Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 21 ianuarie 2024 13:47 / Actualizat duminica, 21 ianuarie 2024 14:38
Ivan Toney, 27 de ani, exclus opt luni din fotbal pentru pariuri, a jucat din nou în Premier League la Brentford și a înscris la 3-2 cu Nottingham Forest. Dar atacantul a mutat mingea din locul indicat de arbitru, creându-și un mare avantaj. A tras pe spațiul liber, pe lângă zid, egalând scorul (1-1) în prima repriză. Nici „centralul”, nici VAR-ul nu au reacționat.
Pe 17 mai 2023, Ivan Toney a fost suspendat opt luni în Anglia, după ce încălcase de 232 de ori regulile anti-pariuri ale federației insulare! Atacantul lui Brentford, 27 de ani, golgheterul echipei sale în sezonul trecut și al treilea cel mai prolific jucător din Premier League 2022-2023 cu 20 reușite, după Erling Haaland (36) și Harry Kane (30), a jucat sâmbătă pentru întâia oară în actuala stagiune. Și a înscris, la 3-2 pe teren propriu cu Nottingham Forest.
Ivan Toney a mutat mingea și a pus și spumă în fața ei, crezând că îi păcălește pe toți
„În toată această perioadă în care nu am jucat m-am gândit doar să reintru și să marchez din nou pentru Brentford", a declarat Toney. Dar acest gol a declanșat un scandal în Marea Britanie.
În minutul 19, când scorul era 0-1, gazdele au primit o lovitură liberă directă de la marginea careului, puțin lateral dreapta. Toney, chiar căpitanul „albinelor" în weekend, a așteptat ca portarul advers Matt Turner să-și așeze zidul (a pus și un jucător întins în spatele barierei, pentru a evita un șut la firul ierbii), a mai privit o dată și a apelat la un truc care a mai fost văzut de multe ori pe un teren de fotbal.
Ivan Toney did this
— OBSERVE (@observetheart) January 21, 2024
Is it cheating or not?? pic.twitter.com/d6WarabDCK
A mutat mingea mai mulți centimetri la dreapta, profitând de neatenția „centralului" Darren England. Vârful a luat un pic din spuma trasată de arbitru pentru a indica locul execuției și l-a pus exact unde voia el să bată.
266de zile a așteptat Ivan Toney pentru a marca un gol la Brentford
Nottingham a protestat la pauză după trucul lui Ivan Toney: „Legea e clară. Fiecare gol trebuie analizat"
Astfel, și-a creat un avantaj. Zidul nu îl mai proteja pe portar, iar Toney a tras chiar pe acel spațiu creat odată cu mutarea balonului. Șut la colțul scurt, goalkeeperul nu a avut nicio reacție și nicio șansă.
Atacantul a crezut că gestul său a scăpat neobservat. Nu a fost deloc așa. Potrivit Sky Sports, Nottingham a depus un protest la pauza partidei de pe „Gtech Community Stadium".
Managerul „pădurarilor", Nuno Espirito Santo, a protestat vehement la final, nemulțumit că asistentul video, Michael Salisbury, nu a intervenit. „Am crezut inițial că a fost o greșeală de plasare a zidului. Nu era vorba de nicio eroare. Mingea a fost mutată înaintea loviturii. Legea e clară. Fiecare gol trebuie verificat, dar acel gol nu a fost analizat, deși noi toți am văzut cum a fost mișcat balonul. Un moment important al meciului", a declarat antrenorul portughez.
69 de goluria înscris Ivan Toney în 125 de meciuri în toate competițiile la Brentford
VIDEO. Rezumatul meciului Brentford - Nottingham Forest (3-2)
„Ivan Toney ar fi trebuit să primească un cartonaș galben”
Mike Halsey, fost arbitru FIFA, a explicat pentru The Sun: „Jucătorii nu au voie să mute mingea, acesta e comportament nesportiv, Ivan Toney ar fi trebuit să primească un cartonaș galben. A scăpat".
Toney a recunoscut ce a făcut: „Da, am mutat puțin balonul”. A fost ironizat de fanii lui Nottingham: „O dată trișor, întotdeauna trișor”.
35de milioane de euro valorează Ivan Toney, potrivit site-ului Transfermarkt