INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  COMPARAȚIE

Pep Guardiola anunț-șoc: „Atunci mă voi retrage din fotbal”

Pep Guardiola. FOTO: Imago Images
Pep Guardiola. FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 28 iulie 2025 23:26 / Actualizat luni, 28 iulie 2025 23:26

Antrenorul lui Manchester City (54 de ani), Pep Guardiola a anunțat că după ce va pleca din Premier League, nu va mai antrena niciun club.

Pep Guardiola este antrenorul principal al celor de la Manchester City încă din iulie 2016. A câștigat, printre altele, șase titluri de campion în Premier League și o Ligă a Campionilor.

Pep Guardiola face un anunț-surpriză: „După City mă retrag din fotbal”

Întrebat dacă ia în calcul o revenire la Barcelona, Pep a fost categoric: „Acea etapă s-a încheiat definitiv. A fost o perioadă extraordinară, dar e trecută. Ca președinte? Nu, nu sunt făcut pentru un astfel de rol.

Cât timp voi mai antrena? Nu știu exact, dar știu sigur că, după ce se va încheia perioada mea la Manchester City, mă voi retrage din fotbal. Este o decizie fermă. Nu știu cât timp voi sta departe, un an, doi, trei, cinci, zece sau chiar cincisprezece.

Dar cu siguranță mă voi opri, pentru că simt nevoia să iau o pauză și să mă concentrez pe mine și pe sănătatea mea”, a adăugat tehnicianul catalan, potrivit sportal.bg.

Sfatul lui Pep pentru Yamal: „Nu-l mai comparați cu Messi!”

Pep a făcut apel la răbdare, respect și calm față de Lamine Yamal, fotbalist care, deși încă foarte tânăr, a început să fie comparat cu Leo Messi, unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile.

„Cred că Yamal trebuie să-și urmeze drumul în liniște. După 15 ani de carieră vom putea spune dacă a fost mai bun sau mai slab decât Messi. Deocamdată, trebuie să-i permitem să crească.

Faptul că este deja comparat cu Messi spune multe despre potențialul lui. E ca și cum ai compara un pictor cu Van Gogh: lumea zice «Wow, nu e rău, înseamnă că e valoros». Doar ideea comparației arată că e un jucător remarcabil.

Dar trebuie să-l lăsăm să evolueze firesc și vom vedea unde ajunge. Are un talent uriaș, dar comparațiile cu Messi sunt exagerate. Messi a marcat 90 de goluri pe sezon, ani la rând, fără pauze, fără accidentări. Asta spune tot. Să-l lăsăm pe Yamal în pace”, a declarat Guardiola pentru ediția spaniolă a revistei GQ.

Citește și:
A fost Ștefan Kovacs agent secret al Securității și în perioada când îl antrena pe Cruyff la Ajax? Răspunsul CNSAS: „Putea fi reactivat”
Special
A fost Ștefan Kovacs agent secret al Securității și în perioada când îl antrena pe Cruyff la Ajax? Răspunsul CNSAS: „Putea fi reactivat”
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Intră la negocieri pentru transferul lui Siyabonga Ngezana
Superliga
Intră la negocieri pentru transferul lui Siyabonga Ngezana
MM Stoica, atac fără precedent la adresa unui fost conducător din Superliga: „Am mai văzut șmecheriți din ăștia”
Superliga
MM Stoica, atac fără precedent la adresa unui fost conducător din Superliga: „Am mai văzut șmecheriți din ăștia”
Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Profit.ro
Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează