INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GALLIANI IESE LA ATAC

"Mourinho instigă la violenţă. Trebuie oprit!"

Articol de GSP - Publicat luni, 22 februarie 2010 00:00

Gestul lui Mourinho cu mîinile legate, care a făcut înconjurul lumii după meciul cu Sampdoria, a stîrnit un val de reacţii negative în Italia. Adriano Galliani, vicepreşedintele rivalei Milan, îl critică pe antrenorul portughez al Interului.


"Comportamentul unor tehnicieni constituie o adevărată instigare la violenţă şi nu mai putem continua aşa. Trebuie să lăsăm tonul mai jos, altfel riscăm să îi întărîtăm mai mult pe suporteri", a declarat Galliani. "Regretul meu e că n-am reuşit să interzic silenzio stampa cît am fost şeful Ligii. E un lucru anormal pentru că echipele trăiesc din banii de la televiziuni şi indirect de la presă, prin atenţia pe care o suscită fanilor", a completat oficialul "rossonero".


Imediat după jocul de sîmbătă, preşedintele Massimo Moratti a interzis orice declaraţii date presei la Inter. Iar arbitrii italieni au ameninţat că, dacă Mourinhi nu va fi suspendat şi va scăpa cu amendă, vor intra în grevă de protest, solidarizîndu-se cu Tagliavento. Acesta l-a enervat pe Mourinho, care a contestat eliminările lui Samuel şi Cordoba la meciul cu Sampdoria.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Stranieri
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Handbal
Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (4)
 •  23 Februarie 2010, 00:18

Galliani asta toata viata lui a avut grija sa se "ocupe" de Inter, si nu de de Milan. Au mai fost prinsi, dar ei continua cu jocurile murdare, in loc sa lase fotbalul sa se joace pe teren, si cea mai buna echipa sa castige. Asta e realitatea in Italia, chiar daca unii suporteri n-o inghit. Pacat de campionat, candva cel mai puternic din lume. Repet, candva...

 •  22 Februarie 2010, 23:50

Doar asa sa mai castige si altii campionatul, ca pe teren e greu tare :)

 •  22 Februarie 2010, 20:37

este 0 ZERO ca si om. Au dreptate cei care spun ca instiga la violenta si sunt din ce in ce mai multi

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close