INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Fost jucător de la Manchester United: „Van Gaal e una dintre cele mai rele persoane pe care le-am întâlnit”

Rafael da Silva, stânga, foto: Guliverr/gettyimages
Rafael da Silva, stânga, foto: Guliverr/gettyimages

Articol de - Publicat marti, 29 septembrie 2020 13:08 / Actualizat marti, 29 septembrie 2020 13:32

Rafael da Silva, 30 de ani, vorbește cu aceste cuvinte dure despre fostul său antrenor Louis van Gaal. Brazilianul, care a fost antrenat de olandez în sezonul 2014/15, a explicat într-un interviu motivele pentru care a fost dezamăgit de fostul său tehnician: „Vorbesc urât despre unii oameni, precum Van Gaal. Nu îmi place Van Gaal”.

Louis van Gaal a fost succesorul lui David Moyes pe banca formației de pe Old Trafford. După Campionatul Mondial din 2014, când Louis van Gaal a fost numit antrenorul celor de la United, Rafael a primit mesaje de la foarte mulți prieteni, iar aceștia i-au zis că antrenorului „nu îi plac brazilienii”. „Au mai zis că primul lucru pe care îl va face este să mă dea afară.

În prima zi nici nu a vorbit cu mine. În a doua zi mi-a zis că pot să plec. Nici nu m-a antrenat și deja mi-a zis asta. Nu îmi venea să cred”.

Cu toate acestea, brazilianul a încercat să își demonstreze valoarea pe teren: „Am încercat să lupt pentru locul meu. Am fost antrenat de el timp de un an de zile. A fost foarte, foarte dificil. Este una dintre cele mai rele persoane pe care le-am întâlnit”.

În cele din urmă, jucătorul a ajuns să renunțe și s-a transferat la Lyon în 2015, unde a jucat până în acest sezon, când a semnat cu noua campioană a Turciei, Istanbul Basaksehir.

Rafael da Silva a ținut să sublinieze că fostul antrenor al Barcelonei nu a evoluat pe plan personal, declarând că „nu îi pasă cum sunt oamenii, se gândea doar la el însuși: «Așa sunt, mă respecți și faci ce vreau». Jucătorii s-au săturat de asta”. 

Citește și alte știri din Premier League:

„Va fi sfârșitul lui Pep Guardiola!” » Un fotbalist legendar dă verdictul

Liverpool - Arsenal 3-1. Jurgen Klopp a răbufnit în fața unei legende de la United: „Unde ați văzut neglijență? Vorbiți despre alt meci?!”

Citește și:

Răzvan Lucescu a refuzat prima ofertă, dar poate da lovitura » Presa internațională anunță că este favorit să înlocuiască un antrenor de legendă
Campionate
Răzvan Lucescu a refuzat prima ofertă, dar poate da lovitura » Presa internațională anunță că este favorit să înlocuiască un antrenor de legendă
Ultrașii FCSB știu numele fotbaliștilor cu care negociază Becali și exultă: „5 ani nu ne bate nimeni!”
Superliga
Ultrașii FCSB știu numele fotbaliștilor cu care negociază Becali și exultă: „5 ani nu ne bate nimeni!”
Al Hilal câștigă Cupa Regelui! Cristiano Ronaldo a plâns în hohote după ce a rămas fără trofeu cu Al Nassr
Campionate
Al Hilal câștigă Cupa Regelui! Cristiano Ronaldo a plâns în hohote după ce a rămas fără trofeu cu Al Nassr

Imagini SCANDALOASE de la gala RXF, din Sala Polivalentă » Două femei lovite cu bestialitate de „Perversul” de pe Târgu Ocna, în cușcă! Reacția șocantă a organizatorilor: „Nu este nimic deplasat!”

De asta a fost mazilit?! Ce a putut să facă în vestiar jucătorul plecat de la Dinamo


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează