Articol de Theodor Jumătate - Publicat sambata, 04 martie 2017 00:00
Raymond Kopa a jucat în echipa de vis a Realului, cu Di Stefano și Gento, fiind primul Balon de Aur al Franței în 1958. Artistul a murit ieri, la 85 de ani.
Lumea nu l-a uitat pe Raymond Kopa. Nu îl va uita niciodată. "Va rămâne mereu în memoria noastră, e în suflet pentru eternitate". Bixente Lizarazu e unul dintre cei mulți pentru care Kopa înseamnă enorm. Pentru Sergio Ramos, la fel: "O legendă, dar, înainte de orice, o persoană extraordinară".
Ieri dimineață, la 85 de ani, Kopa s-a ridicat la Ceruri, acolo unde s-a plăsmuit fotbalul său sublim. Un atacant de elită, o extremă dreapta la fel de valoroasă. Peste toate, un conducător de joc inimitabil. Dribling și pasă, de cele mai multe ori. Sau dribling și gol. Solistul.
Minerul-artist
Acest francez de 1,68 m, născut Kopaszewski într-o familie de imigranți polonezi (la școală i s-a spus prima dată Kopa), muncea în mină la Nœux-les-Mines când avea 14 ani. Îi ajuta pe fratele, tatăl și bunicul lui. Acolo și-a pierdut două degete. Însă visa la fotbal. Și a ajuns mare.
A propulsat Stade de Reims în finala Cupei Campionilor și, cumpărat cu 52 de milioane de franci în 1956, a semnat cu Madridul blanco. Un Real al artiștilor: Kopa - Di Stefano - Gento! Doi ani mai târziu, devenea primul Ballon d'Or francez. După ce fusese ales cel mai bun jucător la un Mondial câștigat de adolescentul Pele.
" Napoleon al fotbalului"
A fost supranumit de un jurnalist englez "Napoleon al fotbalului", iar France Football a scris despre el că este un "sculptor care vrea să modeleze mingea". S-a retras în 1967, la 35 de ani. A continuat să joace de plăcere până la 70 de ani. Nu s-a putut despărți de fotbal.
13trofee a adunat Raymond Kopa într-o carieră de 18 ani (1949-1967)
3Cupe ale Campionilor Europeni a cucerit Kopa în 3 ani la Real Madrid (1956-1959)
13ani a jucat Kopa la Stade de Reims în două perioade (1951-1956 și 1959-1967)
123de goluri a marcat francezul în 541 de meciuri de campionat la Angers, Reims și Real
3a fost locul ocupat de Kopa și "naționala" Franței la Mondialul din 1958
45de selecții a avut Kopa la "națională", pentru care a înscris 18 goluri
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor