INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FIFA

Românul care corectează FIFA » Eduard Rănghiuc a fost contactat de CNN pentru a confirma clasamentul forului mondial

Articol de - Publicat sambata, 07 iulie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 06 iulie 2012 19:51

Eduard Rănghiuc (31 de ani) calculează singur coeficientul fiecărei "naţionale" în parte. Forul internaţional şi-a modificat ierarhia o dată folosindu-se de socotelile românului, publicate pe site-ul football-rankings.info.

Clasamentul FIFA publicat pe luna iulie a ridicat mai multe semne de întrebare: clasarea Danemarcei peste Brazilia sau a Angliei peste Italia. Jurnaliştii de la CNN au crezut că e o greşeală şi l-au contactat pe Eduard Rănghiuc, un român care ţine separat evidenţa acestui clasament.

Ieşeanul le-a explicat că nu e nici o greşeală: "Contează mulţi factori, precum valoarea continentului, clasarea oponentului sau importanţa meciului şi din aceste motive Danemarca este peste Brazilia". Abia după confirmarea lui Eduard, CNN a publicat clasamentul!

Certat cu FIFA, ignorat de FRF
Neîncrederea CNN în corectitudinea datelor publicate de FIFA a plecat de la un episod din 2011. Explică Eduard: "FIFA a dat clasamentul cu Ţara Galilor peste Insulele Feroe. Era invers, o diferenţă mică. Am informat federaţia feroeză, care a contactat FIFA. Schimbarea s-a produs imediat".

Ieşeanul colaborează cu multe federaţii de pe glob. Nu şi cu FRF. "Am avut iniţiativa de a ajuta echipa naţională, dar nimeni nu s-a arătat interesat". E într-un mic conflict şi cu FIFA: "Ei consideră că iau bani de la diferite federaţii. E fals! Pentru mine e un hobby, nu urmăresc un cîştig material".

100 de dolari este suma cîştigată de român din această pasiune: valoarea unei reclame postate pe site

Citește și:

Fosta gimnastă Ana Porgras, triunghi amoros la Survivor? Ce dezvăluiri face câștigătorul: „Mi-a propus un joc”
Stiri extrasport
Fosta gimnastă Ana Porgras, triunghi amoros la Survivor? Ce dezvăluiri face câștigătorul: „Mi-a propus un joc”
„Tricolorul” pe care Cornel Dinu îl consideră un intrus la Euro: „Nu știu de ce mizează în continuare pe el”
Nationala
„Tricolorul” pe care Cornel Dinu îl consideră un intrus la Euro: „Nu știu de ce mizează în continuare pe el”
3 lucruri cu care nu s-a putut acomoda camerunezul sosit de 3 ani în România: „Vă spun ce aș schimba”
Superliga
3 lucruri cu care nu s-a putut acomoda camerunezul sosit de 3 ani în România: „Vă spun ce aș schimba”

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda


Comentarii (6)
craz1est
craz1est  •  07 Iulie 2012, 12:11

Dar Otelul Galati si Unirea Urziceni pot fi peste Steaua ? :))

duronash
duronash  •  07 Iulie 2012, 11:07

felicitari pentru acest articol, incercati sa continuati cu astfel de articole. imi vine sa vomit cand ii vad iara pe becali, porumboiu, borcea, copos si toti ceilalti.

nesv1234
nesv1234  •  07 Iulie 2012, 10:51

Bravo domnule Răzvan Luţac, bravo domnule Gabriel Berceanu pt articolele de azi! In sfarsit, jurnalismul respira la gsp:)

Vezi toate comentariile (6)
Comentează