INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  “BRILIANTUL” LĂUDAT DE ADVERSAR

“Mutu a revenit excelent după accidentare”

Articol de GSP - Publicat luni, 18 ianuarie 2010 00:00

Paul Codrea aplaudă forma bună prin care trece Adrian Mutu, dar refuză să comenteze conflictul “Briliantului” cu selecţionerul.

De la începutul anului, mijlocaşul Sienei Paul Codrea a dat piept cu cele trei reprezentante ale Italiei rămase în Liga Campionilor. Şi a pierdut cu Fiorentina lui Mutu (1-5) şi împotriva lui Inter (3-4) şi AC Milan (0-4), principalele candidate la titlul din Serie A, adversare duminică, 24 ianuarie, în derby-ul oraşului şi al campionatului.

- Paul, ai jucat de la începutul anului cu trei echipe de top. Mai întîi, împotriva Fiorentinei. Cum l-ai simţit pe Adrian?
- A fost primul său meci după operaţia de la genunchi şi s-a descurcat foarte bine. Ca dovadă, a şi marcat!

- De atunci marchează gol după gol...
- Adi trece printr-o formă foarte bună, şi-a revenit excelent după accidentare. Ca atacant, ai astfel de momente bune, la fel cum sînt şi meciuri în care mingea nu intră în poartă oricît de mult ai vrea. Uite-l pe Ronaldinho, acum un an nu-i ieşea nimic, iar acum înscrie din orice poziţie!

- Totuşi, crezi ar merita el o nouă şansă la echipa naţională?
- E doar problema lui şi a lui Răzvan Lucescu. Oricum nu contează ce aş spune eu. Nu eu decid!

- Spuneai de Ronaldinho că marchează din orice poziţie. Cum a fost duelul de ieri cu Milan?
- A fost un meci tare ciudat, am rămas în inferioritate numerică foarte devreme şi de atunci ei au început să joace. Nu ştiu dacă am fi reuşit să nu pierdem dacă nu aveam un om eliminat, dar măcar le-am fi pus mai multe probleme.

- Ai jucat şi cu Inter în urmă cu o etapă. Practic, între cele două echipe se joacă titlul în Italia. Care formaţie este mai puternică?
- Îmi este greu să compar cele două echipe, cu Inter a fost o cu totul altă partidă. Parcă totuşi Milan este mai în formă. Are o şansă în plus să învingă duminică.

- La amicalul cu Israel (3 martie) te gîndeşti?
- E încă departe, pînă atunci am meciuri foarte importante cu Siena. Luptăm pentru salvarea de la retrogradare şi trebuie să fim concentraţi pe obiectivul nostru.

- Răzvan Lucescu spunea că oraşul gazdă va fi ales dintre Timişoara, Cluj şi Craiova. Tu unde...

- Nu e clar?! La Timişoara! Şi sînt sigur că am avea un stadion plin. Poate doar bucureştenii s-au săturat de echipa naţională.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Nationala
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
Campionate
Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (1)
 •  18 Ianuarie 2010, 13:17

Felicitari Mutu pentru revenire! Daca va jucati fotbal la nivel de amatori, intrati pe Fotbalamator.ro, va faceti echipa, jucati la competitii si intrati in cursa pentru premii! PREMII TOTALE in valoare de 10 000 EUR

Vezi toate comentariile (1)
Comentează