INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

LIVERPOOL - TOTTENHAM 2-1 // VIDEO » Furia roșie! Liverpool întoarce scorul cu Tottenham și păstrează distanța față de Manchester City

Articol de - Publicat duminica, 27 octombrie 2019 20:30

Liverpool a învins-o pe Tottenham, scor 2-1 (Henderson 52, Salah 75 - pen. / Kane 2), în derby-ul etapei #10 din Premier League. 

 Liverpool și fotbalul său frenetic au făcut Tottenham să cedeze. Ce asediu pe "Anfield"! Arena părea un poligon de trageri, The Reds șutând din toate pozițiile.

Era 0-1, pentru că Tottenham deschisese scorul încă din primul minut: Kane a înscris cu capul din plonjon, după ce Lovren a deviat în bară trasorul lui Son.

Henderson, cu tibia

Cât vor rezista Spurs? Asta era unica întrebare. Ar fi fost aproape imposibil să nu ia gol. O avalanșă de mingi trimise spre poarta lui Gazzaniga, înlocuitorul lui Lloris. Argentinianul respingea eroic. Salah, Firmino, Van Dijk, Alexander-Arnold, Mané. Toți s-au izbit de zidul sud-american.

După pauză, Liverpool a reluat ofensiva totală. Presiune maximă, se apropia tot mai mult de țintă. Și linia de apărare londoneză a cedat, în minutul 52. Nu a egalat niciunul dintre artiștii din atac, Salah, Firmino sau Mané. A marcat căpitanul Henderson. Cu stângul. Cu tibia! 1-1.

Klopp exultă!

0-1 ar fi fost un coșmar pentru Klopp, dar nici 1-1 nu-l mulțumea. Un punct nu era suficient în cursa cu Man. City. Are nevoie de toate punctele pentru primul titlu roșu după 30 de ani!

În minutul 74, Aurier și-a pierdut concentrarea. L-a deposedat inițial pe Mané, apoi, încercând să degajeze, i-a agățat piciorul senegalezului. Penalty. Iar Salah a executat ca un campion. Tare, la firul ierbii. Gazzaniga nici n-a mai avut timp să se miște pe linie. 2-1.

Liverpool rămâne la șase puncte de City. "Anfield" exultă, dar până la sărbătoarea finală mai e mult. Guardiola nu renunță atât de ușor.

13mingi a tras pe poartă Liverpool azi (din totalul de 21 de șuturi); Tottenham, doar 11 șuturi, patru cadrate

Liverpool - Tottenham 2-1


Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Lovren, Van Dijk, Robertson - Henderson, Fabinho, Wijnaldum- Salah, Firmino, Mane 
Antrenor: Jurgen Klopp 

Tottenham: Gazzaniga - Aurier, Alderweireld, Sanchez, Rose - Winks, Sissoko - Son, Eriksen, Alli - Kane
Antrenor: Mauricio Pochettino

Arbitru: Anthony Taylor

VEZI ȘI:

VIDEO + FOTO Greu fără Cristiano Ronaldo » Juventus o comite în fața echipei lui Benzar, dar profită de egalul dintre Inter și Parma
 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează