Articol de GSP - Publicat marti, 09 noiembrie 2010 00:00
Andrea Mandorlini, fostul tehnician al lui CFR Cluj, este de astăzi noul antrenor al echipei Hellas Verona, fapt confirmat de site-ul oficial al echipei din liga a treia italiană.
Mandorlini a mai antrenat în cariera sa pe Atalanta, Bologna, Siena, iar înainte de a veni la Cluj, a antrenat-o pe Sassuolo, echipă din Serie B. Antrenorul italian a fost demis de cîrma lui CFR la începutul acestui sezon după rezultatele slabe obţinute de campioana en-titre.