Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 20 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 20 noiembrie 2014 00:04
Marca a scris despre “cel mai negru an al secolului XXI pentru echipa naţională”, punînd accentul pe eliminarea ibericilor de la CM 2014, încă din faza grupelor.
Aşa an, aşa final. Pe o ploaie teribilă şi un teren aşijşderea, reprezentativa Spaniei a încasat marţi a 5-a înfrîngere în 2014: 0-1 în amicalul de lux cu Germania, de la Vigo.
“Atîtea eşecuri, dintre care trei oficiale, n-am mai suferit din 1991”, observa ieri cotidianul As, în timp ce Marca a titrat “Un an de uitat!”. Ambii selecţioneri au profitat de ocazie pentru a-şi testa băncile de rezervă.
Urmarea? Un joc modest şi o victorie norocoasă a oaspeţilor: gol Kroos, în ultimul minut, cu concursul portarului debutant Casilla, care a scăpat balonul în
plasă.
“Cu şah-matul lui Kroos s-a sfîrşit cel mai negru an al secolului XXI pentru Spania”, a punctat Marca, aluzie la dezastrul de la CM 2014, pe care deţinătoarea trofeului l-a părăsit din faza grupelor.
Şi un avertisment în El Mundo: “«Naţionala» are de acum 4 luni la dispoziţie pentru a se decide încotro o ia”.
12 meciuri a jucat Spania în 2014. Bilanţ: 7 victorii, 5 înfrîngeri, golaveraj 22-12
10 e locul pe care-l ocupă campioana Europei în ierarhia FIFA-Coca Cola. La
începutul anului era lider
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro