Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 24 martie 2010 00:00
O nouă veste tristă zguduie şi aşa fragilul echilibru din vestiarul lui Juve. După ce Zebina şi Felipe Melo au intrat în conflict cu tifosii, directorul executiv adjunct Bettega s-a certat cu un ziarist şi Iaquinta s-a reaccidentat, Sissoko a trebuit să plece ieri de urgenţă din cantonament.
Mijlocaşul din Mali a aflat tragica ştire a morţii părinţilor soţiei sale Sokona. A fost lăsat să plece cîteva zile la Paris, acolo unde s-a produs drama socrilor săi. Aceştia n-au pierit într-un accident de maşină, aşa cum s-a zvonit la început, ci au murit la interval de o singură oră unul dupş celălalt!
Tatăl Sokonei a fost primul ce a făcut o criză cardiacă. Şocul teribil i-a fost fatal nevestei acestuia, foarte legată afectiv de el, care a suferit la rîndu-i un infarct şi n-a mai putut fi salvată de medici. Momo Sissoko a fost învoit de Juventus pentru a sta alături de soţie şi a se ocupa de formalităţile de înmormîntare ale socrilor.