Articol de Aurelian Botezatu - Publicat sambata, 03 aprilie 2010 00:00
În Anglia şi în Germania se întîlnesc locurile unu şi doi. Real şi Barca fac ultima repetiţie înaintea El Clasico. Mourinho vede o conjuraţie împotriva Interului
Marile campionate ale Europei sărbătoresc Paştele pe gazon. Meciuri unul şi unul. În Anglia şi în Germania, de pildă, se iau la trîntă "greii": Man. United - Chelsea şi Schalke - Bayern. Cele două "şocuri" ar putea schimba liderul sau i-ar putea consolida poziţia. În Primera, Real şi Barcelona repetă pentru duelul direct, de sîmbăta viitoare, iar în Serie A, care şi-a programat toată etapa azi, continuă cursa de urmărire a Interului.
ANGLIA
I-a stricat farsa
Atmosfera s-a destins la Chelsea după ce s-a aflat că golgeterul liderului Manchester United, Rooney (34 de reuşite), va lipsi azi pe Old Trafford, urmare a entorsei suferite la gleznă în "sfertul" cu Bayern din Ligă (1-2). Managerul Ancelotti a vrut să le facă o farsă jucătorilor, "ameninţîndu-i" cu două şedinţe de pregătire "pentru a pune la punct o nouă strategie împotriva lui United". Dar Ballack s-a prins imediat: "Sir, las-o baltă! Azi e 1 aprilie". Meciul e transmis în premieră în Europa în format 3D şi poate fi văzut pe Eurosport 2, în direct, de la 14:45.
GERMANIA
Se împung!
Căpitanul lui Bayern, Van Bommel, susţine că "jucătorii lui Schalke se bagă cu fundu-n poartă şi fac multe faulturi tactice", în timp ce şefii clubului au acuzat starea suprafeţei de joc de pe Veltins Arena: "E o arătură ce convine de minune stilului defensiv al gazdelor". Replica învinuiţilor? "Week-endul trecut, la Leverkusen, Schalke a demonstrat că ştie să joace şi să cîştige pe un gazon bun. Iar Bayern a pierdut acasă pe un gazon perfect", a punctat antrenorul liderului, Felix Magath.
SPANIA
Ultima repetiţie
Despărţite doar de golaveraj în fruntea clasamentului, Real şi Barcelona se află în faţa repetiţiei generale dinaintea "şocului" de pe Bernabeu, programat sîmbătă viitoare. Barca întîlneşte diseară pe Athletic Bilbao (21:00, Digisport Plus în direct), în timp ce galacticii se deplasează mîine la Santander (20:00, Digisport în direct).
ITALIA
Mourinho acuză
Managerul Interului, Jose Mourinho, continuă să creadă că rivalele AS Roma şi Milan sînt ajutate din umbră. Înaintea meciului de azi cu Bologna (16:00, Digisport Plus în direct), portughezul a sugerat că "în campionat nu avem de-a face cu o luptă în trei. E lupta echipei mele împotriva multor altor lucruri". Roma joacă la Bari, iar Milan se deplasează la Cagliari.