Ce s-a întîmplat în 2006 la Mondialul Cluburilor? (nr. Barcelona a pierdut finala, scor 0-1) Echipa aceea nu şi-a mai revenit...
- Internacional şi-a jucat bine cărţile şi noi am avut ghinion. Ei s-au apărat tot meciul şi ne-au ucis pe un contraatac. E foarte dificil să cîştigi un trofeu ca ăsta. O echipă ca Internacional îţi poate face viaţă grea. Acea echipă pe care o aveam era bună, erau oameni de treabă. Avea viitor, dar... Ne-am lăsat cu toţii luaţi de val. Mare păcat. Aveam un antrenor (Rijkaard) care nu mai era exigent şi cei care nu şi-au asumat misiunea, care nu au respectat pactul cu ei înşişi... Chestia asta e foarte importantă, e ceva esenţial. Dacă te respecţi pe tine însuţi şi-ţi respecţi meseria, nimeni nu trebuie să-ţi spună nimic. Crezi că lui Mascherano trebuie să-i spună cineva ceva? El însuşi îşi impune chestii. Pe vremea aceea existau jucători care aveau nevoie de cineva să-i ghideze, iar noi nu avem un antrenor suficient de exigent. Din toate ai de învăţat. A fost şi vina mea, nu acuz pe nimeni.

"În 10 ani, vom vedea o Barça mai bună decît cea actuală"

- Care e diferenţa între echipa de atunci a Barcelonei şi cea de acum?
- Da. Am evoluat, înţelegem mai bine fotbalul, muncim mult mai mult în apărare, profităm de strategie... Înainte nu ieşeam atît de mult cu mingea începînd de la portar sau fundaşi. Jocul meu nu s-a schimbat mult, dar întreabă-l pe Victor Valdes. Înainte, dacă avea mingea şi nu găsea un mijlocaş liber, degaja. Acum, nu, caută mai multe opţiuni, pentru că echipa îi oferă posibilitatea asta. E o formaţie care munceşte mult pentru a păstra mingea, dar face şi presing. Înainte, nu recuperasem niciodată atîtea mingi. 90 la sută din munca noastră e centrată pe minge, pe înţelegerea jocului. Asta e diferenţa. Acum toţi înţelegem jocul. Iar în 10 ani va fi şi mai bine. Sînt convins că vom vedea o Barça mai bună decît cea actuală. Din spate vine o generaţie spectaculoasă, de oameni foarte normali, dar care sînt foarte valoroşi. Sergi Roberto, Montoya, Fontas, Jonathan, Thiago...

- Eşti îngrijorat pentru ce se va întîmpla cînd va pleca Guardiola?
- Sper să mai continue mulţi ani la Barcelona. Eu nu am văzut pe nimeni care să caute atît de mult spaţiile în care jucătorii să se poată exprima, care să muncească atît de mult pentru a şti ce să faci cînd ai mingea. E incredibil cum găseşte soluţii. Dar partea bună e că jucătorii care vin din spate înţeleg tot mai bine şi mai rapid. Nu vom pierde ceea ce avem. Nu putem fi atît de proşti încît să ne îndepărtăm de o strategie care şi-a demonstrat eficacitatea. Ăsta e drumul şi nu trebuie să-l schimbăm. Barça capătă sens, are o identitate cu 15 fotbalişti crescuţi în "La Masia" şi 5 sau 6 din exterior, foarte buni.

"Eu, dacă nu am spaţii, nu sînt cine ştie ce jucător"

- Vorbeai, mai devreme, despre spaţii. E capitolul cel mai important pentru tine?
- Cu siguranţă! Dacă nu am spaţiu, ce pot să fac? Nu pot să risc o ciocnire cu adversarul, pentru că nu sînt foarte puternic şi ca să trec de omul din faţa mea am nevoie de spaţiu. Eu, fără spaţii, nu sînt cine ştie ce jucător. Am nevoie să cîştig doi metri în faţa adversarului pentru a putea gîndi şi executa. Am resurse, deţin controlul al balonului, am orientare bună, dar nu sînt nici rapid, nici foarte tehnic. Avantajul meu e că îmi merge mintea repede. Altceva nu am. În fond, sînt un jucător ca cei care bat mingea pe stradă. Mai loveam mingea contra unui perete, a unui copac, a unui chioşc... Chioşcul îmi returna balonul destul de bine

- D-asta te înţelegi atît de bine cu Busquets?
- Pe teren şi în afara lui, gîndim asemănător. E un fotbalist imens. Trăieşte fotbalul la maximum, e serios, concentrat, profesionist... Ca şi Pedro.

- Te vezi antrenînd?
- Nu, în nici un caz. Dar va trebui să-mi găsesc ceva de făcut care să aibă legătură cu fotbalul, nu pot sta departe de el.

- Cum ţi se pare clubul la care joci?
- Totul e bine. Depinde dacă intră sau nu mingea în poartă. Acum, preşedintele poate să se numească Antonio sau Pepito, dar dacă mingea nu intră în poartă...
sursa: El Pais

Xavi Hernandez e o legendă vie a fotbalului spaniol. A adunat 21 trofee pînă acum. Are un palmares de invidiat: 6 titluri de  campion al Spaniei (1999, 2005, 2006, 2009, 2010, 2011), 5 Supercupe ale Spaniei (2006, 2007, 2009, 2010, 2011), 3 Ligi ale Campionilor (2006, 2009, 2011), două Supercupe ale Europei (2009 y 2011), o  Cupă a Regelui (2009) şi a cîştigat de două ori Mondialul Cluburilor (2009, 2011). E campion european (2008) şi mondial (2010) cu Spania şi se află în lupta pentru "Balonul de Aur", alături de Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo.

În meciul cu Real Madrid, de pe Bernabeu, scor 3-1 pentru Barcelona, Xavi Hernandez a bifat meciul cu numărul 600 în tricoul blau-grana. Mijlocaşul catalan a debutat în august 1998 la Barça, sub comanda lui Louis van Gaal, într-un meci împotriva celor de la Mallorca, din Supercupa Spaniei, partidă în care a şi marcat golul victoriei.

A marcat 42 de goluri în 397 de meciuri disputate doar în campionat.